miercuri, 28 iulie 2010

without u..

hello'. azi.. azi am o stare naşpa. nu ştiu ce am... da' sună cam aşa:
mi' frică. de cine? nu ştiu. de ce? nici atâta. am impresia că o să pierd ceva. ce? bună întrebare. mi frică că va pleca.. cine? cred ca ştiu. ea.. ea va pleca.. ăăă..dar nu, stai, e un el, el fuge.. va dispărea.. vor dispărea. e sfarşitul. dar unde? nu ştiu. cred.. că el fuge.. şi ea... ea plânge. de ce? pentru că.. el a plecat. a părăsit'o.. dar de ce? off.. e confuz. ba nu.. acum îi văd. în ceaţă, dar îi văd.. ea plânge. fuge, fuge să uite de tot. dar el.. el.. da, fuge după ea. nu'şi dăduse seama că o neglijase.. că îi dădea impresia că este pe cale să plece.. ea luni la rând a stat cu frica'n sân. şi acum, acum s'a hotărât să pună capăt tuturor durerilor. şi să'l dezlege de iubirea ei.. nu vrea să'l oblige. ştie că nu'i adevărat ce crede, dar vrea să'l lase. să'i fie mai bine fără ea.
el.. el. îşi dă seama de ce a plecat ea.. încearcă din răsputeri să o ajungă.. ştie ce are de gând.. ştie ce şi'au promis la început.. că nu vor trăi unul fără altul.. dar.. "nu, voi ajunge prea târziu. nu!" nu'şi va permite asta. n'o va lasa să plece. chiar dacă nu'l mai iubeşte, ea trebuie să trăiască, trebuie să o ştie bine. să fie fericită, iar dacă cu el nu mai e fericită. va accepta, o va lasa să plece.
ea fuge în continuare.. se teme că el o va ajunge şi o va opri. dar vrea să'l mai vadă o dată. faţa lui.. să'i fie ultima amintire. buzele lui peste ale ei, ultimul sentiment. apoi. va trebui să plece. da, el va accepta asta. e ok. "nu'i va fii dor. îi va fii doar bine."
"nu!! voi ajunge prea târziu. nu se poate, n'o pot lăsa."
apoi, pe când ea se întoarce să'i zărească pentru ultima dată chipul... să'l vadă atât de frumos..
el o ajunge, fix în clipa aia şi o ia în braţe.
"tu, tu nu vei pleca. niciodată. chiar dacă nu mă mai iubeşti, accept.."
"să nu'l mai iubesc? " ea nu mai întelegea.
într'o clipă de neatenţie din partea lui, ea se întoarce, şi face jumatatea aceea de pas ce o despărtea de golul infinit al unei prăpăstii. el, se aruncă după ea, în speranţa că o va prinde.. şi da, o prinde. o ţine in braţe în timp ce amandoi cadeau în gol. o sărută şi'i spune:
"întodeauna te'am iubit. şi o voi face si dincolo de moarte".
"da, şi dincolo de moarte." spune ea.. închide ochii şi se izbeşte de ceva. nu apucă să simtă durerea. s'a sfârşit. era al ei pentru totdeauna.
trupurile celor doi.. au fost găsite zdrobite la cateva ore de la această întamplare.

e scrisă acu'. în câteva minute. nu ştiu ce am, nu ştiu de unde mi'a venit. doar am scos la iveală ce e acu' în sufletu' meu. :(

luni, 26 iulie 2010

:)

azi.. zi obişnuită.. plictisitoare.. chiar începeam să cred că îs in toane rele. stăteam întinsă în pat.. şi mă uitam pe pereţi. nimic interesant. plictiseală totală. chef: nicăieri. prieteni: la dracu'. mda. e ok. mă ridic, vin spre calc.. şi aveam chef să scriu ceva.. aveam chef să bat din tastatură.. pe mess ca deobicei, nimeni normal, nimeni cu care să poţi povesti.. şi.. fix când credeam că o să înnebunesc de plictiseală.. îmi sună telu'.. "mda, bănuiesc că vreun fraier are din nou chef de poveşti sau n'are la cine să se plângă." mă hotărăsc să mă uit cine'i deşteptu' care urma să fie înjurat. dar, "o, e el. da, deaia eram nervoasă, n'am vorbit cu el toată ziua, mda." răspund: un fior atât de plăcut îmi străbate corpul. îi aud vocea. e cel mai bun medicament. calmant. orice. oh, ce'mi place când îl aud. stăteam lângă geam, ploua afară, un vânticel rece sufla pe mine, dar nu'l simţeam, îl simţeam pe el, mi'l imaginam acolo, îmi doream să fie lângă mine în acel moment. să stăm în ploaie, îmbrăţişaţi.. dar nu, ne despărţea un telefon. dar oricum, muream de fericire că însfârşit l'am auzit.. ştiam că fusese ocupat toată ziua.. şi n'am vrut să'l deranjez. oh, dar acum, e perfect. l'am auzit. plutesc pe un norişor acum. mă întorc în pat, de unde pot visa mai uşor la ziua de mâine când îl voi strânge din nou în braţe. noapte buna. :)

după o plimbare idioată în pădure.

