1,05 m, 19 kg, căciulă cu ciucurel, ochii albaştrii, năsuc roşu, un zâmbet până la urechi, dinţii spaţi de la atâtea căzături & co., fular, geacă, pantaloni groşi, mănuşi, bocăncei, un stil de a fugi foarte comic şi drăguţ... da el e fratemiu azi pe afară. voce piţigăiată, merge frumos la o fetiţă, îl chem înapoi pentru că nu părea prea prietenos bunicul fetiţei, el vine înapoi şi se apucă să fircălească cu cretă pe unde apucă. ea vine şi se uită la el.. încă un pas, încă unul, şi mai aproape, încă puţin, şi cu o mică stâmbătură încearcă să ghicească ce vroia el acolo să deseneze.. el o observă îi dă creta şi îi spune să deseneze un cerc mare, ea îl desenează, altul, apoi altul, ea desena în continuare. se duc la groapa cu nisip, se joacă, se uita atent la el, fiecare mişcare, fiecare sunet pe care'l scotea. îl întreabă câţi ani are, el îi răspunde politicos: 4 jumătate. continuănd apoi amândoi să scoată pietrele din nisip.. atât de simplu.. atât de sinceri.. se dau pe topogan, revin lângă banca pe care mă aflam şi iar încep să deseneze cu cretă. şi apoi, ea se apropie de el.. dar el desena în continuare fără a ridica privirea.. ea se apleacă lângă el şi'l întreabă cu o voce atât de dulce şi parcă cumva speriată de un probabil refuz.
"vrei să fim priteni?"
"da" raspunse el iar faţa ei se linişti şi'şi continuau jocul în tăcere.
atât de simplu din nou.. atât de uşor şi de sincer.. atât de mult admir această parte a copilăriei. e atât de uşor să spui ce găndeşti sau ce vrei fără să'ţi fie teamă de ceea ce crede celălalt.. probabil dacă m'aş duce în parc şi aş vedea un băiat, m'aş apropia de el şi l'aş întreba dacă vrea să fim prieteni ar considera că's puţin dusă de acasa.
şi revenind, se făcuse deja frig, şi l'am chemat să mergem acasă. o salută din mers pe fetiţă şi apoi mă ia de mână. ea fuge după el, apoi se opreşte cam la 5 metri şi'l strigă "hey", el se întoarce, iar ea îl întreabă "cum te cheamă?" el îi zămbeşte şi'i spune "Mihă. pe tine?" ea foarte fericită îi spune numele şi apoi am ieşit din parc. l'a privit până am intrat în bloc şi apoi s'a îndreptat spre casă..
off.. şi din nou.. atât de simplu.. îi invidiez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu