marți, 29 ianuarie 2013

entities

căldura-mi este e învadată de acest sentiment ce e aparent rece. dar rece deobicei e interpretat nu ca un sentiment bun. acest rece e un rece blând, plăcut. palma-mi le răsfiră pătura perfectă. inspir. parfum de rece, parfum de liniște. ridic degetele și mă trezesc cu aceste entități în posesie. mă privesc oarecum speriate, știind că destinul lor se află în mâinile mele. aleg să le las înapoi jos, desigur, nu le-aș putea niciodată reuni cu surorile lor. dar ele mi-o iau înainte, și-și aleg singure destinul înainte ca eu să apuc să mă împotrivesc. ele decid că vor să se unească cu mine, să facă parte din mine. înainte să le pot mulțumi, ele sunt deja eu. parte a căldurii mele, îmi pătrund prin piele, topite de plăcere, absorbite de dorință. întodeauna am stricat tot ce am atins. apropiu să privesc albul pur. inocența naturii. aș vrea să pot atinge, dar aș distruge iar peisajul. mâna mi se așează singură. știe deja drumul, știe procesul. arde de nerăbdare ca entitățile să o pătrundă. expir. mi-aș dori să fiu într-un alt loc. înfundată în acest pur. să devin una cu ele.

s-ar putea să fi găsit motivul schimbării... de mult nu am fost la locul meu. acolo unde copacii mă iau în brațe și unde iarba mă mângăie, îmbinându-se cu vântul, fiecare pe câte un obraz.

această postare e de dragul vremilor vechi. de dragul a cum scriam. și de dragul meu. dar în special de dragul acestui anotimp care mereu mă face să mă simt întreagă... dar și ca un copil. nu cred că e anotimpul în sine. e apa sub diferitele ei forme, care mă încântă de fiecare dată.

fallen alien

pot să știu oare până când voi avea acest sentiment de fiecare dată când îmi pronunți numele? sau de fiecare dată când ai grijă de mine și mă cerți pentru că știi ce e mai bine pentru mine... nu că nu mi-ar place. vreau doar să știu cât va dura plutirea asta... știi ceva? nici nu mă înteresează, să dureze cât trebuie. să fie atât cât trebuie să fie. iubesc să simt că ții la mine... i know... nu știu cum de pot să fiu atât de plutitoare.. dar i like it. să se fi terminat cu perioada de depresii? probabil de depresie, da! de enervare? nu! mă enervează în continuare lumea înconjurătoare... dar știi ce? dacă un extra-terestru ar citi între scrierile mele în căutarea unui peisaj al omenirii nostre... ar fi puțin înșelat... pentru că, cu toate că des mă enervez, nu pot să mai redau aceleași realități... i mean, nu mai pot să-mi permit să spun că aici jos nu poți avea pe nimeni... sau că nimeni nu te înțelege... pentru că tu o faci... so, ar însemna să te jignesc. or,  tu ești unul... restul, ratații, porcii de bărbați... promit să le dedic o postare cu prima ocazie când mă calcă vreunu pe nervi. hmmm... sorry, alien... :)

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

little me, near you.

biiine, ne-am dat arama pe față. i-am arătat secvențe din aceste pagini... nu mă recunosc, și nici nu știu de ce ți le-am arătat. poate pentru că-mi doresc să mă cunoști cu adevărat. să cunoști tot ce cuvintele mele nu pot spune, decât expuse pe o amărâtă de foaie de hârtie. ideea e că au trecut 2 zile de când ai plecat. îți simt lipsa deja, dar cred că mă concentrez mai mult pe momentul următor în care ne vom revedea. știu că va trece cât de cât ceva timp până atunci, dar cineva apropiat ție mi-a spus cândva: ''dacă sunteți sortiți să fiți împreună, oriunde ați fi, va dura această legătură.'' îi mulțumesc acestei ființe, deoarece în fiecare moment în care apar gânduri negre, vocea ei îmi răsună în cap. acum că știu că există o mare probabilitate ca peste luni să vezi aceste postări, mă blochez... mi-e cumva să scriu... nu vreau să fiu prea banală. să fac pe tânara îndrăgostită.
zilele astea eu am simțit că am trecut la alt nivel. tot mai mult și mai mult. mă întreb cât de mult poate evolua relația asta? gosh, am impresia că fac prea pe dulceaga, așa-i? hmmm... i'm such a little one when you are near me. or listening me. or speak with me. or everything.
îți mulțumesc foarte mult și pentru vacanța de iarnă care mai bună de atât nu cred că putea să fie. pur și simplu am simtit că fac parte din familie, a fost un sentiment extraordinar, o atmosferă incredibilă, și o familie foarte iubitoare. ultima lună au intervenit multe schimbări și realizări în ceea ce ne privește.
ca să completez descrierea stării mele actuale, momentan mă zbat pentru alegerea potrivită în privința unei facultăți. mă bate gândul acum pe medicină... e până la urmă visul meu de mică... se poate că voi face aces pas înainte? i wonder....

