vineri, 24 decembrie 2010

dear brother,

în timp ce mă strângeai în braţe categoric îmi venea să'ţi spun că nu mai vreau niciodată să plec departe de tine. ca şi cum mi'ai fii auzit gândurile, mă strângi mai tare şi îmi mângâi părul parcă luptandu'te cu aceleaşi gânduri ca ale mele luptându'te să'mi dai drumul. mă săruţi încet pe păr şi mă laşi cumva uşor. în timp ce mă îndrept spre uşă, ploaia năvăleşte peste tot ce'i iese în cale... cu fiecare pas care'l fac în sensul opus ţie, ploaia, mai furioasă, şi mai puternică ca înainte, mă loveşte supărată poruncindu'mi să mă întorc să te strâng din nou în braţe... dar trebuie să rezist, nu? aşa îmi propusesem. dar e nervoasă, încearcă să mă doboare, eu, liniştită, dar cu paşi subrezi, mă îndrept spre maşina care urma să mă ducă departe de tine. îţi simţeam privirea urmărindu'mă, dar nu m'am mai întors, ştiam că altfel nu o să pot explica următoarele fapte. şi, încet, în timp ce păşeam în ploaie, un strop îmi curge pe buze... îl gust. era dulce.. şi totuşi amar.. dar nu plângeam, eram sigură, dar mi'am dat seama că plângea cerul pentru mine.. îmi cânta amarul.. şi dorul care deja îl simţeam.. dar, într'un sfârşit, m'am urcat în maşină, am trecut pe lângă tine şi te'am privit ultima dată pentru cine ştie cât timp..

joi, 16 decembrie 2010

and... please, don't take the teddy bear

vobesc din prisma unei întâmplări ce are o probabilitate mare să se întâmple. nu ştiu ce l'ar putea ţine în loc, cum nu ştiu nici dacă aş putea face ceva să'l opresc. probabil că nu. vina îmi aparţine în totalitate. aş vrea să ştiu ce gândeşte sau cel puţin ce mă aşteaptă. probabil că nu mi'e atât de frică că va pleca. cred că îmi provoacă frică mai mare faptul că nu va pleca singur. nu numai că va lua cu el ceva din fiecare dintre noi, dar va lua şi tot locul ce ş'i l'a creat în inima mea, şi există doar 99% şanse să'l ia cu el şi pe ursuleţul de pluş*. dacă îl ia, viaţa noastră - cel puţin psihică - s'a sfârşit aici. dacă nu'l ia, cred că ar face lucrurile mult mai uşoare. dar aici este problema. el nu vrea să facă lucrurile mai uşoare. îi place să joace murdar... nu va înceta aici. nu va pleca singur.. asta aud mereu în cap şi nu'mi dă pace. de ce? poate pentru că eu sunt vinovata? nu, sigur eu sunt vinovata. am stricat totul. nu m'am gândit şi a avut ca şi conseciinţă treaba asta. va lua ursuleţul de pluş. poate că aş fi în stare de orice în acest moment să nu ni'l fure pe ursuleţ.. de ce? pentru că acum el valorează mai mult decât propriile vieţi... dar până la urmă cui îi pasă dacă noi murim de durere? este cineva înteresat? sincer, nu prea cred.. atunci de ce scriu aici? probabil că am nevoia să mă plâng cuiva, să'i spun ce mă doare.. dar asta nu mai e durere.. durere se numea atunci când mi'ar fi trecut prin minte că ar exista probabilitatea să facă aşa ceva.. nu când deja faptul e aproape împlinit.. acum, probabil va urma să mor de durere.. să sufar de 3 ori mai mult decât suferinţa pe care am provocat'o diferitor persoane... ce contează, lumea v'a uita... toţi vor uita, toţi într'un sfârşit sunt uitaţi... acum mă voi resemna tăcută în durerea mea şi voi căuta o cale de ieşire..

 * categoric nu este vorba de un urs de pluş. este un personaj fictional, doar un substantiv ce să acopere adevărata valoare a persoanei în cauză.

 să ne vedem data viitoare "sani e salvi"... dacă va mai exista o "data viitoare".

joi, 2 decembrie 2010

Casa'n flăcări.

casa'n flăcări

pustiul devine cunoscut
pierdutul devine plăcut,
prezenţa ta devine trecătoare
iar inima mea muritoare.

în casa vieţii timpul trece mai uşor
eşti doar un simplu muritor
călcându'ţi jurământul devi cunoscut
şi uşor timpul pierdut.

la subsol totu'i întunecat
toţi te'au părăsit.. au plecat,
pe scări în urcare însă se mai găseşte
acea oglindă care te pălmuieşte.

când intri în casă prin uşa din spate
te gandesti numai la moarte,
iar în baie când priveşti,
numai sânge peste tot găseşti.

în hol, tabloul e murdar...
nu de sânfe, ci de var,
pe jos încă se regăseşte
acea umbră ce aminte când am dat foc la casă.
era frumos, doar tu erai la masă,
iar iubitul tău, spânzurat de afară privea
nu acea ce face, era ocupat cu sfoara, era ocupat cu ea.

gândurile mele pentru voi nu's trecătoare,
de aceea v'am adus la amândoi câte o floare,
nu fi'ţi trişti, bucuraţi'vă de sărbători
căci doar atunci cu adevărat poţi să mori.

ce'i frumos e frumos.
nimic nu a fost întors pe dos,
totul a rămas aşa cum le'am lăsat
şi nimic de tine vreo'dată nu s'a mai aflat.

în pod aceeaşi poveste,
doar că aici nimic din ce a fost nu mai este,
totul a dispărut ca prin magie
şi nimic din ce am spus nu are să mai fie.

când cobor, îmi găsesc amintirile intacte
iubitul tău e spânzurat, nu se mai gândeşte la moarte,
cerul a rămas la fel de întunecat
de când v'am lăsat, de când am plecat.

acum am venit doar să vă salut,
să'mi aduc aminte de gândul plăcut,
să mai râd din nou cum o făceam cândva,
căci astăzi s'a schimbat, este altceva.

în camera de zi, e noapte,
nimeni nu a mai răsfoit vreo carte,
iar pe geam se vede doar scrum,
nu a mai trecut nimeni de mult pe acolo acum.