naşpa rău.. câteodată viaţa poate lua o întorsătură bruscă şi urâtă, dar şi o zi neutră poate deodată să se transforme intr'o zi aiurea.. de ce? pentru că m'am lăsat copleşită de sentimente .. şi.. acu' 2 ore nu aveam nimic. apoi, mă iau într'o plimbare.. şi, deodată îmi iau telu' şi încep să scriu, fără să mă gândesc la ceea ce scriu... şi rezultatu':
"întodeauna când zici nimeni, se găseşte cineva, întodeauna când crezi că eşti singur, cineva te pazeşte tăcut. întodeauna când nu şti ce vrei, ţi se întinde o mână de ajutor. mereu când crezi că nu mai ai lacrimi să plângi, ceva amar îţi atinge buza, când îţi vine să zbieri, găseşti forţa să taci, mereu când ţi'e frică, apare ceva ce te face să uiţi. mereu când întins pe iarbă crezi că totul e pierdut, apare o rază ce se joacă cu părul tău. mereu când nimic nu are sens, apare el ce te prinde de la spate şi'ţi sărută gâtul. mereu, orice poveste vei scrie, el va fii prezent sub diferite forme, indiferent de situaţie, el te va salva şi el te va iubi, tot mai mult cu fiecare poveste şi întodeauna'ţi va şterge lacrima cu un deget."
na'. asta am scris eu in 10 minute.. plimbându'mă teleleu pe străzi. m'o deprimat foarte mult.. şi nici nu ştiu de unde mi'o venit, nici de ce.. dar îmi place. e ok.

just a guy..

ăăă...hello' .. păi... există un tip. nu contează nici cum îl cheamă.. nici nimic. îi cam de vârsta mea. l'am cunoscut prin intermediul unei prietene. am iesit cu el de câteva ori pe afară. mda. nimic interesant până aici. ideea e că oricât el încearcă să pară nepăsător şşmd, ştiu că îi pasă. de ce? pentru că m'o ajutat foarte mult, când nimeni nu ştia de am... de cele mai multe ori îmi este aproape, dar totuşi păstrează o oarecare distanţă ca şi cum i'ar fii tot una. în câteva cazuri mi'o sărit în ajutor, când nimeni nu îmi întelegea modu' de a gândi sau.. pur şi simplu nu acceptau ceea ce am avut de gând să fac. el, m'o înteles.. m'o scos din 2 depresii.. şi sincer, chiar ţin la el.. povestim destul de rar.. avem prieteni comuni, mai ieşim pe afară... ba el mă cheamă, ba eu pe el, dar totuşi nu am genu' ala de sentiment pentru el, chiar dacă m'o ajutat, şi chiar dacă nu pare, suntem destul de apropiaţi. atât doar, am vrut doar să vadă că apreciez şi că îl cunosc mai mult decât crede.

my sis`..

O iubesc. indiferent că i'o arăt sau nu. m'am îndepărtat de ea, îi drept, dar nu pot să nu mai ţin la ea.. e ceva firesc. normal. natural. e.. cumva un instinct matern faţă de ea. eu am crescut'o în mare parte. eu i'am fost "mamă" .. dar, drept îi că şi ea o uitat asta. o uitat câte am făcut pentru ea. şi cât din răbdarea, copilăria, viaţa mea am sacrificat pentru ea. dar nu regret. a existat cândva o perioadă.. când aş fii dat orice pentru ca ea să fie fericită, să aiba tot ce'şi doreşte, să ajunga un om mare, să'i fie bine.. şi doar aşa, cândva în viitor.. să vină la mine.. şi atât mi'ar fii ajuns.. să mă ia în braţe şi să'mi zică un "thx, sis".. atât aş fii cerut în schimb. dar, nu. lucrurile s'au schimbat. ea nu mai e ea de atunci. eu nu mai pot să am atitudinea aceea faţă de ea. nimic nu mai e cum era. atunci.. era familia completă. atunci eram o familie. atunci existau speranţe. şi sanse.. pentru ea. pentru mine. pentru noi. pentru ceilalţi. şi doar într'un timp foarte scurt, toate s'au schimbat. toate au luat o întorsătură greşită. nimic nu mai poate fii la fel. ea.. tot ce face acum.. e doar să încerce să mă enerveze, să mă provoace, să îmi încerce răbdarea.. eh.. e greu de explicat. voi revenii asupra acestui subiect. până atunci, tbx A.L.

duminică, 25 iulie 2010

...

Fiinţele astea mici si ciudate ce mă înconjoară, şi au grijă de mine.. şi de nervii mei, sunt familia mea. cică le pasă de mine, şi mie de ei. dar, incep să cred că mă rup total de lumea asta. cea care simte cel mai mult ruptura este sorămea: o creatură mică si enervantă pe care cândva o iubeam mai mult decât propria'mi viaţă. acum, ceva s'a schimbat. am impresia că nu ma mai ţin deloc la ea.. mda, e frustrant. aiurea. si cam nedemn să'mi mai petrec timpul între 4 pereţi cu cineva faţă de care nu mai pot simti nimic normal şi atât de firesc. jeg de om! un nimic. 0. o proastă. nimic altceva. that's the way i am.

sâmbătă, 24 iulie 2010

aiurea...

În spatele acestui blog, şi a acestor rânduri, se ascunde o tipă aiurea, care nu merită pe niciunul din prietenii pe care'i are. nu merită faima pe care o are. nu merită viaţa relativ frumoasă pe care o duce. nu'şi merită iubitul care e o fiinţă mult prea aproape de perfecţiune. în fine, nu merită aproape nimic. partea drăguţă e că le are pe toate cele de mai sus fără să fii sacrificat prea multe. copilăria scurtă şi piedicile de la fiecare 2 paşi, nu reprezintă nimic.