marți, 31 decembrie 2013

Again, little conversation. Maybe the 4th?

Iată că e iar ora 1... stăteam în pat gândindu-mă la metode de a cere ceva ce vreau să obțin. Apoi, mi-am spus că nu voi adormi pentru o bună bucată de timp, așa că, de ce să nu însemnăm și acest moment printr-o postare... apoi m-am răzgândit. De ce? De frică să nu fiu banală. Iar cu aceleași povești, aceleași frustrări și aceleași tâmpenii fără nici un rezultat, fără nicio acțiune. Ei bine, aici, aici e locul meu; aici e lumea mea, aici pot scrie ce vreau; e mintea mea transpusă pe o foaie electronică probabil veșnică.

  • Ei bine... știi ce? Adevărul e că m-am săturat. 
  • De ce anume?
  • De faptul că mă ascund, că prefer să nu fiu banală și prostească decât să fiu eu.
  • Și...?
  • Și? Păi nu am de gând să mai refuz nimic, ba din contră, să mă întrec pe mine însămi și să nu îmi mai permit să nu cer de frică să fiu refuzată.
  • Da... ai mai zis-o.
  • Da. Niciodată atât de hotărâtă. Nu am de ce să mă tem. Mi-am dat seama că ultimamente folosesc 'mi-e frică' tot mai des. Și nu e corect, nu e bine și nu mă ajută. 
  • Să te cred?
  • Ei bine, fă ce vrei, dar fii cu ochii pe mine! Eu pot! Eu voi veni deodată cu acest 'an nou', cu o nouă schimbare, ca deobicei. Și nu deaceea că e anul nou, ci deaia pentru că e mâine și pentru că în noaptea asta nu pot schimba nimic. Am judecat destul situația. Știu pașii. Și încă ceva, de ce să-mi fie rușine? Greșesc, e adevărat, mă bâlbâi, dar ce? Ne-am născut învățați? Ei bine, nu-mi pasă daca unii s-au născut așa. Eu învâț. Eu așa sunt. Sunt capabilă de mult mai multe decât unul care s-a născut cu acest 'învățământ'.

duminică, 29 decembrie 2013

Searching for an identity...

Well, ieri dimineață se răvrâtea ceva în ea, ceva pur și simplu nu vroia să mai accepte faptul că iubește să-l asculte. Ei îi e frică de faptul că poate lasă prea mult după el, nu-i refuză mai nimic, și e tot timpul disponibilă. E lame, nu? Apoi, căutând drumul către independență, caută metode de a fii puțin mai delăsătoare. Următorul gând? ''Sunteți prieteni, iar prietenii se ajută, de ce i-ai refuza ceva? De ce te-ai purta altfel decât l-ai obișnui?''
Totul i s-a dat totuși peste cap de îndată ce i-a auzit vocea... De ce vocea lui poate să aibă atâta putere și atâta blândețe pentru ea?

- Du-te la culcare! Spune ea răutăcioasă... cumva vrând doar să-l mai audă, să mai scoată vreun cuvânt de la el.
- Mă duc. Îți dau exemplu de executare. Pe mâine.
- Pe mâine.
(secunde...)
- Noapte bună, spune ea cu o voce de copil, ceva mai puțin răutăcioasă acum.
După câteva secunde în care ea crede că nu va mai spune nimic, el răspunde:
- El: -Somn ușor, cu cea mai dulce și blândă voce posibilă.
Ea își mușcă buza ușor și se rezumă la a tăcea.