în bucătărie, aceleaşi cuţite.. de mult folosite
aceleaşi amintiri de mult împietrite,
corpul tău înca m'aşteaptă
fără a mă mai putea vedea vreodată.

poate mă credeţi nebun pentru ceea ce vă spun,
dar aşteptaţi puţin ca toate gândurile să mi le adun...
ceea ce am făcut a fost pentru a vă da culoare
într'o lume care la final oricum dispare.

în loc să fi'ţi suparaţi pe mine,
aţi putea să'mi mulţumiţi,
acum puteţi fi cu adevărat fericiţi;
iar casa... am renovat'o
pentru că voi oricum aţi pătat'o.



mda. a scris'o un bun prieten seara trecută.. mie'mi place.. am vrut să o pun aici.. nu ştiu poate din apreciere.. pentru tot ce face.. şi pentru toate poezioarele pe care le'o scris.. mersi.. noapte buna :]

miercuri, 1 decembrie 2010

1 dec.

nimic. pentru mine poate a fost o zi specială, dar nu ca şi pentru restul României şi a românilor. a fost o zi specială pentru că am povestit din nou cu cei mai buni prieteni ai mei ca în vremile bune. a fost şi o doză de nervi cu ceilalţi prieteni, da' sperăm că toate au trecut. pur şi simplu a meritat orice. în timp ce afară erau artificii şi lumea petrecea, noi eram cufundaţi în poveştile şi amintirile noastre, ca deobicei, nepăsăndu'ne ce'i afară sau ce fac alţii. şi după părerea mea chiar o meritat să rămânem acasă, n'am pierdut nimic din tot ce o fost afară, fiind cam toţi 3 cu mucii în pământ, chiar nu era cazu' să mai mergem în frig... pfuuu, cum vorbesc, eu oricum nu m'aş fii răcit, so, e ok. mă bucur că am cei mai buni prieteni de pe pământ. love ya !  

duminică, 28 noiembrie 2010

doar copii...

1,05 m, 19 kg, căciulă cu ciucurel, ochii albaştrii, năsuc roşu, un zâmbet până la urechi, dinţii spaţi de la atâtea căzături & co., fular, geacă, pantaloni groşi, mănuşi, bocăncei, un stil de a fugi foarte comic şi drăguţ... da el e fratemiu azi pe afară. voce piţigăiată, merge frumos la o fetiţă, îl chem înapoi pentru că nu părea prea prietenos bunicul fetiţei, el vine înapoi şi se apucă să fircălească cu cretă pe unde apucă. ea vine şi se uită la el.. încă un pas, încă unul, şi mai aproape, încă puţin, şi cu o mică stâmbătură încearcă să ghicească ce vroia el acolo să deseneze.. el o observă îi dă creta şi îi spune să deseneze un cerc mare, ea îl desenează, altul, apoi altul, ea desena în continuare. se duc la groapa cu nisip, se joacă, se uita atent la el, fiecare mişcare, fiecare sunet pe care'l scotea. îl întreabă câţi ani are, el îi răspunde politicos: 4 jumătate. continuănd apoi amândoi să scoată pietrele din nisip.. atât de simplu.. atât de sinceri.. se dau pe topogan, revin lângă banca pe care mă aflam şi iar încep să deseneze cu cretă. şi apoi, ea se apropie de el.. dar el desena în continuare fără a ridica privirea.. ea se apleacă lângă el şi'l întreabă cu o voce atât de dulce şi parcă cumva speriată de un probabil refuz.
"vrei să fim priteni?"
"da" raspunse el iar faţa ei se linişti şi'şi continuau jocul în tăcere.
atât de simplu din nou.. atât de uşor şi de sincer.. atât de mult admir această parte a copilăriei. e atât de uşor să spui ce găndeşti sau ce vrei fără să'ţi fie teamă de ceea ce crede celălalt.. probabil dacă m'aş duce în parc şi aş vedea un băiat, m'aş apropia de el şi l'aş întreba dacă vrea să fim prieteni ar considera că's puţin dusă de acasa.
şi revenind, se făcuse deja frig, şi l'am chemat să mergem acasă. o salută din mers pe fetiţă şi apoi mă ia de mână. ea fuge după el, apoi se opreşte cam la 5 metri şi'l strigă "hey", el se întoarce, iar ea îl întreabă "cum te cheamă?" el îi zămbeşte şi'i spune "Mihă. pe tine?" ea foarte fericită îi spune numele şi apoi am ieşit din parc. l'a privit până am intrat în bloc şi apoi s'a îndreptat spre casă..
off.. şi din nou.. atât de simplu.. îi invidiez...

marți, 23 noiembrie 2010

grazie per essere qui. ancora.. qui.

ţi'am spus că am nevoie de tine, şi că vreau să te întorci, şi că ştiam că vom reveni. ştiam. până şi tu ştiai. şi acum... nu numai că se pare că nu mai suferi atât de mult, probabil că ceva incepe să renască, şi să crească, dându'ne încă o şansă. de data asta se pare însă că am inversat rolurile. de data asta se pare că eşti mult mai puternică, iar eu, se pare că până azi, mai vulnerabilă ca niciodată. şi tu ce mi'ai făcut? m'ai lăsat să văd cum ar fii să te pierd din nou, mi'ai arătat cum ar fii să rămân la starea asta aiurea.. şi mi'ai arătat că pot să'mi şi revin. că pot fii eu, şi că pot continua. şi probabil.. o să fiu demnă de încrederea ta.. până atunci, mai vedem. îţi promit, voi încerca. pentru tine, pentru noi... şi pentru toţi care mi'au fost alături şi ştiu prin ce perioadă naşpa am trecut. mersi încă o dată.

thx.

şti ce am făcut ieri? să'ţi spun? bine... hai că'ţi spun. am povestit cu îngerul meu. da, nu am înnebunit. e doar, nu ştiu. l'am văzut... şi ca să nu mai pară atât de ciudat.. îţi voi spune că are înfăţişare umană.. e ciudat să povestesc despre asta... da' cumva parcă m'o făcut să'mi pun problema altfel.. şi să judec situaţia. m'o luat deoparte şi mi'a şoptit uşor că îmi vrea binele şi că mă pot întodeauna baza pe el. nu, nu e vorba de o simplă prietenie, nu e vorba de un foarte bun prieten sau prietenă, e vorba de cineva care nici n'am banuit.. off. n'o să pricepi nimic de aici.. o fost ceva atât de simplu, dar de special.. mi'am dat pur şi simplu seama că îi pasă chiar dacă nu se manifest.  nu, nu'i bine nimic.
mulţumesc pentru tot. şti tu bine şi fără să exprim în cuvinte

joi, 18 noiembrie 2010

Damn. wtf? Shit day. sfat:să n`ai încredere în blonde.

dacă eşti blondă nu citi! conţine cuvinte obscene şi s'ar putea să aflii că iepuraşul de Paşte e bunicut'o cu urechi de Playboy...
sau că Moşu şi'o trage cu secretara lui. ): srry. există un X mare si roşu în dreapta monitorului.. dacă nu şti care e stânga... o să aflii că eşti o greseală a naturii..

