vineri, 24 septembrie 2010

Scena vieţii.

Luminile se sting. Bătăi de inimă răsună în ecoul încăperii. atât de aproape... respiraţia caldă, transpiraţia ce curge pe frunte. tot. cortina se ridică. reflectoarele se poziţionează către mijlocul sălii. sute de perechi de ochi privesc atent către scenă. trebuia să înceapă cel din capăt, dar unde e? nu, a dispărut. încet, toţi se retrag si rămâi singur. ştiai că sunt acolo, dar nu erau. te bazai pe sustinerea lor, dar nu o aveai. sala e plină, iar tu, actorule principal, nici nu cunosti scenariul. rămâi blocat. nu şti ce ar trebui să faci, şi nici ce ar fii bine. nu poţi improviza, nu'ţi vine nimic în minte. sala se cutremură într'un râs profund. ameţeşti. totul e confuz. "tăceţi, nu mai râdeţi, vă rog, nu" dar ei nu se opresc. ei continuă. şi pici în genunchi. eu te privesc în continuare şi te arată cu degetul. "nu, e prea mult, încetaţi.. nu.." şi nu găseşti puterea să te ridici de acolo. ghemuit pe jos, cu mâinile la urechi, rămâi singur auzind acelaşi ecou " Ha Ha Ha Ha !!!! " .

Ăsta e drumul vieţii atunci când nu ai un prieten adevărat alături şi te bazezi doar pe cei din jurul tău.

Le mulţumesc celor ce'mi sunt aproape şi nu mă părăsesc pe "scenă" de fiecare dată când am nevoie.

Dar, în special, îţi mulţumesc ţie, că nu mă laşi niciodată la nevoie. eşti şi vei fii în continuare cel pentru care mi'aş da viaţa. 

vineri, 3 septembrie 2010

nu, nu mai pot... nu mai vreau. nu's în stare să mai suport mult timp asta. de ce îmi faci aşa? de ce naiba te ascunzi? ce plă pot face? să stau aici să tâmpesc în timp ce tu nici măcar nu te gândeşti la mine. de ce ai plecat? de ce nu'mi dai pace? de ce nu dispari de tot să nu mai ştiu nimic de tine, şi să uit că ai existat vreodată? de ce naiba exişti? pentru ce naiba te visez de 2 nopţi? şi pentru ce motiv nu'mi dai pace? de ce nu pot să te uit ca pe restu'? de ce trebuie să fii tu ăla la care am ţinut cel mai mult? de ce trebuia să pleci fără să'mi dai un motiv? de ce? pur şi simplu nu mai vreau. nici măcar nu ştiu ce naiba vreau. vreau să uit de tine. vreau să uit de noi. mă crezi că nu mai fac faţă? da, eu! eu, aia care trece peste orice aproape fără să clipească. şi tu, tu ce ai făcut? după ce că ai reuşit ce alţii nu au putut, şi că m'ai învăţat ce'i aia a fii iubit...acum nu mai e nimic... ai plecat. amintirile, da, ele au rămas. sunt puţine cu tine, dar îmi sunt de ajuns cât să tânjesc după ele. sunt momente în care închid ochii şi aproape că te simt lângă mine... şti.. vreau să fiu eu. vreau să redevin ce am fost înainte să apari tu. vreau să nu'mi mai pese. nu mai vreau să fiu ceea ce tu ai creeat, schimbat şi iubit. şti.. mai ţii minte visul acela.. ne'am întâlnit, şi, ţi'am promis că atunci când te vei întoarce, n'o să mai ai ce iubi. n'o să mai fiu nici cea pe care ai cunoscut'o, şi cu atât mai puţin cea pe care ai vrut'o. voi fi eu, cea la care niciodată nu te'ai uita, cea la care niciodată n'ai spera, cea care când o vei vedea, ţi se va părea o străină. voi sta la tine în braţe şi'ţi voi explica cât de greu mi'a fost să te uit, cât te'am visat, noapte de noapte, cât mi'am dorit ca într'o zi să mă suni şi să'mi explici, cât de greu mi'a fost să'mi dau seama că totul a fost o minciună, că toate aveau o altă destinaţie decât ceea ce credeam eu. cât mă străduiam să nu îmi amintesc de tine când cineva mă întreba ce am mai făcut, sau pur şi simplu atunci când închideam ochii să nu te văd: acel zâmbet... şi ochii ăia.. tu chiar crezi că e uşor de uitat? nu.. şi atunci,  atunci îţi vei da seama prin ce am trecut, singură, fără tine, probabil că îţi va părea rău.. dar va fii rândul tău să suferi. chiar dacă în mintea ta va circula ideea că: "chiar dacă nu e ceea ce vroiam atunci, poate că aş putea să o schimb şi de data asta...", imi pare rău, de data asta nu. eu sunt eu, şi nimeni n'o să mai poată să mă schimbe. "love or hate me, I don't care. ", şti vorba asta, nu? o ziceam mult.. şi când ne'am cunoscut, şi dupaia, mult timp, şi chiar şi acum o spun destul de des. aşa că... I really don't care if you like me or not. o să vezi tu scumpule, o să'ţi demonstrez că tu ai fost cel care a pierdut. îţi promit. ti voglio bene, anche se è la più stupida cosa che l'ho mai detta.