Ce mi-am amintit? ''Pe mâine' este cea mai frumosă promisiune'....

joi, 26 decembrie 2013

Yours. It's written in my blood. *

E o zi friguroasă, încă nu știu ce m-a apucat să ies acum afară... nu am mai ieșit de mult la o plimbare, singură... în liniște, să pot gândi puțin. A nins puțin zilele trecute, ceea ce-mi clătește puțin ochii de tot negrul ce l-am văzut zilele astea. Mă îndrept spre locul meu obișnuit...  Ies de pe potecă și trec de primul copac, de al doilea, și tot așa mă afund în inima pădurii. Ca deobicei, cățeii dau târcoale prin capul locului, și nu-mi fac griji, ba din contră, ei mă apără. Undeva, la mile depărtare, pierdută în capul meu, mă trezește o senzație ciudată și pătrunzătoare... parcă cineva mă împunge cu sentimentele lui. Mă uit în jur... doar alb... doar pur, doar liniște... Observ niște pași de cățel, tocmai călcând pe ei...  Și curiozitatea mă trage să văd unde se îndreaptă. Mă doare capul de mor... nu mai aud nimic. Mă opresc și parcă aș vrea să mi-l smulg... Ce am? Știind că nu voi putea continua plimbarea, mă uit resemnată în direcția pașilor. Mă opresc brusc și realizez că văzusem o pată-n zăpadă. Sentimentele pe care le simt sunt tot mai puternice și capul îmi zvâcnește nebunesc.... Fug într-acolo de îndată ce-mi dau seama că sub pătura albă era un căine. Încep a-l dezveli și observ că-i rănit... însă nu vrea să mă lase să-l văd... nu vrea să mă lase să văd cât de grave sunt și dacă are nevoie de ajutorul meu. Încerc a-l ridica, însă nu mă ajută deloc... nu vrea să mă lase?! Se lasă greu astfel încât să nu-l pot ajuta. Atunci mă întind lângă el la fel de încăpățânată... el rămâne uimit și se face că nu-i pasă... Cu toate că îngheț de frig.. nu vreau să-l las singur, vreau să-l duc acasă, să-l pansez și să mă asigur că poate umbla, apoi, chiar dacă aș muri de dor, dacă asta vrea, îl las să plece.
Cu o ultimă încercare și cu mâinile înghețate încerc să-l ridic dar mă dă deoparte, dă cu ghearele după mine. 
- Haide scumpule, ridica-te.
- 'mmmmdfmdmfmmm....'
- Haaaai!
- 'Mnnmm...'
Nu, pur și simplu nu-l pot clinti. Vag îmi dau seama că m-am zgăriat în vreo crenguță în timp ce încercam să-l ridic. 
- Ei bine, cu tine rămân, îi spun în șoaptă și apoi șimt cum mă dezmiardă cu limba lungă.


***

Era vânătă de frig deja... 'De ce trebuie să fii așa încăpâțânată? Cu ce te ajută? Termină odată!' Aș fi urlat la ea... dar nu mă înțelegea. Tot ce putea auzi era un schelăit de lup... 'Ce mă fac cu tine, micuțo'?' Ce mă fac cu ea?... SUNT LEGAT, ÎNȚELEGE-MĂ, TE ROG! Te rog.... ridică-te, pleacă, lasă-mă. Nu am nimic. 
Încerc să o ridic de pe mine și în această încercare o zgării pe deget. Ea oftează, dar nici nu se uită la rana care sângera... Ce mă fac cu ea?

***
Ce durere de cap...  ce amorțeală. Ce vis ciudat.... Lupul mi-e mereu în vise... Cine e el? De ce-l caut continuu? Ce vrea de la mine? .... Ce se întâmplă? 
Mă duc la baie și îmi văd fața adormită și obosită-n oglindă... îmi dau o suviță aiurită de pe fată. Mirată văd un siroi vechi de sânge pe inelarul de la mâna stângă....




duminică, 22 decembrie 2013

No chance, colega'...

Poate e amuzant, poate a fost o prostie. Însă am siguranța că am învățat ceva. Un coleg a vrut să mă răsplătească pentru că îl ajutasem cu ceva... și m-am ales cu un 'masaj'... la început părea să fie doar aia... dar, după, vin, săruturi pe gât și alte alea... normal că nu s-a întâmplat, îmi povestea ce urma să facă.. ei bine, apoi s-a mirat când i-am dezvăluit că mi-am dat aprobarea doar pentru masaj... și a rămas surprins...
Ceea ce am învățat este că, în primul rând un băiat care merită nu mă va lua niciodată așa, și în al doilea rând băiatul care va merita, va știi cum să mă ia chiar dacă voi părea dificilă. Amandouă se anulează și completează una pe cealaltă. Dacă el va știi cum să mă ia, nu va acționa așa, și chiar dacă eu voi fi reticentă, va știi cum să se comporte. Oh well, e la mintea cocoșului, dar trebuie să o pățești să fi sigur.

sâmbătă, 21 decembrie 2013

I am strong.

