vineri, 28 iunie 2013

e normal să fim speriați de ceva de care noi înșine răspundem? nu mai pricep sentimentul pe care-l am.
însă așa se întâmplă, nu? răspundem direct de lucrurile pe care le facem... cu toate că uneori realizăm prea târziu...

joi, 27 iunie 2013

instinctul ''matern'' iese la suprafață... te ascult și pur și simplu îmi vine să te iau în brațe... nu pot scăpa de tine... or nu vreau... or i really don't know what to think. aș vrea să treacă timpul cât mai repede să te văd. am să lucrez însă la starea mea mentală. am să încerc să nu mă prinzi nepregătită... ceea ce înseamnă că nu vreau să pic deloc... să se zdrobească nimic în mine dacă nu-mi vei da atenție. voi fi ok..


în altă ordine de idei, sunt conștientă de schimbarea pe care trebuie să o fac, și anume să am o perspectivă de viitor. să încerc mereu să fiu cu un pas înaintea mea cel puțin. în ceea ce urmează, asta am să încerc să fac... probabil nota deplorabilă de la bac mă va face să înțeleg necesitatea unei astfel de decizie/schimbare.

sâmbătă, 15 iunie 2013

nu am ce să zic. e ok. sunt bine. are prietenă? ce are...? sunt și vreau să fiu bine. parcă mă așteptam, prea mult m-am gândit la el zilele ăstea. e ok... știam, nu? eu oricum vreau să fiu în continuare o persoană demnă de respect, dacă nu pentru el, pentru cineva mai bun ca el... se poate să cunosc o astfel de persoană? ...

miercuri, 12 iunie 2013

little conversation 3 *

  • exista cineva în viața ta acum?
  • depinde.
  • de ce anume?
  • de modul în care vedem lucrurile.
  • și în ce mod preferi să vezi tu lucrurile?
  • prefer să le văd în vis.
  • asta ce vrea să zică?
  • vrea să zică că aștept mereu seara ca să pot să îl visez.
  • ești îndrăgostită de el?
  • nu. nu cred, nu de el. sunt complet captivată de inteligența lui, de modul lui de a gândi și de a acoperi lucrurile cu un văl de mister.
  • dar? ce vrei să visezi?
  • vreau să-l știu lângă mine. țin la el și-l vreau aproape.
  • spuneai că îl compari cu fratele tău. de ce? sau în ce privință?
  • mă întrebam și eu de ce îi văd atât de asemănători... de fapt, nu ei sunt asemănători, ci sentimentul pe care-l port pentru fiecare în parte se aseamană. ideea e că pe amândoi îi văd mai rar decât aș vrea, amândoi mi-au schimbat viața prin propria prezență și doar prin unele cuvinte care m-au alinat în momente grele sau de cumpănă.
  • ce vrei exact de la el?
  • este o bună întrebare... pe care mi-am pus-o și eu des. cred că m-aș mulțumi să petrec timp cu el. să îl știu că e teafăr, să-mi dea ocazia să-l ajut, să am grijă de el, dar e un încăpățânat.
  • crezi că există vreo șansă să fie ceva cu voi?
  • nu știu... mi se pare că atât de puțin depinde de mine această decizie... mă face să mă simt atât de neputincioasă...
  • ce simți când îl vezi?
  • simt că trebuie să trag cât de mult de timp, să îl am cât mai mult cu putință. cât vine vorba de el sunt atât de egoistă... e un om de viitor.  e un om în care am avut încredere din primul moment. iar prima ocazie când mi-am dat seama, a fost recent, uitându-mă în spate și cutreierând povești de vara trecută... să-mi dau apoi seama că acționam foarte ciudat... era pentru prima dată și cu prima persoană când chiar judecam lucrurile și era prima persoană care doream să știe totul despre mine, să mă cunoască, dar totodată să fiu și eu învăluită într-un mister pentru el... iar cel mai important... nu l-am mințit niciodată... 
  • niciodată?
  • niciodată.

marți, 11 iunie 2013

egoism.. again....

cât e de greșit să vrei să excelezi doar pentru a primi admirația lui? a veșnicului lup singuratic? nu știu cum să o consider, însă mă face să am așteptări mult mai mari de la mine și să vreau să fiu mai bună. să știu că-l pot face mândru de mine, să mă ducă capul și să mă ridic cât mai la înălțime... îmi place la nebunie să petrec timp cu el - acesta fiind foarte scurt, însă cred că mă mulțumesc. ultimele zile mi-am amintit mereu momentul - singurul - în care mi-a dat voie să fiu lângă el.... ba chiar el dându-mi ocazia. îmi amintesc.. sau mi-am creat imaginea unei dorințe ascunse de-a lui de atunci. dar, mi-e atât de ciudă că memoria nu mă ajută. de cele mai multe ori îmi scapă detalii importante... oarecum, aș putea să consider că, cresc repede, și poate de aceea mă critic mereu în momentul prezent față de o atitudine trecută - chiar și dacă a trecut puțin timp. deseori, mi-e ciudă că nu am avut curajul să fac ceva anume...
eu consider că dorința asta continuă de a excela e complet datorată lui. de ce? iată de ce: de fiecare dată când am vreo realizare cât de cât relevantă, m-aș duce la el să mă ia în brațe și să-mi spună ''bravo!''. da, e total copilăresc... eu cred că am căutat tot acest timp un înlocuitor... iar el se apropie cel mai mult de standardele unui om matur și responsabil... dar mai ales capabil să aibă grijă de mine.
sunt prostii... mari prostii... însă îmi doresc să-l știu lângă mine mereu.
cât egoism poate încape într-o persoană?