 BLOND, -Ă, blonzi, -de, adj. (Despre păr) De culoare deschisă, gălbui, galben, bălai, codalb. ♦ (Despre oameni) Care are păr de culoare deschisă; bălai, blondin. [definiţia din dicţionar]
BLOND, - Ă, blonzi, -, adj. [despre persoane =))] persoane idoate, fără gândire, posibile tocilare. influenţabile, se poziţionează doar în extremităţi, ori timide, ori curve.. deobicei până se obişnuiesc cu persoanele cu care'şi petrec timpul sunt timide, apoi încearcă să fie curve.. problema'i daca unu vrea să le fută.. ele nu ştiu dacă să suga buricu sau sfârcu intr'un oral... na, la tăţi ni greu.. n'ai ce'i face.. apoi, chiar nu pot găsi cuvinte pentru a le descrie, dacă o faci tăntălaie ea spune că ai făcut'o idioată, proastă şi handicapată, dar după părerea unora, nespalatul lor în urechi nu are un rol atât de important ca şi frustrarea personală de a fii blondă..
după statistici, 99% din grupul oamenilor normali [categoric, aici intrând speciile de persoane care ştiu cât de cât să vorbească normal, să asculte o muzică decentă, iar cand îi spui de Metallica să te întrebe dacă ai cartea s'o citească.. iar dacă'i spui să dea pe 92,2 fm să te întrebe dacă'i radio nou de manele sau Hector ştie ce naiba], şi'ar bate joc de ei cu fiecare ocazie. gen dimineata când se trezeşte se duce în oglindă "pula mea de blondă, pizda mă'tii cine căcat te'o fătat de idioată du'te'npuşcă'te decât să ieşi pe uşa cu păru ăla.. toarnă'ţi găleata de căcat în cap, ce zici, poate îţi mai acoperi din prostie" sau alea alea.. e aiurea. really, jos cu blondele.. [creaţie personală şi crudul adevăr]

bun, păi nimeni nu mă poate acuza că n'am încercat. întodeauna am urât blondele... bine, într'o zi mi'am călcat pe suflet şi am încercat să povestesc cu o blondă. categoric, întodeauna te va însela fără să'ţi dai seama, pentru că te vei gândi că nu poate fii aşa cretină cum ai tu impresia, sau poate crezi că e mult prea proastă să te poată fraieri, da' nu'i aşa, ori o să te fraierească fără să'ţi dai seama, pur şi simplu prin felu' ei de a fii proastă, ori laşi tu garda jos pentru că şti că n'o s'o ducă capu. bine, la noi cred că o fost a 2a variantă. avea faţa atât de blândă şi părea atât de fragilă, da puii mei, vaca domnului, idioata, şi blonda, mi'o demonstrat o dată pentru todeauna că blondele nu merită absolut nimic... ba, poate.. un singur lucru.. repetat la infinit.. doar palme... faţa lor îţi inspiră, ură, tristeţe [categoric ţi milă când vezi cât de proaste îs], nervi etc.

ok. p.s. n'o să mai am încredere în blonde, am încercat, nu merită, îmi fut nervii, viaţa şi reputaţia.. poate e contagioasă, damn, şi se ia naibii de mine, no thx.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

1.nov.2010

Mi sembra che tu sia qui. mi sembra che mi aspettavi. mi sembra che hai sentito la mia mancanza. ti sento vivere. e vorresti parlarmi.. ma qualcosa non ti lascia. forse hai paura che mi spaventerai o che strillerò se mi diresti qualcosa. certo, sarebbe qualcosa anormale che tu mi dii un segno... e probabilmente prenderei un po' di paura, ma sarei felice. avrei l'impressione che non sei arrabbiato con me perché non ho parlato così tanto tempo con te, e anche a volte mi dimentico di persarti... spero che tu mi capisca e non te la prenderai con me...
ora sto qui accanto al tuo corpo, ma mi sto domandando dove è la tua anima e se per caso a volte stai con me e se sei tu quello che ... (qui tutto finisce così perché è venuto qualcuno e non ho potuto più scrivere nulla.. tutto è scritto su un bel quaderno in quel giorno in qui sono stata da lui... non posso continuare questa "storia" perché non mi sembra giusto che scriva il resto in un altro giorno. forse per il 1 dec scriverò qualcosa qui.. ma per ora è abbastanza tutto ciò che è scritto. sono felice che nessuno non capisce di che si tratta qui.)

miercuri, 20 octombrie 2010

17.10.2010

dintr'o fata egoistă
şi o poveste mult prea tristă
rezultă o situaţie fără ieşire
doar din neştire.

la ea prea mult a tânjit
prea tare apoi s'a lovit
fie nu vroia, fie nu avea puterea
să o uite, pe altcineva să caute.

tot ce şi'a dorit
a fost ca ea să o fii iubit
dar nu s'a gândit
că viaţa i'a prăpădit.

un timp s'au iubit
nu se puteau opri din zâmbit
timpul le'a despărţit
nu vroiau să se fii gândit.

îşi dorea să o uite
dar totuşi nu putea să nu o caute
de o iubire ca la carte
ea a avut parte.

niciodată nu'i prea târziu
dar sufletu'i pustiu
aş prefera să nu mai scriu
sau să dorm într'un sicriu
decât langă tine să nu fiu.

oricât în viaţă vei înainta
pe ea o vei căuta
vei da de oricine altcineva
dar pe ea sigur n'o vei afla.

ai grijă, înaintează încet,
sentimentele înfundă'le în parchet
ascunde'le într'un buchet
aşa ca nimeni să nu le găsească
atâta timp cât ea o să trăiască.

duminică, 3 octombrie 2010

Go to hell ! I don`t need you anymore .

ce'i măi? da! începe să'mi treacă, fericit acum? păi, e mai ok. adică nu'mi mai invadezi mintea în fiecare secundă de linişte, în fiecare moment de fericire, de fiecare dată când închid ochii, de fiecare dată când ma trezesc. ai înteles ce vreau să zic. ce ai reuşit tu să'mi dai în tot timpu ăsta? nimic. dar mi'ai luat puterea de a mai iubi pe cineva, sau de a mai putea să mă apropii de vreun băiat. m'ai distrus. m'ai călcat în picioare. mi'ai demonstrat că nu meriţi şi că nu are rost să'mi pierd vremea şi să'mi irosesc sentimentele pe o piatră. sau mi'ai demonstrat că nu prea există diferit, ci doar aparenţe diferite. tu mi'ai demonstat că nu merită să mă mai ostenesc pentru vreun băiat, şi că nu merită să pun suflet, pentru că de fiecare dată se găseşte câte unu' care să'l zgârie, ba mai mult, tu l'ai chiar spart în mii de bucăţi. ai fost singuru' în care m'am străduit să am încredere şi pentru care m'am deschis, dar mai contează? nu! ba chiar deloc. contează că redevin vechea eu, vechea "coldheart", pur şi simplu cea veche, care nu mai pune suflet în relaţii, căruia nu'i pasă dacă el pleacă sau rămâne, sau orice ar fi. dar uite, mi'a fost învăţătură, data viitoare cu siguranţă oricine ar fi "el", va rămâne un simplu om, nimic mai sus, nimic mai mult, nimic mai important.

p.s. mă bucur de noua ta iubită, sper să n'o amăgeşti ca pe precedenta. sper să te porţi frumos cu ea, ai cauzat destulă durere până acum, am suferit eu şi pentru restu fetelor din viaţa ta. hai că deja sună a dramă, n'a fost aşa rău, a fost lecţie de viaţă. mama întodeauna mi'a zis să n'am încredere în străini. noapte buna scumpule.

vineri, 24 septembrie 2010

Scena vieţii.

Luminile se sting. Bătăi de inimă răsună în ecoul încăperii. atât de aproape... respiraţia caldă, transpiraţia ce curge pe frunte. tot. cortina se ridică. reflectoarele se poziţionează către mijlocul sălii. sute de perechi de ochi privesc atent către scenă. trebuia să înceapă cel din capăt, dar unde e? nu, a dispărut. încet, toţi se retrag si rămâi singur. ştiai că sunt acolo, dar nu erau. te bazai pe sustinerea lor, dar nu o aveai. sala e plină, iar tu, actorule principal, nici nu cunosti scenariul. rămâi blocat. nu şti ce ar trebui să faci, şi nici ce ar fii bine. nu poţi improviza, nu'ţi vine nimic în minte. sala se cutremură într'un râs profund. ameţeşti. totul e confuz. "tăceţi, nu mai râdeţi, vă rog, nu" dar ei nu se opresc. ei continuă. şi pici în genunchi. eu te privesc în continuare şi te arată cu degetul. "nu, e prea mult, încetaţi.. nu.." şi nu găseşti puterea să te ridici de acolo. ghemuit pe jos, cu mâinile la urechi, rămâi singur auzind acelaşi ecou " Ha Ha Ha Ha !!!! " .

Ăsta e drumul vieţii atunci când nu ai un prieten adevărat alături şi te bazezi doar pe cei din jurul tău.

Le mulţumesc celor ce'mi sunt aproape şi nu mă părăsesc pe "scenă" de fiecare dată când am nevoie.

Dar, în special, îţi mulţumesc ţie, că nu mă laşi niciodată la nevoie. eşti şi vei fii în continuare cel pentru care mi'aş da viaţa. 

vineri, 3 septembrie 2010

nu, nu mai pot... nu mai vreau. nu's în stare să mai suport mult timp asta. de ce îmi faci aşa? de ce naiba te ascunzi? ce plă pot face? să stau aici să tâmpesc în timp ce tu nici măcar nu te gândeşti la mine. de ce ai plecat? de ce nu'mi dai pace? de ce nu dispari de tot să nu mai ştiu nimic de tine, şi să uit că ai existat vreodată? de ce naiba exişti? pentru ce naiba te visez de 2 nopţi? şi pentru ce motiv nu'mi dai pace? de ce nu pot să te uit ca pe restu'? de ce trebuie să fii tu ăla la care am ţinut cel mai mult? de ce trebuia să pleci fără să'mi dai un motiv? de ce? pur şi simplu nu mai vreau. nici măcar nu ştiu ce naiba vreau. vreau să uit de tine. vreau să uit de noi. mă crezi că nu mai fac faţă? da, eu! eu, aia care trece peste orice aproape fără să clipească. şi tu, tu ce ai făcut? după ce că ai reuşit ce alţii nu au putut, şi că m'ai învăţat ce'i aia a fii iubit...acum nu mai e nimic... ai plecat. amintirile, da, ele au rămas. sunt puţine cu tine, dar îmi sunt de ajuns cât să tânjesc după ele. sunt momente în care închid ochii şi aproape că te simt lângă mine... şti.. vreau să fiu eu. vreau să redevin ce am fost înainte să apari tu. vreau să nu'mi mai pese. nu mai vreau să fiu ceea ce tu ai creeat, schimbat şi iubit. şti.. mai ţii minte visul acela.. ne'am întâlnit, şi, ţi'am promis că atunci când te vei întoarce, n'o să mai ai ce iubi. n'o să mai fiu nici cea pe care ai cunoscut'o, şi cu atât mai puţin cea pe care ai vrut'o. voi fi eu, cea la care niciodată nu te'ai uita, cea la care niciodată n'ai spera, cea care când o vei vedea, ţi se va părea o străină. voi sta la tine în braţe şi'ţi voi explica cât de greu mi'a fost să te uit, cât te'am visat, noapte de noapte, cât mi'am dorit ca într'o zi să mă suni şi să'mi explici, cât de greu mi'a fost să'mi dau seama că totul a fost o minciună, că toate aveau o altă destinaţie decât ceea ce credeam eu. cât mă străduiam să nu îmi amintesc de tine când cineva mă întreba ce am mai făcut, sau pur şi simplu atunci când închideam ochii să nu te văd: acel zâmbet... şi ochii ăia.. tu chiar crezi că e uşor de uitat? nu.. şi atunci,  atunci îţi vei da seama prin ce am trecut, singură, fără tine, probabil că îţi va părea rău.. dar va fii rândul tău să suferi. chiar dacă în mintea ta va circula ideea că: "chiar dacă nu e ceea ce vroiam atunci, poate că aş putea să o schimb şi de data asta...", imi pare rău, de data asta nu. eu sunt eu, şi nimeni n'o să mai poată să mă schimbe. "love or hate me, I don't care. ", şti vorba asta, nu? o ziceam mult.. şi când ne'am cunoscut, şi dupaia, mult timp, şi chiar şi acum o spun destul de des. aşa că... I really don't care if you like me or not. o să vezi tu scumpule, o să'ţi demonstrez că tu ai fost cel care a pierdut. îţi promit. ti voglio bene, anche se è la più stupida cosa che l'ho mai detta.

miercuri, 1 septembrie 2010

s'a dus...

