sâmbătă, 30 aprilie 2011

prostule.

eşti cel mai mare dobitoc. dar te iubesc.

p.s. nimic, dar nimic nu m'ar face să îmi pară rău pentru că n'am avut timp să mă îmbăt ca o scroafă şi să ai tu grijă de mine. mă bucur că ţi'am fost de ajutor. în schimb, sper să te fi învăţat minte, chiar dacă ştiu că n'ai făcut'o.
 p.p.s. e ultima dată în care vorbesc aşa cu tine. îmi pare rau că am vorbit aşa. m'ai enervat. şi speriat. şi.. de păţeai ceva.. ah, şti tu.           

marți, 26 aprilie 2011

thk u, a.

bun, dar în cazuri ca ăstalalt.. mă bucur că sunt realistă. că nu mă las aşa purtată de cuvinte. chiar dacă din partea cuiva care şi'a lăsat puţin inima să vorbească.. sau poate imaginaţia să plutească. şi care totuşi nu'mi vrea răul. dar mă bucur că nu vreau să'l cred. şi astea mulţumită existenţei ei în viaţa lui. îţi mulţumesc că eşti tu acolo pentru el. sincer. 

duminică, 24 aprilie 2011

posibil să nu şti să visezi?

în cazuri ca ăsta, îmi pare rău că sunt realistă. 
când sunt aici, trebuie să am limite, trebuie să ştiu când să mă opresc. e ok. m'am obişnuit, dar când visezi? când visezi n'ar trebui să ai limite. ar trebui să profiţi şi să'ţi porţi mintea în toate locurile posibile. cu toate persoanele imposibile. cu toate locurile nevăzute. cu tot. să nu te abţii de la nimic. dar nu, nu pot. eu trebuie să am limite şi bun simţ până şi în vise. până şi când mă gândesc la ceva. ''nu, nu mă pot gândi la asta, nu e corect/bine/sănătos'' , ah. mă plictiseşti, fraiero'. atâta bun simţ. pentru ce? pentru cine? de ce'mi pasă? cine ar putea şti ce gândesc? de ce nu pot să fac şi eu pe tipa adolescentă care se îndrăgosteşte de vedete? de ce nu mă pot gândi la cineva cu care n'aş avea nici o şansă să mă întâlnesc, calculând imediat că şansele sunt 0 şi nu merită? e obositor. e aiurea. dacă nici să visez nu ştiu, îs un nimic.         

joi, 21 aprilie 2011

idea.

bă deci mainainte toată lumea o luat'o mai mult sau mai puţin în glumă.. hmm.. dar gândeşte'te cât de tare ar fi să'mi apară toată ceata aia de plozi/prieteni aşa pe neanunţate în faţa uşii cu un sac de 5 kg de cartofi, cu un cofrag de ouă, cu 2 sticle de suc şi să zică, ''no, serus, am venit''. bă deci ar fi foarte tare frate. bună idee. bă chiar ar fi mişto.

miercuri, 20 aprilie 2011

little conversation.

  • nu te mai recunosc. 
  • câteodată nici eu nu mă mai recunosc.
  • şi ai de gând să faci ceva în privinţa asta?
  • da.
  • ce? 
  • vreau să'mi amintesc că eu nu eram aşa.
  • vei reuşi ? 
  • da.
  • eşti sigură ? 
  • normal.
  • aş vrea să te cred.
  • şi eu aş vrea să mă cred. tu ai putea să mă ajuţi şi să crezi în mine. 
  • adevărat. 
  • ai să mă ajuţi ? 
  • mă mai gândesc. vreau să văd că faci primul pas.
  • să ţi ochii deschişi.
  • cu siguranţă.   
 nu, chiar nu mă mai recunosc. :[

marți, 19 aprilie 2011

since 2004.

în timp să'i urez un sincer la mulţi ani persoanei care a fost atât de detreabă şi m'a suportat încă dintr'a 5a când eram nimic altceva decât o biluţă zâmbitoare care habar n'avea că trăieşte, înafară de cum o cheamă nu prea ştia nimic, iar ea era o tipă blondă, cu ochii albaştri, cu trening roz la primul nostru impact. apoi într'a 6a când începusem să prind formă de lăcustă, şi cumva cumva realizam că exist. în a 7a când vai mie aveam deja 13 ani şi eram foarte cul. deja eram ceva mai către fiinţă umană din punct de vedere al mentalităţii. în a 8a eram ceva mai coaptă, dar eu o văd ca cea mai idioată, perioadă. pur şi simplu n'o pot descrie. o luasem razna total, mă certasem cu dânsa. dar ea încă lângă mine a fost toţi acei 4 ani de gimnaziu, oribili, totuşi acolo am început să trăiesc. uite, s'a terminat gimnaziu, uite că m'a părăsit, banchet, încă un pusi după care a plecat. lacrimi, stare aiurea şi mai ales razna cu totul. normal, aici apare Făt frumos, dar în această postare nu vreau să'i acord lui atenţie [nicio supărare, bro, ok?], apoi cumva cumva, trecem peste perioada aceasta, ea din nou îmi întinde o mână, şi ne continuăm anii de căsnicie.. liceu, fiţe, chestii, socoteli, am rămas aceeaşi, dar totuşi am prins formă aici. am început să realizez, chiar dacă încă sunt în proces de formare, anu' trecut m'am dezvoltat cel mai mult, însfărşit seamăn a persoană. a9a am trecut'o doar în prezenţa ei virtuală, dar draga de ea, apare de ziua mea în uşă, urmată de o scurtă separare, după care de o vară super tare, frate. şi aşa, pe foarte scurt, încă ne continuăm căsnicia, avem 6 ani împreună. de doare'n paişpe de tot ce trece, noi tot împreună. mersi că mă suporţi, şi cu plăcere că te suport. te enervez, mă enervezi, who cares? 


bă, te iubesc. şi mersi again, si te aşteptăm acasă. 

old times.old friends.

în timp ce pletele'mi fluturau la adierea vântului,  aveam alaturi prietenii de odinioară. părea totul ca acum nu mult timp, dar totuşi deajuns încât să'l facă să pară mult. parcă totul devenise trecut iar noi eram cei de atunci. zilele petrecute împreună cu ei mi se derulau în faţa ochiilor, eram absenta acestei lumi. un zâmbet lung îmi picta faţa. brusc, au revenit sentimentele şi gândurile de atunci. brusc, am început să înţeleg ce şi de ce făceam atunci. brusc, îmi doream înapoi vechea gaşcă, vechile obiceiuri, vechii prieteni, vechile jocuri, vechea eu. brusc, i'am văzut holbându'se la mine cu priviri întrebătoare. şi tot atât de brusc, i'am luat pe amândoi în braţe. logic, frunţile lor se încreţiseră un strop mai mult, dar la rândul lor m'au strâns în braţe. nu'mi pot imagina gând le străbătea mintea niciunuia dintre ei, dar nici nu'mi pasă. mă bucur că erau acolo. mă bucur că am putut să'i strâng tare în braţe şi probabil am învăţat ceva.. să am grijă de ceea ce am în prezent şi să nu mă plâng de ceea ce nu am. aşa trebuie să fie. şi aşa trebuie să preţuiesc prietenii şi legăturile pe care le am acum. multumesc pentru azi. 

luni, 18 aprilie 2011

i wish..

nu'mi place ce văd. mă deprimă. dar nu că eşti supărat. nu pentru că'ţi văd lacrimile în ochi, nu pentru că asculţi melodii triste. nu pentru că te macină ceva. ci pentru că nu sânt lângă tine. cu greu rezist să'ţi spun că vreau să te iau în braţe. de ce? pentru că'mi eşti prieten şi pentru că ţin la tine. pentru că vreau să plâng cu tine. şi pentru că mi'ar face plăcere să plâng cu tine. nu m'ar deranja nici să plâng o ora cu tine. nu m'ar deranja nici să'mi plângi în braţe iar eu să încerc să te liniştesc. nu m'ar deranja nimic. mă deranjează doar că nu'ţi pot fi alături. asta e tot. vreau să fi bine. vreau să pot face ceva. vreau să te văd zâmbind. vreau..  mă înţelegi? aş vrea să poţi, dar nu. nu vrei să mă laşi. aşa'i? n'ai putea întelege. aşa fac prietenii, se susţin.

luni, 11 aprilie 2011

la seconda lettera.

quando gli scrivetti per la prima volta, non c'abbi il tempo di pensare, ma la seconda volta mi domandai se dovevo dargli del tu o del lei. ormai erano quasi 9 anni passati. cosa dovevo fare? come dovrei cominciare la lettera? forse a dimenticato me, trovando qualcosa di più buono. qualcuno che lo amasse davvero quando l'aveva accanto. qualcuno che lo pensasse più spesso, non solo una volta all'anno e manco allora. cosa dovevo scrivergli di esser stato a quel punto accanto a me? hmm.. lui desiderava che io continuassi a vivere così? oppure egli volle che io viva felice a con quest'altro? che volle egli? non lo so! purtroppo non posso saperlo. non me l'ha mai detto. purtroppo io non ho potuto chiedergli scusa per ciò che ho fatto e pensato. non ho potuto dirgli niente di tutto ciò che penso ora e voglio. ora sono più grande. sono sicura che posso comprendere tutte le cose che lui avrebbe voluto che io le faccia. se almeno sapessi che cosa lui volle per me.
basta piangere per oggi. basta essere superficiale. sai, mi sento proprio male quando mi accorgo che ti penso quasi mai. mi fa piacere quando ti ho nella mente e sai benissimo che è stato un bel momento per me quanto ti sentivo lì, proprio accanto a me. e parlavo a bisbaglio perché sapevo che tu mi avresti sentita. bellissimo momento, vero? beh, ti prometto che verrò presto a trovarti. no! sbagliato! a vederti no! a sentirti vicino sì! a dirti che cosa ho combinato e che mi manchi un mucchio. un bacio grande grande papà.

