vineri, 24 decembrie 2010

dear brother,

în timp ce mă strângeai în braţe categoric îmi venea să'ţi spun că nu mai vreau niciodată să plec departe de tine. ca şi cum mi'ai fii auzit gândurile, mă strângi mai tare şi îmi mângâi părul parcă luptandu'te cu aceleaşi gânduri ca ale mele luptându'te să'mi dai drumul. mă săruţi încet pe păr şi mă laşi cumva uşor. în timp ce mă îndrept spre uşă, ploaia năvăleşte peste tot ce'i iese în cale... cu fiecare pas care'l fac în sensul opus ţie, ploaia, mai furioasă, şi mai puternică ca înainte, mă loveşte supărată poruncindu'mi să mă întorc să te strâng din nou în braţe... dar trebuie să rezist, nu? aşa îmi propusesem. dar e nervoasă, încearcă să mă doboare, eu, liniştită, dar cu paşi subrezi, mă îndrept spre maşina care urma să mă ducă departe de tine. îţi simţeam privirea urmărindu'mă, dar nu m'am mai întors, ştiam că altfel nu o să pot explica următoarele fapte. şi, încet, în timp ce păşeam în ploaie, un strop îmi curge pe buze... îl gust. era dulce.. şi totuşi amar.. dar nu plângeam, eram sigură, dar mi'am dat seama că plângea cerul pentru mine.. îmi cânta amarul.. şi dorul care deja îl simţeam.. dar, într'un sfârşit, m'am urcat în maşină, am trecut pe lângă tine şi te'am privit ultima dată pentru cine ştie cât timp..

joi, 16 decembrie 2010

and... please, don't take the teddy bear

vobesc din prisma unei întâmplări ce are o probabilitate mare să se întâmple. nu ştiu ce l'ar putea ţine în loc, cum nu ştiu nici dacă aş putea face ceva să'l opresc. probabil că nu. vina îmi aparţine în totalitate. aş vrea să ştiu ce gândeşte sau cel puţin ce mă aşteaptă. probabil că nu mi'e atât de frică că va pleca. cred că îmi provoacă frică mai mare faptul că nu va pleca singur. nu numai că va lua cu el ceva din fiecare dintre noi, dar va lua şi tot locul ce ş'i l'a creat în inima mea, şi există doar 99% şanse să'l ia cu el şi pe ursuleţul de pluş*. dacă îl ia, viaţa noastră - cel puţin psihică - s'a sfârşit aici. dacă nu'l ia, cred că ar face lucrurile mult mai uşoare. dar aici este problema. el nu vrea să facă lucrurile mai uşoare. îi place să joace murdar... nu va înceta aici. nu va pleca singur.. asta aud mereu în cap şi nu'mi dă pace. de ce? poate pentru că eu sunt vinovata? nu, sigur eu sunt vinovata. am stricat totul. nu m'am gândit şi a avut ca şi conseciinţă treaba asta. va lua ursuleţul de pluş. poate că aş fi în stare de orice în acest moment să nu ni'l fure pe ursuleţ.. de ce? pentru că acum el valorează mai mult decât propriile vieţi... dar până la urmă cui îi pasă dacă noi murim de durere? este cineva înteresat? sincer, nu prea cred.. atunci de ce scriu aici? probabil că am nevoia să mă plâng cuiva, să'i spun ce mă doare.. dar asta nu mai e durere.. durere se numea atunci când mi'ar fi trecut prin minte că ar exista probabilitatea să facă aşa ceva.. nu când deja faptul e aproape împlinit.. acum, probabil va urma să mor de durere.. să sufar de 3 ori mai mult decât suferinţa pe care am provocat'o diferitor persoane... ce contează, lumea v'a uita... toţi vor uita, toţi într'un sfârşit sunt uitaţi... acum mă voi resemna tăcută în durerea mea şi voi căuta o cale de ieşire..