1 septembrie: la naiba. s'a dus şi vara, şi vacanţa, şi libertatea, şi căldura, şi o fost prima vară care am apreciat'o cât de cât.. până acum, uram vara.. şiiii..s'a dus tot.. zău de am făcut măcar jumătate din ce'mi propusesem. şii.. încă puţin... şi şcoala ne bate în uşă. :[ s'au mai dus 3 luni.. mi'e dor.. de clipele alea... de zilele alea în care mă simţeam fericită.. de zilele în care aveam prietenii cu mine... de zâmbetul acela ce'mi inunda chipul... de ploile alea ce mă făceau să fericită... de tot.. pur şi simplu. aşa puţin timp mi se pare că o trecut... şi totuşi.. 3 luni.. şiii... câte s'au schimbat în astea 3 luni.. offf.. fie, mă duc la culcare.. nici nu mai ştiu ce să scriu, aş avea idei, da' nu le pot pune în propoziţii coerente, se şi vede cât de varză e postarea asta.. scuze... ne vedem mâine. :]

just... come back. I really need you.

sătulă. sau poate prea slabă să mai pot face faţă. da, în mod sigur asta e. sunt prea slabă să accept că eşti fericită fără mine, si probabil ai impresia că ai făcut alegerea potrivită când te'ai hotărât să pleci. că acum îmi dai impresia că ai uitat.. da', mai şti? noi cu o singură privire ne puteam cândva înţelege... crezi că asta a dispărut o dată cu tine? îţi zic eu: nu! şti bine.. şti mult prea bine. totuşi, lumea m'ar face nebună dacă mi'aş vărsa nervii aici şi aş încerca să explic privirea aia... pur şi simplu tipic nouă. mai şti? normal. întodeauna ai ştiut mai bine ca mine tot ce e legat de noi. şi acum, trecând cu privirea peste tot ce am scris în câteva rânduri, îmi sună mai mult a scrisoare de dragoste... totuşi. te iubesc. întodeauna pnm... ai fost singura care m'o cunoscut atât de bine... ai fost singura care dintr'o privire întodeauna m'o înţeles. ai fost singura care îmi înţelegea puctu' de vedere fără prea multe "de ce'uri". ai fost singura care chiar o sacrificat propria'i fericire pentru ca eu să pot merge înainte. ce mai pot zice? şti totu' deja. doar... că, trebuia să scriu... trebuia să dau afară tot... abia aştept ziua în care vom reveni. aştept ziua în care n'o să'ţi mai fac rău... şi n'o să mai fie lacrimi din cauza mea.  aştept... şi ştiu că va veni. am văzut'o în ochii tăi.

luni, 30 august 2010

Suflet de copil.

iarbă. verde. liberate. jucării. frumuseţe. desene. albastru. credinţă. parc. acuarele. fericire. anotimp. viaţă. împlinire. roz. culoare. cântec. plăcere. poezie. prietenie. creioane. hintă. sinceritate. fidelitate. portocaliu. naturaleţe. topogan. zâmbet. cretă. zăpadă. îngeri. un cuvânt există pentru toate astea: copilăria.
doar copil fiind, poţi să fii tu însăţi, să trăieşti, să fii vesel, poţi să râzi cât îţi vrea inima, fără să te gândeşti că eşti in public sau că nu se cade. poţi să o strângi pe mami în braţe oricând fără să se uite lumea urât la tine. poţi să'i sari la tati în braţe în orice moment. poţi să plângi fără a fii judecat. poţi să ai vise, fără ca cineva să le spulbere. poţi crede în moşu'. poţi iubi pe toată lumea. poţi purta haine fără să spună lumea că esti curvă. poţi să îţi prinzi 2 codiţe fără să şuşotească ăla din spate că parcă eşti scoasă dintr'un film playboy, sau că vai de mine faci pe aia mică şi inocentă. poţi să dormi cu ursuleţu' fără a fii considerată copilă proastă. ai voie să greşeşti. ierţi fără să te gândeşti la altceva. găseşti poveşti cu copilu' de lângă tine de parcă v'aţi cunoaşte de'o viaţă, şi nu ţii frică că pleacă şi te bârfeşte. n'ai nici o grijă. iubeşti şi eşti iubit.. mi'e dor...

u're right.

da, poate că ai dreptate. nu te'am uitat. cel puţin nu în totalitate. dacă te'aş vedea pe stradă, sau dacă m'ai suna.. ai da' totu' peste cap.. luna în care m'am străduit să nu te am în minte...tot...  şi, ştiu că nici tu nu m'ai uitat. şi..te asigur, şi'ţi promit că data viitoare când ne vedem, mie nu'mi va mai păsa, dar din momentu' acela, tu să fii ăla care n'o să poată să mă scoată din cap. şi şti de ce? pentru că nu voi fii aceeaşi. şi dacă nu e deajuns o promisiune, îţi jur că n'o să mă mai uiţi. Ti voglio bene R.

joi, 26 august 2010

Chester.[20.august.]