miercuri, 1 septembrie 2010

s'a dus...

1 septembrie: la naiba. s'a dus şi vara, şi vacanţa, şi libertatea, şi căldura, şi o fost prima vară care am apreciat'o cât de cât.. până acum, uram vara.. şiiii..s'a dus tot.. zău de am făcut măcar jumătate din ce'mi propusesem. şii.. încă puţin... şi şcoala ne bate în uşă. :[ s'au mai dus 3 luni.. mi'e dor.. de clipele alea... de zilele alea în care mă simţeam fericită.. de zilele în care aveam prietenii cu mine... de zâmbetul acela ce'mi inunda chipul... de ploile alea ce mă făceau să fericită... de tot.. pur şi simplu. aşa puţin timp mi se pare că o trecut... şi totuşi.. 3 luni.. şiii... câte s'au schimbat în astea 3 luni.. offf.. fie, mă duc la culcare.. nici nu mai ştiu ce să scriu, aş avea idei, da' nu le pot pune în propoziţii coerente, se şi vede cât de varză e postarea asta.. scuze... ne vedem mâine. :]

just... come back. I really need you.

sătulă. sau poate prea slabă să mai pot face faţă. da, în mod sigur asta e. sunt prea slabă să accept că eşti fericită fără mine, si probabil ai impresia că ai făcut alegerea potrivită când te'ai hotărât să pleci. că acum îmi dai impresia că ai uitat.. da', mai şti? noi cu o singură privire ne puteam cândva înţelege... crezi că asta a dispărut o dată cu tine? îţi zic eu: nu! şti bine.. şti mult prea bine. totuşi, lumea m'ar face nebună dacă mi'aş vărsa nervii aici şi aş încerca să explic privirea aia... pur şi simplu tipic nouă. mai şti? normal. întodeauna ai ştiut mai bine ca mine tot ce e legat de noi. şi acum, trecând cu privirea peste tot ce am scris în câteva rânduri, îmi sună mai mult a scrisoare de dragoste... totuşi. te iubesc. întodeauna pnm... ai fost singura care m'o cunoscut atât de bine... ai fost singura care dintr'o privire întodeauna m'o înţeles. ai fost singura care îmi înţelegea puctu' de vedere fără prea multe "de ce'uri". ai fost singura care chiar o sacrificat propria'i fericire pentru ca eu să pot merge înainte. ce mai pot zice? şti totu' deja. doar... că, trebuia să scriu... trebuia să dau afară tot... abia aştept ziua în care vom reveni. aştept ziua în care n'o să'ţi mai fac rău... şi n'o să mai fie lacrimi din cauza mea.  aştept... şi ştiu că va veni. am văzut'o în ochii tăi.