 * categoric nu este vorba de un urs de pluş. este un personaj fictional, doar un substantiv ce să acopere adevărata valoare a persoanei în cauză.

 să ne vedem data viitoare "sani e salvi"... dacă va mai exista o "data viitoare".

joi, 2 decembrie 2010

Casa'n flăcări.

casa'n flăcări

pustiul devine cunoscut
pierdutul devine plăcut,
prezenţa ta devine trecătoare
iar inima mea muritoare.

în casa vieţii timpul trece mai uşor
eşti doar un simplu muritor
călcându'ţi jurământul devi cunoscut
şi uşor timpul pierdut.

la subsol totu'i întunecat
toţi te'au părăsit.. au plecat,
pe scări în urcare însă se mai găseşte
acea oglindă care te pălmuieşte.

când intri în casă prin uşa din spate
te gandesti numai la moarte,
iar în baie când priveşti,
numai sânge peste tot găseşti.

în hol, tabloul e murdar...
nu de sânfe, ci de var,
pe jos încă se regăseşte
acea umbră ce aminte când am dat foc la casă.
era frumos, doar tu erai la masă,
iar iubitul tău, spânzurat de afară privea
nu acea ce face, era ocupat cu sfoara, era ocupat cu ea.

gândurile mele pentru voi nu's trecătoare,
de aceea v'am adus la amândoi câte o floare,
nu fi'ţi trişti, bucuraţi'vă de sărbători
căci doar atunci cu adevărat poţi să mori.

ce'i frumos e frumos.
nimic nu a fost întors pe dos,
totul a rămas aşa cum le'am lăsat
şi nimic de tine vreo'dată nu s'a mai aflat.

în pod aceeaşi poveste,
doar că aici nimic din ce a fost nu mai este,
totul a dispărut ca prin magie
şi nimic din ce am spus nu are să mai fie.

când cobor, îmi găsesc amintirile intacte
iubitul tău e spânzurat, nu se mai gândeşte la moarte,
cerul a rămas la fel de întunecat
de când v'am lăsat, de când am plecat.

acum am venit doar să vă salut,
să'mi aduc aminte de gândul plăcut,
să mai râd din nou cum o făceam cândva,
căci astăzi s'a schimbat, este altceva.

în camera de zi, e noapte,
nimeni nu a mai răsfoit vreo carte,
iar pe geam se vede doar scrum,
nu a mai trecut nimeni de mult pe acolo acum.

în bucătărie, aceleaşi cuţite.. de mult folosite
aceleaşi amintiri de mult împietrite,
corpul tău înca m'aşteaptă
fără a mă mai putea vedea vreodată.

poate mă credeţi nebun pentru ceea ce vă spun,
dar aşteptaţi puţin ca toate gândurile să mi le adun...
ceea ce am făcut a fost pentru a vă da culoare
într'o lume care la final oricum dispare.

în loc să fi'ţi suparaţi pe mine,
aţi putea să'mi mulţumiţi,
acum puteţi fi cu adevărat fericiţi;
iar casa... am renovat'o
pentru că voi oricum aţi pătat'o.



mda. a scris'o un bun prieten seara trecută.. mie'mi place.. am vrut să o pun aici.. nu ştiu poate din apreciere.. pentru tot ce face.. şi pentru toate poezioarele pe care le'o scris.. mersi.. noapte buna :]

miercuri, 1 decembrie 2010

1 dec.

nimic. pentru mine poate a fost o zi specială, dar nu ca şi pentru restul României şi a românilor. a fost o zi specială pentru că am povestit din nou cu cei mai buni prieteni ai mei ca în vremile bune. a fost şi o doză de nervi cu ceilalţi prieteni, da' sperăm că toate au trecut. pur şi simplu a meritat orice. în timp ce afară erau artificii şi lumea petrecea, noi eram cufundaţi în poveştile şi amintirile noastre, ca deobicei, nepăsăndu'ne ce'i afară sau ce fac alţii. şi după părerea mea chiar o meritat să rămânem acasă, n'am pierdut nimic din tot ce o fost afară, fiind cam toţi 3 cu mucii în pământ, chiar nu era cazu' să mai mergem în frig... pfuuu, cum vorbesc, eu oricum nu m'aş fii răcit, so, e ok. mă bucur că am cei mai buni prieteni de pe pământ. love ya !