Se ridica din pat, fără să ştie încotro se îndreaptă, sau ce avea să facă. după câteva secunde se întinde înapoi în pat. îşi pune căştile în urechi. muzica începe. ritmul îi pătrunde în urechi. sângele o luase razna. curgea cu foarte mare viteză şi se părea că ar fii în stare să facă orice. inima, inima îi pulsa cu nebunie. bătea pe ritmul piesei. muzica o cuprindea în braţele sale şi o stângea cu putere. ea era fără scapare, dar îi plăcea. încet, fiecare particulă a corpului ei simţea ritmul. îl simţea. era perfect. era fericită. împlinită. chester urla ca în fiecare piesa la urechi. îi cânta ei. adrenalina îi creştea în sânge în timp ce'l auzea pe el. în momentul acesta ea se ghida după vocea lui, îl asculta doar pe el şi nimic altceva nu mai conta. îl iubea pe el. era sigură. era cea mai perfectă persoană. era idolul ei. oare exista şansa ca ea să'l vadă vreodată cu adevarat? nu ştia. îl dorea. acesta era visul ei. chester! piesa se apropia de sfârşit, şi ea încet, încet se trezea la realitate. dar nu, muzica îi curgea acum prin vene, iar el era lângă ea şi'i cânta în continuare ori de câte ori avea nevoie de el. a închis ochii şi a dat piesa pe repet. visul şi'a reluat cursul. chester..

duminică, 8 august 2010

rain..

e incredibil cât de mult mă fascinează ploaia. cum îs în stare în orice moment al zilei să îmi deschid geamu' şi să privesc ploaia.
în faţa mea acum am un bloc la vreo 15 metri distanţă.. dar nu ştiu, parcă între mine şi bloc îs câţiva kilometri..deabia de'l observ. între mine şi el mii de picuri cad, se lovesc de pământ, îi privesc uimită şi le ascult ropotul uşor. aud fiecare strop cum se loveşte de diferite suprafeţe. îmi place. probabil vecinii din blocul alăturat mă cred puţin dusă - mă plantez pe un scaun în faţa geamului cu jurnalul meu în mână. mă apuc şi scriu privind la ploaie. geamul larg deschis. vântul adie uşor. chiar mă întreb câteodată ce mă atrage aşa la ploaie şi la apă în general.
pe viitor.. când voi găsi pe cineva, mi'aş dori să'i placă ploaia măcar pe jumatate cât mie. să fie în stare să stea cu mine în ploaie, să ne plimbăm şi să o ascultăm în timp ce sute de stropi ne'ar uda.
a început să ploaie mai tare, e perfect. parcă mă îmbie să continui să o descriu, să'i arăt cât e de importantă pentru mine. îi place. îi place că o plac. îi place că mă umple de fericire.

sâmbătă, 7 august 2010

ordinary day.

a reînceput ploaia. stropii mari lovesc puternic tot ce apucă. mă uit acum la cer, care are o culoare de un albastru perfect. văd un norişor puţin mai gri ce'mi trage ce ochiul şi parcă îmi şi zâmbeşte. un vânt uşor intră în cameră prin geamul larg deschis. mă mângâie, iar apoi se împrăştie prin cameră. fiecare strop ce mă atinge parcă îmi alungă din tristeţe. muzica cu un ritm puţin melancolic îmi străbate camera după care îmi inundă tot trupul împreună cu vocea perfectă a cantareţei mele preferate. între timp, norii ce acopereau tot cerul acum 10 minute, s'au retras. îmi fac cu mâna fericiţi că m'au făcut şi azi să zâmbesc. mâine va fii o nouă zi. "it's just an ordinary day".
gândindu'mă că nu va mai ploua la noapte aşa cum speram, colţurile gurii mele iau o altă întorsătură. ultimul norişor gri şi frumos mă priveşte zâmbind, apoi câţiva stropi încep să cadă din cer. picăturile mici de apă au început un dans ce'ţi lua minţile, hipnotizându'te. după un timp observ că zâmbeam în timp ce priveam ploaia. i'am mulţumit cu o privire norişorului si l'am lăsat să plece.

vineri, 6 august 2010

like two crazy.

mamăăă.. asta ploaie.. perfect moment. perfect day. perfect everything. deeeci. îmi doream de luni întregi să prind o ploaie calumea şi ideea e că am mai prins ploi.. [nu ca asta, îi drept, da' totuşi] da' n'am avut cu cine merge. azi.. azii... perfect. pur şi simplu îs atât de fericită, atât de împlinită, atât de ok. cum n'am fost de zile întregi. buuun. eram la O. şii.. trebuia să ne pornim către casă [eu si V.] şiii.. când să ieşim pe uşă... plouă.. ne'am luat amândoi şii săream în bălţi. strada goală. ploua cu găleata.. şi noi relativ subţire îmbrăcaţi... lumea se uita la noi din geam... probabil că se gândeau că e aiurea din partea noastră să ne purtăm aşa, da' am trăit momentu' şi ne'am distrat ca doi copii. ce ne păsa nouă de mp4'le din ghiodan, de telefoane, de buletinu' meu, de căşti şi ale alea. apoi, uzi leoarcă, ne urcăm în troleu unde toată lumea îşi beleşte ochii la noi. normal că deabia i'am observat, ne'am continuat poveştile. apa curgea din hainele.. baltă sub picioarele noastre.. zeci de ochi aţintiţi asupra noastră. am coborât cu o staţie mai repede, în speranţa că ne va mai ploua puţin..da' eram singurii uzi pe o raza de 100 m patrati.. lăsam dâre de apă din shuzi.. şii lumea se holba în continuare la noi.. în 5 minute o început să picure şi acolo..şi când am ajuns acasă ploua destul de tare.. ne'o fost ciudă că nu ne'o mai turnat o dată o ploaie d'aia.. dar.. contează că am fost împreună şi ne'am distrat.. de mult n'am stat în ploaie cu cineva.. :]  .îl iubesc pe băiatu' ăsta, mă face să uit de tot, mă face fericită, mă face să mă simt eu, în faţa lui niciodata n'o trebuit să fiu altcineva.. n'o trebuit să mă prefac sau să încerc să fac ceva ce nu e specific mie. mă linişteşte. mă ajută. mă sprijină. e el. şi întodeauna o să'i fiu recunoscătoare pentru ajutorul acordat. Bff, really, V.?

joi, 5 august 2010

revision.