Mă uit în spate, controlez postările.... controlez în mintea mea... am fost mereu așa de înnebunită după tine? M-am săturat să văd postări siropoase, postări în care mulțumesc și în care tânjesc după ceva ce nu e/nu mai e al meu. M-am plâns atâta, despre unul, despre altul... 2 dintre ei au rolul principal... și vreau să mă țin minte și peste ani, să știu ce am avut încap... însă, nu mai vreau să mă plâng. I am strong.

vineri, 13 decembrie 2013

''Dragostea nu moare'', scrise un mare autor. Am citit cartea când eram de-o șchioapă, fară să îmțeleg prea multe, iar citind-o a IIa oară acum un an, crezând că am înțeles cartea...
Azi de dimineață m-am trezit cu el în cap. Apoi am văzut că-mi lăsase un mesaj aseară. Cu asta și-a asigurat atenția mea pe toată durata zilei. Dar am încercat să nu bag în seama nimic din ceea ce simțeam, aminteam sau vroiam. Am intrat în baie. Ceva din acea baie îmi amintea de noi. De data aceea la el acasă. De zilele acelea, de tot. Nu, nu iar... De ce mă chinui așa? Crezând că pot să-mi distrag atenția, am început să replanific ziua în curs. M-am gândit la tipul pe care credeam că-l plac, dar amintirea vie și geloasă a pufuletului nu m-a lăsat să mă gândesc la altcineva. Mi-a luat fața în mâini și m-a pus să mă gândesc doar la el... minute întregi. Gândindu-mă la ce-i spusesem cu luni înainte, când îmi spusese că s-a terminat, când se întorsese și ne-a luat totul pe nepregătite, când i-am spus să nu mă rănească, când l-am rănit eu pe el. Când totul ne-a vrut împreună, sau a fost o încercare, pe care niciunul nu am reușit să o trecem. M-am gândit la tot ce gândeam și de ce-mi spuneam că nu-l mai vreau pe el... și cu faptul că într-adevăr nu este ceea ce-mi doresc, din vreo 2 puncte de vedere destul de importante, în rest, este mai mult decât perfect. Fixând în mintea mea o eventuală reîntâlnire - mai mult sau mai puțin apropiată, dar inevitabilă - m-am întrebat ce se va întâmpla. Și am realizat că oricât l-aș fi rănit, oricât nu ar fi el cel de care aș avea nevoie, oricât de dor ne-ar fi fost unul de altul, oricât și orice ar fi, ne-am iubit. Aș fi tentată să spun că din păcate, ne-am iubit... dar o zic dintr-un singur motiv: va fi ceva mereu cu noi. Mereu ne vom iubi, indiferent de ceea ce se va întâmpla. E adevărat, și supărarea își are rol în povestea asta... însă... uneori cred că sunt lucruri mai importante decât mândria... și asta poate că o spun pentru că eu sunt cea care a greșit... și nu-s eu cea care trebuie să-l iert pe el... ci amândoi trebuie încă să iertăn persoana mea stupidă. Cumva, sper doar să fac alegerile bune în ceea ce urmează. Am să mă bazez pe raționalitate... iar dacă nu e asta ceea ce reprezintă alegerile făcute, atunci vizionarea de cauză-efect, înainte de a acționa. Ăsta e un plan demn de 2014.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

