two months

Știam că sunt 2 luni astăzi. Am vrut să aprind o lumânare, am amânat... am văzut o poză cu tine, am plâns. Aș vrea să înțeleg ce anume doare. Aș vrea să te pot lăsa să pleci liniștit, dacă nu ai făcut-o deja. De azi îmi propun ceva, și vreau doar să fiu liniștită cu alegerea asta: vreau să te las în pace. Vreau să mă iert și vreau să te iert... oricum ești deja iertat de tot, dar vreau să las chestia asta în spate și pentru mine. Aș vrea să știu că m-ai iertat și tu... dar tu oricum nu cred că erai supărat, probabil mă cunoșteai bine din punctul ăsta de vedere, și nu aveai nevoie de mine prea mult ca să realizezi că țin la tine. Vreau să nu îmi mai pară rău nici că nu am mers la pădure, nici că nu am fost la grătar la L acasă, nici că nu ai văzut iaz-ul, nici că nu ai văzut locul de grătar pe care speram să îl vezi, nici că am păstrat pește pentru tine, nici că nu ai gustat muffins, nici că nu o să mă conduci într-o zi la altar, nici că ai lăsat-o pe mama singură pe când puteați să vă începeți viața, nici că ursulețul cel mic nu-și va cunoaște cu adevărat tatăl niciodată, și că nu va ajunge să îl înțeleagă prea curând... vreau să scap de chestiile astea, înțelege-mă, te rog. Mă apasă de câte ori mă gândesc la tine. Vreau să fi mândru de mine, și de noi și sper că, cândva, undeva, drumurile noastre se vor intersecta din nou. Îți multumesc și te iubesc și te rog iartă-mă și nu te simți abandonat. Te iubim mult, asta e foarte important să știi.