e senza accorgermelo, gli scrivetti pure la secoda lettera. sì, ed io le diedi per il tu. perché? perché era è sarà per sempre il mio vero e unico padre.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

aş vrea să cred.

aş vrea să cred că a fost doar un coşmar.
aş vrea să cred că m'am minţit singură, decât să dau vina pe tine.
aş vrea să cred că totul se va rezolva.
aş vrea să cred ce mi'ai spus aseară.
aş vrea să cred că nu era din cauza alcoolului.
aş vrea să cred că am acţionat eu greşit.
aş vrea să cred că nu trebuia să plec.
aş vrea să cred că o fost totul o greşeală.
aş vrea să cred că nu a fost vina mea.
aş vrea să cred că vântul bătea pentru mine.
aş vrea să cred că mai bine rămâneam acasă.
aş vrea să cred că era mai bine pentru tine dacă nu existam.
aş vrea să cred că soarele nu va mai apune niciodată.
aş vrea să cred că am doar o zi proastă, atât.
aş vrea să cred că vom fugi din nou în ploaie.
as vrea să cred că e o prostie ce fac.
aş vrea să cred că îs obosită şi deaceea gândesc aşa.
aş vrea să cred că lumea nu e rea.
as vrea să cred că trăim veşnic şi că viaţa e mereu frumoasă.
as vrea să cred şi multe altele..
dar şti prea bine că nici măcar eu nu mă pot minţi într'atât încât să cred.

miercuri, 6 aprilie 2011

bine te'am găsit, viaţă !

deşi obişuiam să trec pe stradă fără să văd nimic. fără să ascult nimic. fără să'mi pese de nimic. totuşi am început să observ, să admir, să cunosc.. tot. îmi dau seama că până acuma chiar eram total pe altă planetă. nu existam. eram un nimeni nicăieri. dar ceva s'a întâmplat. ce? hmm. greu de spus exact.. m'am maturizat? am crescut? hmm.. nu ştiu, serios. dar nici nu'mi pasă. totuşi am realizat că exist. când mă trezesc, ochii'mi aluneca pe geam, la cer.. când ies din casă fiecare privire mi se'ndreaptă spre gardul viu si către grădina din faţa blocului, căutând noi crenguţe. oriunde m'aş afla, de acum admir culorile, contrastele, nuanţele. verdele plantelor nu mai are acelaşi verde şters, urât, comun, ci are zeci de nuanţe şi umbre. copacii nu mai ocupă locurile degeaba, ei înfrumuseţează peisajul. totul are un sens. o culoare proprie. un loc special. un miros. un zâmbet cuibărit pe faţa mea.
nu'mi plăcea primăvara, pentru că era fleaşcă după iarnă.
nu'mi plăcea vara, pentru că era cald. în iulie îmi era dor de colegi.
nu'mi plăcea toamna, pentru că frunzele făceau mizerie.
îmi plăcea iarna pentru îmi găseam un anume loc în frigul ei, mă alina.
acum? acum trăiesc. mi'am dat seama că viaţa nu se rezumă la atât, ea trebuie trăită. mi'am dat seama că nu trebuie să am încredere în oricine, dar că pot să primesc pe oricine lângă mine oricând. am învăţat că am un prieten adevărat în care am încredere orbeşte şi că cu el alături se poate merge înainte orice s'ar întâmpla. iar apoi, mai sunt şi ceilalţi prieteni, cei care mă sustin, mă fac să râd, mă ajută, mă mai cicălesc, îşi mai bat joc de mine, dar sunt prietenii mei. :]]

vineri, 1 aprilie 2011

pacefull.

însfârşit în siguranţă. însfârşit linişte, iubire, pace, plăcere. la suprafaţă pare pustiu, dar ştiu şi simt că e plin aici. plin de bucurie şi bunătate. rar mai trece cineva prin calea'mi depărtată. aplecând puţin capul în semn de salut, şi apoi hoinărind în continuare ca orice suflet singur pătrunzător în acest loc. îţi mulţumesc, al meu părinte ce'mi oferă iubire şi un loc primitor şi cald mereu. apoi, înţelegere pentru orice necaz. îţi mulţumesc că'mi strângi singurătatea'n braţe şi că oricare ar fi problema, mă asculţi răbdător, cuminte, la al tău locşor.