I don't understand. Is something wrong? Why i am looking for him? What does him something worth fighting for? Who's him? Who am I? I felt so good when i knew that I will have to gave him a gift... well, I will be his Secret Santa... Hei Santa, what would you do? What are you thinking about? Will you choose the right thing? Will you play fair? Are you sure that he's really the way he seems? Uhm, girl, take care, don't fall, you're already on broken pieces... I think that for the moment it's enough... After all, it's winter, it's cold... It's normal to be cold... let the things in the way they are... maybe one day everything will be fine... but, leave him alone... even if he plots you... so much. I can feel the cold of your body, the cold in you breath, in your mind, and even in your eyes... stay strong...

marți, 3 decembrie 2013

Niciodată nu înțeleg ce se întâmplă cu mine când vorbesc cu el la telefon... atât de gălăgioasă, atâta râs, și nu mă pot abține... plus că mă dau în petec mai mereu... e imposibil să zic prostii mereu... dar râde... râdem mereu împreună din cauza a ceva... deobicei din cauza mea, dar asta-i partea a 2a.

duminică, 1 decembrie 2013

Who's the frozen one? *

''Mi se invarte o vaga idee, da n-am cum s-o materializez.''
 Care-i legătura dintre tine și animalele care-ți plac? Sau luna în care te-ai născut? Sau mediul în care te simți întreagă? Ai prefera să mori arsă sau înghețată? Duc toate la aceeași trăsătură/adjectiv/calitate? La 'rece'? Sau mai ales la 'înghețat'? Hmmm... îmi amintesc când îmi povestise:
''Eu eram fiica reginii gheții... iar tatăl meu era vântul... Mama era mereu ocupată... avea un regat de condus... Tata, el... 'Vântul', dispărea mereu... Îl simțeam uneori, printr-o adiere, printr-un suflu în pletele mele. Dar el, el mi-a fost mereu alături. Chiar și acum, în timp ce povestesc, știu că o particulă din el este aici, deaceea zâmbesc mereu, să știu că se poate sprijini pe obrazul meu. Dar, cu toate că eram fiica 'Ei, am crescut singură... niciodată lumea nu m-a plăcut pentru ce eram... ci doar pentru cine. Am ales să-mi petrec timpul cu un pinguin si cu un lup... Ei, ei obișnuiau să mă țină cu ei. Era foarte frig în ținut, și în ciuda originilor mele... eu nu eram așa... mie îmi era uneori frig... dar ei au fost mereu lângă mine să mă încălzească. Sincer, nu mai știu... a fost de mult, eu am murit de câteva ori... iar acum, mă pot rezuma doar la a iubi orice lup... oricât de singuratic s-ar crede, și să plac pinguinii... în speranța că într-o zi îi voi întâlni pe dragii mei. 
Se-nțelege... lupul... da, singuraticul, a ajuns să fie cel pe care l-am iubit... a fost cel care a dezvoltat instinctele primare în mine. Nu te-ncrede, privește și sari doar când ești sigur și... n-ai nevoie de haită ca să poți să te dezvolți. Ești unică. Ține minte că ai avut un lup lângă tine, iar oriunde vei merge, nu-ți vei aminti numele meu, vei știi doar că eu ți-am curmat calea, eu ți-am spus încotro să o apuci. Caută-mă, dar nu mă vei găsi. Eu sunt aici, și în oricare el, mă vei vedea pe mine. Eu sunt acolo unde ti-e sufletul. Iar pe 'el', eu îl voi alege... va avea calitățile necesare: va fi un singuratic, dar când vei avea nevoie de el, va fi fidel. Nu-și va împărtăși gândurile, dar te va iubi și ar putea să te lase să crezi ceva greșit decât să recunoască. Dar nu te minți, tu nu ești un lup, tu vei iubi unul.'
Da. nu știu ce s-a întâmplat... dar, asta e tot ce-mi amintesc... au fost ani buni... eram mare deja pe vremea aia... însă acum, țin minte cuvintele lui... și l-am găsit și pe 'alfa' de care zicea el... iubesc recele, și eu la rându-mi sunt rece. Eman căldură pentru ceilalți, așa cum o făcuseră pritenii mei, dar înauntru... a rămas răceala aceea infernală... ''