vineri, 20 aprilie 2012

want to be free

dacă este ceva ce urăsc mai nou, acela este să mă las purtată de sentimente. să mă las inundată şi chiar cucerită de ele. să mă las să fiu geloasă, să iubesc, să cred, să plac.. e aiurea. nu mai vreau să simt nimic. vreau să se termine durerea asta constantă idioată şi totodată să nu'mi mai pese deloc de nimic din ceea ce nu ar trebui. e aiurea tot. e varză mintea mea la momentul acesta.. dar facem tot posibilu' să o recuperăm. doar.. vreau să se termine.. şi cel mai mult.. să te las şi pe tine şi pe mine libere. asta nu e viaţă.

vineri, 13 aprilie 2012

i'll be back soon

păăii.. nu ştiu cam ce o să scriu.. vreau doar să spun că în momentul ăsta, gândesc diferit, poate din cauza că am stat la poveşti cu o altă persoană. poate pentru că am ieşit fără ea, poate cine ştie. ştiu doar că în secunda asta gândesc omenesc. gândesc ca  mine. sunt de părerea că aş putea accepta orice şi că nu e treaba mea.. decât să îmi fac rolul de prietenă. vaiii.. abia aştept să îmi revin la vechiul stil de a scrie, de a gândi, de a povesti. sper să mă vindec.

făşii

încercări ce'şi pierd rostul în momentul în care mi te imaginez lângă altcineva. pot accepta să nu fi a mea, dar e atât de greu să accept că ai putea fi a alcuiva. de s'ar sparge omul în bucăţele.. dar nu, omul e făcut să poată să suporte orice. asta dacă vrea. dacă  nu.. oricând oriunde, se poate destrăma. să se piardă irreversibil. tot ceea ce nu înţelegeam când citeam o carte, acum înţeleg. despre durerile ălea tâmpite.. da, gaura aia ce se formează înăuntrul tău, chiar în stomac.. fix ca în povestea care o iubeam atunci. se pare că până la urmă se aseamănă cu multe. ce urmează? să te întorci şi să ne căsătorim? haha! pe bune. nu va semăna atât. gata! vreau să termin odată să nu mai simt chestia aia. e aiurea. e prea aiurea de dureroasă şi încă nu pot să cred că am căzut. când o să mă ridic, am de ridicat.. ziduri grele, care să nu mai lase pe nimeni să pătrundă, viaţa, pe mine, dar mai ales zâmbetul şi distracţia. ceea ce eram eu. să termin cu perioada asta emo. da, e uşor când vorbeşte partea asta din mine.. e prea uşor.. până o să apară cealaltă care din nou va fute filmu. dar ce ar fi să nu o lăsăm? ce ar fi să o ducem de nas şi ca nimeni să nu o mai poată aduce la suprafaţă. să'i dăm nişte bombonele şi să o ţinem pe curu ei undeva în adâncuri. hmm.. păi.. o să revin, cu câteva episoade emo.. câteva momente din astea în care mă gândesc la ea, nu că ar fi puţine, dar cam de azi.. nu va trebui să mai afle nimic de genu' ăsta. "nu, nu am plâns", "nu, nu îmi pare rău, mă bucur că a fost" , "nu, nu vreau să se mai repete, prefer asta", "vai ce mă bucur pentru tine" .. e doar un exerciţiu. nu o să o mint, trebuie să mă  mint pe mine destul încât să o cred pe bune, aşa nu mă poate acuza.


şi ca să conclud această ieşire...

Fâşii mi se rup de pe pielea'mi moartă
te pierd pe tine,
dar mă pierd şi pe mine
cuvinte de alint îmi alunecă pe gât.
dacă asta, atunci cine sunt?
se prăpădesc dealurile
plăpânde erau, acum fumegânde
o durere ce o cântă
de'a fi doar a lor..
străpuns de săgeata ta,
profunzimea ta,
se'aşterne acum un voal greu,
din spatele căruia vreau de acum
să te privesc.
aşa frumoasă cum eşti,
tu eşti aceea ce vrăjeşte, nu eu,
comoară primită precum pierdută,
nu'i bai. speram să aibă atâta minte
să nu se'ntoarcă de acum la vechiul
pirat.

joi, 12 aprilie 2012

somebody I used to...