mda. deci, recapitulând, acu' o săptămână... era doar o vagă impresie şi o frică nemărginită.. acu' o săptămână îmi era frică să nu'l pierd. acum, aproape că nu'mi mai pasă. a rămas doar acea tresărire usoară când careva îi pronunţă numele sau mă întreaba ceva în legătură cu el. şi apoi.. momentele acelea în care plutesc pe o altă planetă, în un alt univers, şi nu mă gândesc la nimic, dar ştiu că acel nimic e defapt golul pe care l'a lasat. nu mă mai doare. de fapt, de durut, nu m'a durut deloc. doar atunci când îmi dădeam pumni în cap. îmi spuneam că el mă iubeşte şi este o prostie să cred că va pleca vreodată. apoi, când mi'am dat seama că a plecat. am rămas puţin surprinsă.. nu mă aşteptam. şi apoi dezamăgire. de ce? pentru că este un laş. şi multe altele. care nu prea pot fii explicate in cuvinte astfel încăt să sune în limba română. ar fii doar cuvinte scrise aiurea. fără rost.. chiar încep să'mi revin. ştiam de la început că nu e cu nimic mai special, atâta tot ca m'a scos din perdeaua în care m'am ascuns luni întregi. chiar nu mă mai gândesc la el.. adică, logic, acum povestesc despre persoana lui.. care pentru prezent nu mai reprezintă nimic. el, am putea să'l numim de domeniul trecutului. de azi sunt bine. de azi ies din starea asta de aiureală şi redevin eu. mi'am chinuit destul prietenii, chiar dacă n'au ştiut cu adevărat care a fost reacţia mea la hotărârea lui, ştiu cu toţii că am suferit, şi'mi pare rău că am pierdut o săptămână pentru recuperare. i'm back :]

miercuri, 4 august 2010

ţăran :[

şti.. şi până la urmă tot feelingurile mele au dreptate. ştiam eu că se va întâmpla ceva.. şi nu era doar sentimentul acela aiurea de pierdere.... deee... nici nu ştiu. pur si simplu. ştiam că se va întampla. ştiiaaam. era inevitabil. şi'a luat catrafusele şi a fugit. s'a dus la dracu. nu'i mai pasă. plus, că nu a avut atâta putere în el să'mi zică că pleacă. s'a dus fără să zică nimic. de ce? off.. bună întrebare.. aş vrea să'i ştiu şi eu răspunsul. da' nu, nu'l voi ştii niciodată.. sauu poate.. da' atâta ştiu că se va întoarce, şi nu'i va plăcea când n'o să'l mai accept. întodeauna îs luată de fraieră. întodeauna lumea profită de bunătatea mea. întodeauna le place să mă ştie suferind. întodeauna le place să mă facă să renunţ la mine pentru alţii. întodeauna va fii aşa. întodeauna voi fii eu.. şii.. chiar daca uni's ţărani, eu voi rămâne aceeaşi..

miercuri, 28 iulie 2010

without u..

hello'. azi.. azi am o stare naşpa. nu ştiu ce am... da' sună cam aşa:
mi' frică. de cine? nu ştiu. de ce? nici atâta. am impresia că o să pierd ceva. ce? bună întrebare. mi frică că va pleca.. cine? cred ca ştiu. ea.. ea va pleca.. ăăă..dar nu, stai, e un el, el fuge.. va dispărea.. vor dispărea. e sfarşitul. dar unde? nu ştiu. cred.. că el fuge.. şi ea... ea plânge. de ce? pentru că.. el a plecat. a părăsit'o.. dar de ce? off.. e confuz. ba nu.. acum îi văd. în ceaţă, dar îi văd.. ea plânge. fuge, fuge să uite de tot. dar el.. el.. da, fuge după ea. nu'şi dăduse seama că o neglijase.. că îi dădea impresia că este pe cale să plece.. ea luni la rând a stat cu frica'n sân. şi acum, acum s'a hotărât să pună capăt tuturor durerilor. şi să'l dezlege de iubirea ei.. nu vrea să'l oblige. ştie că nu'i adevărat ce crede, dar vrea să'l lase. să'i fie mai bine fără ea.
el.. el. îşi dă seama de ce a plecat ea.. încearcă din răsputeri să o ajungă.. ştie ce are de gând.. ştie ce şi'au promis la început.. că nu vor trăi unul fără altul.. dar.. "nu, voi ajunge prea târziu. nu!" nu'şi va permite asta. n'o va lasa să plece. chiar dacă nu'l mai iubeşte, ea trebuie să trăiască, trebuie să o ştie bine. să fie fericită, iar dacă cu el nu mai e fericită. va accepta, o va lasa să plece.
ea fuge în continuare.. se teme că el o va ajunge şi o va opri. dar vrea să'l mai vadă o dată. faţa lui.. să'i fie ultima amintire. buzele lui peste ale ei, ultimul sentiment. apoi. va trebui să plece. da, el va accepta asta. e ok. "nu'i va fii dor. îi va fii doar bine."
"nu!! voi ajunge prea târziu. nu se poate, n'o pot lăsa."
apoi, pe când ea se întoarce să'i zărească pentru ultima dată chipul... să'l vadă atât de frumos..
el o ajunge, fix în clipa aia şi o ia în braţe.
"tu, tu nu vei pleca. niciodată. chiar dacă nu mă mai iubeşti, accept.."
"să nu'l mai iubesc? " ea nu mai întelegea.
într'o clipă de neatenţie din partea lui, ea se întoarce, şi face jumatatea aceea de pas ce o despărtea de golul infinit al unei prăpăstii. el, se aruncă după ea, în speranţa că o va prinde.. şi da, o prinde. o ţine in braţe în timp ce amandoi cadeau în gol. o sărută şi'i spune:
"întodeauna te'am iubit. şi o voi face si dincolo de moarte".
"da, şi dincolo de moarte." spune ea.. închide ochii şi se izbeşte de ceva. nu apucă să simtă durerea. s'a sfârşit. era al ei pentru totdeauna.
trupurile celor doi.. au fost găsite zdrobite la cateva ore de la această întamplare.

e scrisă acu'. în câteva minute. nu ştiu ce am, nu ştiu de unde mi'a venit. doar am scos la iveală ce e acu' în sufletu' meu. :(

luni, 26 iulie 2010

:)

azi.. zi obişnuită.. plictisitoare.. chiar începeam să cred că îs in toane rele. stăteam întinsă în pat.. şi mă uitam pe pereţi. nimic interesant. plictiseală totală. chef: nicăieri. prieteni: la dracu'. mda. e ok. mă ridic, vin spre calc.. şi aveam chef să scriu ceva.. aveam chef să bat din tastatură.. pe mess ca deobicei, nimeni normal, nimeni cu care să poţi povesti.. şi.. fix când credeam că o să înnebunesc de plictiseală.. îmi sună telu'.. "mda, bănuiesc că vreun fraier are din nou chef de poveşti sau n'are la cine să se plângă." mă hotărăsc să mă uit cine'i deşteptu' care urma să fie înjurat. dar, "o, e el. da, deaia eram nervoasă, n'am vorbit cu el toată ziua, mda." răspund: un fior atât de plăcut îmi străbate corpul. îi aud vocea. e cel mai bun medicament. calmant. orice. oh, ce'mi place când îl aud. stăteam lângă geam, ploua afară, un vânticel rece sufla pe mine, dar nu'l simţeam, îl simţeam pe el, mi'l imaginam acolo, îmi doream să fie lângă mine în acel moment. să stăm în ploaie, îmbrăţişaţi.. dar nu, ne despărţea un telefon. dar oricum, muream de fericire că însfârşit l'am auzit.. ştiam că fusese ocupat toată ziua.. şi n'am vrut să'l deranjez. oh, dar acum, e perfect. l'am auzit. plutesc pe un norişor acum. mă întorc în pat, de unde pot visa mai uşor la ziua de mâine când îl voi strânge din nou în braţe. noapte buna. :)

după o plimbare idioată în pădure.