marți, 15 ianuarie 2013

de ce trebuie să curgă iar? de dor? sau din cauza faptului că mi-am dat seama că mi-ar fi mai ușor fără cei cu care am crescut? ce om pot să fiu? cum de pot să iau această atitudine fată de familia mea? câteodată nu mă înțeleg. ar trebui să tac și să îmi văd de treabă. vorbesc într-un mod prea aiurea. oare îmi imaginez că undeva, singură voi fi mai bine? eu lupul singuratic într-o țară nouă? suuuper, cred că voi fi. doesn't matter. good night.

no idea.

i have no fucking idea if it's true... dar, ceea ce ai spus aseară. despre plecarea aia.. well, ești al meu. țin la tin la tine foarte mult. dar, dacă asta crezi că e ceea ce vrei și ceea ce  îți place să faci... eu îți sunt alături. te voi ajuta cu tot ce pot. pe bune. până la urmă, de ce nu aș fi sinceră? ceea ce îmi displace cel mai mult e faptul că noi oamenii suntem foarte foarte egoiști, ne gândim doar la noi și avem impresia că totul ni se cuvine. totul este doar pentru noi și totul trebuie să ne acorde toată atenția. te voi sunsține. pe bune. momentan nu prea am starea necesară pentru a-mi așterne sentimentele. am să revin. poate în momentul în care voi fi sigură că vrei să faci asta. cine știe? poate am luat-o eu în serios și nu era așa.

vineri, 11 ianuarie 2013

crush

trezești în mine instincte nebănuite. ești doar un om mic speriat, fără soartă. nu ești capabil de absolut nimic. și cu cât mai fricp îți este, cu atât înnebunești mai tare. nu îmi pot da seama cum te poți comporta așa. ameninți, dar ce crezi că rezolvi? doamne, cât mă poți enerva! sper doar să aibă alții grijă de tine. sper să primești ceea ce meriți. eu nu o să mă pătez pentru tine. poți să faci ce vrei. arunci cuvinte urâte, cuvinte care nu ar trebui să fie nici pomenite într-o casă normala, doar pentru că ai avut o viață de căcat încă de când erai mic. nu ai reușit niciodată să te pui în valoare. și tot eu sunt analfabetă? ai să vezi. chiar dacă și acum mă invidiezi pentru ceea ce am și ceea ce fac, îți promit că dacă apuci, ai să mă vezi strălucind și vei fi doar o pată a trecutului meu. tot ce-mi doresc e să țin minte totul ca pe viitor familiei mele să nu permit acest lucru. esti un adevărat monstru!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

how many times... *

de câte ori fiecare dintre noi am avut în cap planuri mărețe, sau planuri de schimbare, sau planuri de orice natură? câți dintre noi au avut voița necesară pentru a duce la bun sfârșit măcar jumătate din acele planuri? câți dintre noi au spus ''nou an, nou început?'' și apoi au continuat așa cum o făceau până atunci? well, am început anul într-un mod foarte bun. am avut persoane de toate felurile lângă mine, și am realizat câteva lucruri. cel mai important e că întodeauna vom fi înstare de tot ceea ce ne propunem, cu condiția să vrem cu adevărat. se spune că niciodată nu e prea târziu pentru a face, sau învăța ceva.. eu consider că dintr-un anumit punct de vedere mi-am dat seama foarte târziu de anumite lucruri, dar în schimb, mă bucur că am realizat. probabil dorința de mai mult mi-a indus-o aceeași persoană, se știe, de fiecare dată când vorbim pompează voință în mine. iar cealaltă persoană pompează puterea. cele 2 părți se completează și mă fac să merg cât mai departe. de asta, trebuie să continui, și să îmi construiesc planurile de viitor, să nu mai las absolut nimic să mă tragă în jos. dar ce faci când pe de-o anumită parte cei dragi te trag în jos? printre lacrimi scriind această postare... asta pentru că am invocat partea care-mi dă puterea... mă întristează puțin lucrurile, dar pe dimineața voi fi ok. nu trebuie să am nevoie de ajutorul nimănui. trebuie să mă străduiesc singură. nu? maybe not... eu zic că trebuie să am încredere în ei. chiar am, nu se pune problema să nu, dar trebuie să continui să mă las ajutată, altfel s-ar putea să pierd lucruri importante.


chiar nu-mi pasă cine-mi citește postările. pe bune, în ultimul timp nici nu m-am mai îngrijit de modul în care le scriu. mă descarc, am nevoie să scriu pentru a fi ok, pentru a nu trebui să le spun altora ce am pe suflet, ca să nu par atât de slabă pe cât sunt, și să nu fiu nevoită să izbucnesc într-un moment sau altul. în acest caz îmi pasă doar de mine. poate să mă critice oricine. mă simt precum în mintea mea, nimic nu poate să între. oricât și oricine ar citi astea, toate rămân la mine, sunt un nimeni în această multitudine de informatie.

noapte bună!