vineri, 24 decembrie 2010

dear brother,

în timp ce mă strângeai în braţe categoric îmi venea să'ţi spun că nu mai vreau niciodată să plec departe de tine. ca şi cum mi'ai fii auzit gândurile, mă strângi mai tare şi îmi mângâi părul parcă luptandu'te cu aceleaşi gânduri ca ale mele luptându'te să'mi dai drumul. mă săruţi încet pe păr şi mă laşi cumva uşor. în timp ce mă îndrept spre uşă, ploaia năvăleşte peste tot ce'i iese în cale... cu fiecare pas care'l fac în sensul opus ţie, ploaia, mai furioasă, şi mai puternică ca înainte, mă loveşte supărată poruncindu'mi să mă întorc să te strâng din nou în braţe... dar trebuie să rezist, nu? aşa îmi propusesem. dar e nervoasă, încearcă să mă doboare, eu, liniştită, dar cu paşi subrezi, mă îndrept spre maşina care urma să mă ducă departe de tine. îţi simţeam privirea urmărindu'mă, dar nu m'am mai întors, ştiam că altfel nu o să pot explica următoarele fapte. şi, încet, în timp ce păşeam în ploaie, un strop îmi curge pe buze... îl gust. era dulce.. şi totuşi amar.. dar nu plângeam, eram sigură, dar mi'am dat seama că plângea cerul pentru mine.. îmi cânta amarul.. şi dorul care deja îl simţeam.. dar, într'un sfârşit, m'am urcat în maşină, am trecut pe lângă tine şi te'am privit ultima dată pentru cine ştie cât timp..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu