wake up, stupid.

Dragă eu,

Ar fi timpul să te trezești. Pierzi timp. Timp prețios. Timp care ai putea să îl faci memorabil. Timp care ar putea să intre în experiența ta, în cunoștiințele tale și în dezvoltarea ta. Dar nu, tu te rezumi la a privi cum trec zilele, cum îți petreci nopțile cu un necunoscut, care, oricând ar putea decide că ești enervantă și sufocantă și să plece. Dada, asta faci. Esti o iresponsabilă și o știi. Nu, m-am răzgândit. Ești o proastă. Pentru că o faci intenționat. Știi bine mereu că nu e bine ce faci, și tu continui. Tâmpită. Fă bine mișcă-te și fă ceea ce este de făcut. 2 săptămâni. Două. Ai fost în stare să te pierzi de tot și să nu faci nimic altceva decât să stai să îi spui vrăjeli, ca el la rândul lui să îți spună altele. Proasto ce ești, trezește-te. Nu mai fă prostii, el va dispărea, ca toți ceilalți. Și crede-mă, îți vei da cu pumnii în cap. 5 luni sunt multe, mult prea multe pentru a le dedica cuiva căruia niciodată nu te va iubi, nu va fi aproape, nu te va consola și nu va aprecia ce faci pentru el. Cineva care te vrăjește din plictieală și din cauza banalității de care dai dovadă.

Cu drag,
Sinele tău care urlă de disperare

Move your fucking ass and change your fucking mood.

Sunt destul de dezamăgită de mine. Am devenit o păpușă care se ghidează după niște sentimente superficiale și nimic mai mult. Mereu îmi spun că eu nu vreau să depind de nimeni, iar pe când reușesc, îmi creez din nou aceleași condiții pentru a ajunge la mâna cuiva care să mă poată ghida și controla. Cât de normal e? Chiar trebuie să îmi fac rău? Chiar trebuie să uit de mine și să am aceste mici piedici de-a lungul drumului? Chiar trebuie să mi se demonstreze că sunt o neserioasă, o dezorganizată și o proastă? Nu înțeleg ce are băiatul ăsta... Ba da, știu. Mă bagă-n seamă, mă apreciază, mă place, nu mă da la oparte, mă face să râd și îmi oferă mai mult decât atenție. Am ajuns să îl îndepărtez pe lup din cauza lui. Cine ar fi zis? Lupul poate să fie înlocuit... Ba chiar uitat câteva ore pe zi, doar din cauza acestui specimen. Sunt supărată pe mine. Pentru că vreau să-l îmbrățisez în fiecare seară. Pentru că îmi place și mă simt bine când stau la povești cu el. Pentru că... îmi dedică mie tot timpul și are răbdare cu mine... Sunt penibilă... mă simt rău și nu mai pot. Dă-mi puterea de a mă ține cu capul pe umeri... dă-mi puterea de a ține zidul la nivelul la care e... unul jalnic de mic... dar ca pe parcurs să pot să îl urc. Haide, te provoc! Fă-o, Eve, mișcă-te și arată că doar de tine depinde și că poți să te scuturi de praf și să continui. Închide ochii și strânge din dinți. Nu doare. Nu va durea. Și nu vei simți nimic. Ești tare. Poți să treci mai departe, acum, mereu și oricând.