miercuri, 5 iunie 2013

just about us

primul nostru sărut cred că mi-l voi aminti veșnic. iar senzația, mmm... ea e încă acolo de fiecare când îmi intră în gând. a fost cel mai special sărut, a fost atât de plin de dorință și de plin de el... e aiurea poate pentru oricine citește, ''da, îndrăgostită, e abia la început''. nu, chiar deloc, acest lucru s-a întâmplat în urmă cu câteva luni în urmă, într-o seară frumoasă de iulie. ne descoperisem însfârșit după atâția ani de prietenie, și parcă în acel sărut a fost toată așteptarea de-a lungul anilor. apoi nimic, apoi am fost prieteni în continuare, ne-am culcat împreună, a fost one night stand. de fiecare dată când îmi amintesc aceste cuvinte, zâmbesc din adâncul sufletului. da, one night stand. apoi chiar i-am zis-o... cu toate că o făcusem, nu simțisem nimic în plus, îl iubeam ca prieten... îmi amintesc perfect prima seara, următoarele seri, o grămadă de seri. îmi amintesc privirea lui, veșnic ațintită asupra mea... văd acum de nepricepuți și la început eram amândoi, însă am ajuns să contăm atât de mult unul pentru celălalt... nu ne-am certat de loc... 9 luni de zile. nu o voi numi prima relație... însă el e primul pe multe planuri, iar cel mai important, e primul pe care l-am iubit. totuși, m-a privit în ochi 8 luni mai târziu după acest început (și continuat) minunat, și mi-a spus că ar fi bine să o terminăm.... i-am privit fața îndurerată și văzându-l, mi-am dat seama că plâng. amorțisem... au curs câteva lacrimi, însă, mi-a promis că va rămâne lângă mine, și asta a fost tot. mi-a spus că motivul pentru care ne despărțeam era distanța. îmi spusese că nu mă înșelase, că mă iubește, că a fost o relație reușită și că îi părea rău. eu am crezut tot. în mod normal după chestile de tipul ''l-am crezut'' urmează partea cu ''acum regret''. NU! nu regret. am crezut totul pentru că mi se părea firesc. cel mai special lucru: am avut încredere în el. e singurul din toată lumea în care am avut această încredere, fără să tremur de fiecare dată când îi ieșea o tipă-n cale. and still, nu am făcut nimic în privința asta. nu l-am dat afară din viața mea, țin la el destul de mult, iar în momentele în care-mi amintesc de vara trecută, veșnic mă trezesc zâmbind singură pe stradă, autobus, acasă, școală, oriunde. poza lui este încă pe biroul meu, bluza lui este încă la mine-n pat, parfumul i-l deschid din când în când, închizând ochii și simțindu-i prezența. m-a ajutat atât de mult... vorbim zilnic, iar faptul că nu m-a dat deoparte și că a trecut peste această relație fără să mă doboare pe mine și având grijă de momentele mele în care îmi scăpa ceva ce nu trebuia, în amintirea a ceea ce a fost... asta a fost cel mai bun lucru. deaia acum nu sunt pe jos plângând, deaia nu plâng în fiecare noapte, deaia nu-mi pare rău. vreau ca veșnic să-mi amintesc aceleași detalii ca acum, e o postare doar și doar pentru mine din viitor, și poate într-o zi ne vom aminti amândoi aceste lucruri privind postarea... Rawrr !

p.s. sunt fericită!

duminică, 2 iunie 2013

ok, sincer  nu știu de ce încep postarea asta... n-am habar despre ce am să scriu. știu doar că voi scrie despre o anumită persoană și despre vasta ei influență asupra mea. este vorba despre faptul că încerc, în momentele, de luciditate, să îl iumesc, să nu par atât de banală pe cât sunt, să îl fac să vadă că nu sunt o copilă... unde mai punem faptul că seara în care am avut posibilitatea de a-l mângâia și de a-l relaxa îmi va rămâne veșnic în minte... până la urmă, datorită lui m-am ridicat în unele momente de banalitate și plafonare completă...
în mod sigur atracția pe care o am față de el e cauzată de vălul de mister cu care a avut meticulozitatea de a se înconjora. drept, poate nu e astfel cum l-am plăsmuit în imaginația mea, însă, a avut inteligența necesară pentru a mă face să cred asta... îmi doresc să mă vadă, dar nu doar pentru el: știu foarte bine că prin intermediul lui pot să înfloresc.