vineri, 30 octombrie 2015

Știi bine că te iubește și că e al tău și că e sincer și că nu ar face nimic niciodată și că orice ar fi ți-ar spune. De ce ești fraieră?
TE IUBEȘTE! Bagă-ți mințile-n cap.
Se joacă cu tine și glumește.
Dacă-și dă seama cât de retardă ești, la un moment dat se va sătura de prostiile tale și de aparenta ta lipsă de încredere. GLUMEȘTE... deșteapto... 

joi, 29 octombrie 2015

Will you realize that you are extremely rich?

"Chiar țin la tine, ... ."
"Dacă de asta-ți faci griji, nu plec nicăieri"

El îmi arată continuu că ține la mine, dar nu se prinde de mine, nu?
Până n-o dau în bară cu toată nesiguranța asta nu mă potolesc... când, desigur, va fi mult prea târziu. Omul se mai satură să convingă pe cineva constant că sentimentele nu se schimbă de pe o zi pe cealaltă și că el chiar e sincer și chiar îi pasă de tine. Ai grijă... Omul ăsta e o comoară. Și tu știi asta. Deschide-ți ochii... Nu face pe proasta.
Încerci să îi convingi pe ceilalți să aibă încredere în relațiile lor, dar ce e cu toată nesiguranța asta pe tine? De ce nu te oprești din a distruge și nu începi să construiești... dragoste, pace, liniște, siguranță, alături de el. Știu eu sigur. Îți va fi aproape drum lung de acum în colo. Cu o singură condiție: să fii cuminte! Așadar, alegerea e la tine. Ai grijă cum te folosești de această alegere.

Noapte buna, toanto'.

miercuri, 21 octombrie 2015

Mă simt așa bine cu tine... Mă faci să mă simt așa bine.
''Aș vrea să te am în brațe lipită de mine'' he said.
I'm totally in love. It will last probably forever. He's just perfect to me.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Padua

De câteva zile tot vreau să scriu. Și mă opresc. Spun că partea asta din mine nu mai functionează. Spun că scrisul nu mă v-a ajuta. Spun că trebuie să rămân doar eu cu mine și să mă obișnuiesc cu asta. Dar nu mai pot. Și nu mai vreau. Vreau să scriu. Să mă descarc. Să spun lucrurilor pe nume și să nu mai ascund nimic de mine.
În momentul ăsta mă urăsc. Nu mai suport să mă uit la mine. Leneșă, grasă, urâtă, proastă. Mai ce? Nu-mi lipsește nimic. Sunt perfect de idioată. Îmi place să pierd. Îmi place să încurajez lumea, dar pe mine cine mă încurajează? Eu nu mai am chef acum. Nu sunt în stare să mă mișc din casă că mi-e lene.
Îmi vine să îmi dau cu un bolovan în cap. Trebuie să mă trezesc... M-am săturat să fiu așa plictisitoare. M-am săturat să dau lumea deoparte. Am impresia că nu fac nimic. Că-s un nimic și că doar aparențele sunt de mine. Toată lumea mă laudă.. dar ei văd doar ce vreau eu să vadă, sau ce aș vrea eu să văd la mine. Sunt o prefăcută. Sunt o hoață. Sunt o nașpa. Știu să mint. Oh, minciună. Îmi place să mă mint pe mine, pe ceilalți, pe oricine. Sunt o aparență. O umbră... Și totuși... Parcă eu mă trag pe mine în jos. Chiar și acum, în adâncul minții mele este acel ceva ce-mi zice: ''Hei tu, putem face asta. Tu esti tu. Tu poți. Tocmai pentru că ești cine ești și poți să faci orice.'' M-am săturat de partea aia optimistă mereu. Mereu vede ceva bun, în orice căcat aș fi. De ce nu mă lasă să cad calumea și să mă lovesc bine? Uite, chiar și acum vrea să mă facă să arunc tot pe jos, să mă îmbrac și să fug afară. Deodată toată ființa mea se simte motivată. Nu mai vreau schimbările astea... Nu mai vreau să mă trezesc în fiecare noapte de 1000 de ori. Nu mai vreau să plâng fără motiv. Nu mai vreau să plâng de dor.