chiar dacă acum lacrimile curg şiroaie, sunt sigură că curând voi râde de aces lucru, dar mai ales, mă voi numi proastă că am ajuns în halu ăsta. am sacrificat multe, şi totuşi am ajuns groaznic. tânjesc mereu după asta. şi în momentul în care îmi amintesc de ceva frumos, oricare ar fi acela... de la un zâmbet, o poză, sau cel mai frumos, chipul tău dimineaţa când te trezeşti şi eşti lângă mine. de fapt, erai. nu vreau să mă gândesc ce efect ar avea să îţi mai văd faţa aia în vreo dimineaţă aproape de mine. chiar nu percep cum am ajuns aici. e atât de aiurea.. încât pot să jur că e una din postările alea pe care o să ajung să le urăsc.. şi sigur atunci şi felul în care m'ai făcut să ajung. dar cred că sunt fericită. sper să fiu fericită. dar mai ales, să fim fericite. să putem să râdem apoi şi să zâmbim mereu.. să putem să plângem în braţele celeilalte că cine ştie ce s'o întâmplat. ai dreptate. mă bucur, într'un fel sinucigaş că ai ales aşa. sunt sigură că e alegerea corectă. hai să nu mai minţim lumea. hai să plutim împreună. să ne ajutăm una pe alta şi să ne facem viaţa mai frumoasă. e patetic. cealaltă parte se zbate în mine şi îmi fute tot filmu. nu vrea să mă lase să fiu siropoasă. dar bine face, partea aia aş vrea să o am mereu.
dar niciodată. niciodată nu o să uit singura persoană care m'o acceptat aşa cum îs. care m'o suportat.. şi cred că în felul ei, m'a iubit. şi m'o schimbat. mult. foarte mult. cândva o să îţi mulţumesc. crede'mă. o să trec peste. promit. e o varză totală în capu meu. dar.. nu cunosc motivu.. dar vreau să presupunem că va fi aşa cum ar trebui să fie. să o facem ca un joc. te iubesc. mă iubeşti.. dar ca atunci când eram mici şi nu vroiam să recunoaştem că placem pe cineva. şi să ne ascundem. chiar şi una faţă de alta. dar, o să fie mai bine. deja mi se pare extrem de banal. deja aş vrea să şterg tot. dar ar însemna să mă şterg pe mine şi să uit că pot fi şi aşa. că am iubit vreodată. că am fost iubită. că... te'am atins vreodată.


piesa îmi curge în vene. nu ştiu de ce îmi descrie starea.. chiar şi fără să îi fi ascultat versurile. chiar trebuie să găsesc o piesă pentru fiecare moment? ok, te asigur că mereu mă voi gândi la perioada asta când voi auzi piesa.

luni, 9 aprilie 2012

what i'm going to do

nu ştiu dacă vreau să îmi zici cum să mă port cu tine. nu ştiu dacă te vreau. nu ştiu absolut nimic. urăsc momentele în care rămân singură şi trebuie să mă gândesc la tine. mă enervează că prezenţa ţi'o faci simţită mereu şi că trebuie să adorm să nu mai simt durerea aia tâmpită în piept. trebuie să fiu undeva, cu cineva, să îmi vorbească neîncetat ca să pot să uit de tine 2 minute. m'am săturat. nu îmi place. depind prea mult de tine şi vreau să scap. dar îmi şi place. în momentele în care sunt la tine în braţe aproape nimic nu mă poate atinge. doar tu. partea ta demonică. partea ta căruia îi place să rănească. să îmi zică tot felu' de cuvinte care dor al naibii. încep totuşi să mă obişnuiesc. să nu mai simt imediat durerea cuvintelor tale. dar partea cea mai proastă e că nu cred nici în momentul în care îţi exprimi adevăratele sentimente. e ca un scut, în fond. aşa că, din greşeală, cumva, îmi scapă, mai din răzbunare, mai să vezi şi tu cum e, cuvinte aiurea, care îs jumătate de adevăr.. dar sunt momente în care vreau să suferi. vreau să plângi. şi vreau să fiu aceea ce te ţine în braţe, sau după caz, să fiu eu cea care îţi zice să nu te mai porţi ca un copil şi să îţi ţii gura. îs rea, ştiu. e greu. e aiurea să simţi ceva pentru o fiinţă umană. e aproape imposibil ca cineva să înţeleagă sentimentele altcuiva. oamenii în fond sunt egoişti. întodeauna le'o păsat numa de ei, şi puţini sunt aceea cărora le pasă şi de ceilalţi, iar aceştia nu se vor întâlni probabil niciodată. pentru că destinul  nu vrea ca omul să fie fericit. vrea doar să îl facă să îşi plătească păcatele cu durere.

vineri, 6 aprilie 2012

un mănunchi de cine ştie ce

un mănunchi de oţel cuprind cu ale mele braţe. te privesc şi mă întreb ce nu îmi dă pace. în fond, acum 2 zile visam altceva. vedeam pe altcineva. eram hotărâtă. de ce trebuie mereu să mă schimbi? să îmi schimbi părerea. să mă faci să regret fiecare minut care nu îl petrec cu tine?
de ce bate? probabil degeaba bate. şi tobele bat.
de ce suflă? proabil nu are pentru ce.
de ce vrea în continuare să fie aproape de cealaltă inimă ce incet se prelinge în tot corpul? se scurge încet. iese din cutia toracică. se pierde printre vasele de sânge. în cele din urmă ar trebui să se evapore. să scape. să se transforme în ceva ce să nu poţi atinge şi să nu poţi răni.
e aiurea. nu pot scrie nimic. vezi ce o ieşit? ar trebui să nu mă mai îngrijorez. nu îmi apaţi.