naşpa rău.. câteodată viaţa poate lua o întorsătură bruscă şi urâtă, dar şi o zi neutră poate deodată să se transforme intr'o zi aiurea.. de ce? pentru că m'am lăsat copleşită de sentimente .. şi.. acu' 2 ore nu aveam nimic. apoi, mă iau într'o plimbare.. şi, deodată îmi iau telu' şi încep să scriu, fără să mă gândesc la ceea ce scriu... şi rezultatu':
"întodeauna când zici nimeni, se găseşte cineva, întodeauna când crezi că eşti singur, cineva te pazeşte tăcut. întodeauna când nu şti ce vrei, ţi se întinde o mână de ajutor. mereu când crezi că nu mai ai lacrimi să plângi, ceva amar îţi atinge buza, când îţi vine să zbieri, găseşti forţa să taci, mereu când ţi'e frică, apare ceva ce te face să uiţi. mereu când întins pe iarbă crezi că totul e pierdut, apare o rază ce se joacă cu părul tău. mereu când nimic nu are sens, apare el ce te prinde de la spate şi'ţi sărută gâtul. mereu, orice poveste vei scrie, el va fii prezent sub diferite forme, indiferent de situaţie, el te va salva şi el te va iubi, tot mai mult cu fiecare poveste şi întodeauna'ţi va şterge lacrima cu un deget."
na'. asta am scris eu in 10 minute.. plimbându'mă teleleu pe străzi. m'o deprimat foarte mult.. şi nici nu ştiu de unde mi'o venit, nici de ce.. dar îmi place. e ok.

just a guy..

ăăă...hello' .. păi... există un tip. nu contează nici cum îl cheamă.. nici nimic. îi cam de vârsta mea. l'am cunoscut prin intermediul unei prietene. am iesit cu el de câteva ori pe afară. mda. nimic interesant până aici. ideea e că oricât el încearcă să pară nepăsător şşmd, ştiu că îi pasă. de ce? pentru că m'o ajutat foarte mult, când nimeni nu ştia de am... de cele mai multe ori îmi este aproape, dar totuşi păstrează o oarecare distanţă ca şi cum i'ar fii tot una. în câteva cazuri mi'o sărit în ajutor, când nimeni nu îmi întelegea modu' de a gândi sau.. pur şi simplu nu acceptau ceea ce am avut de gând să fac. el, m'o înteles.. m'o scos din 2 depresii.. şi sincer, chiar ţin la el.. povestim destul de rar.. avem prieteni comuni, mai ieşim pe afară... ba el mă cheamă, ba eu pe el, dar totuşi nu am genu' ala de sentiment pentru el, chiar dacă m'o ajutat, şi chiar dacă nu pare, suntem destul de apropiaţi. atât doar, am vrut doar să vadă că apreciez şi că îl cunosc mai mult decât crede.

my sis`..

O iubesc. indiferent că i'o arăt sau nu. m'am îndepărtat de ea, îi drept, dar nu pot să nu mai ţin la ea.. e ceva firesc. normal. natural. e.. cumva un instinct matern faţă de ea. eu am crescut'o în mare parte. eu i'am fost "mamă" .. dar, drept îi că şi ea o uitat asta. o uitat câte am făcut pentru ea. şi cât din răbdarea, copilăria, viaţa mea am sacrificat pentru ea. dar nu regret. a existat cândva o perioadă.. când aş fii dat orice pentru ca ea să fie fericită, să aiba tot ce'şi doreşte, să ajunga un om mare, să'i fie bine.. şi doar aşa, cândva în viitor.. să vină la mine.. şi atât mi'ar fii ajuns.. să mă ia în braţe şi să'mi zică un "thx, sis".. atât aş fii cerut în schimb. dar, nu. lucrurile s'au schimbat. ea nu mai e ea de atunci. eu nu mai pot să am atitudinea aceea faţă de ea. nimic nu mai e cum era. atunci.. era familia completă. atunci eram o familie. atunci existau speranţe. şi sanse.. pentru ea. pentru mine. pentru noi. pentru ceilalţi. şi doar într'un timp foarte scurt, toate s'au schimbat. toate au luat o întorsătură greşită. nimic nu mai poate fii la fel. ea.. tot ce face acum.. e doar să încerce să mă enerveze, să mă provoace, să îmi încerce răbdarea.. eh.. e greu de explicat. voi revenii asupra acestui subiect. până atunci, tbx A.L.

duminică, 25 iulie 2010

...

Fiinţele astea mici si ciudate ce mă înconjoară, şi au grijă de mine.. şi de nervii mei, sunt familia mea. cică le pasă de mine, şi mie de ei. dar, incep să cred că mă rup total de lumea asta. cea care simte cel mai mult ruptura este sorămea: o creatură mică si enervantă pe care cândva o iubeam mai mult decât propria'mi viaţă. acum, ceva s'a schimbat. am impresia că nu ma mai ţin deloc la ea.. mda, e frustrant. aiurea. si cam nedemn să'mi mai petrec timpul între 4 pereţi cu cineva faţă de care nu mai pot simti nimic normal şi atât de firesc. jeg de om! un nimic. 0. o proastă. nimic altceva. that's the way i am.

sâmbătă, 24 iulie 2010

aiurea...

În spatele acestui blog, şi a acestor rânduri, se ascunde o tipă aiurea, care nu merită pe niciunul din prietenii pe care'i are. nu merită faima pe care o are. nu merită viaţa relativ frumoasă pe care o duce. nu'şi merită iubitul care e o fiinţă mult prea aproape de perfecţiune. în fine, nu merită aproape nimic. partea drăguţă e că le are pe toate cele de mai sus fără să fii sacrificat prea multe. copilăria scurtă şi piedicile de la fiecare 2 paşi, nu reprezintă nimic.