my sis`..

O iubesc. indiferent că i'o arăt sau nu. m'am îndepărtat de ea, îi drept, dar nu pot să nu mai ţin la ea.. e ceva firesc. normal. natural. e.. cumva un instinct matern faţă de ea. eu am crescut'o în mare parte. eu i'am fost "mamă" .. dar, drept îi că şi ea o uitat asta. o uitat câte am făcut pentru ea. şi cât din răbdarea, copilăria, viaţa mea am sacrificat pentru ea. dar nu regret. a existat cândva o perioadă.. când aş fii dat orice pentru ca ea să fie fericită, să aiba tot ce'şi doreşte, să ajunga un om mare, să'i fie bine.. şi doar aşa, cândva în viitor.. să vină la mine.. şi atât mi'ar fii ajuns.. să mă ia în braţe şi să'mi zică un "thx, sis".. atât aş fii cerut în schimb. dar, nu. lucrurile s'au schimbat. ea nu mai e ea de atunci. eu nu mai pot să am atitudinea aceea faţă de ea. nimic nu mai e cum era. atunci.. era familia completă. atunci eram o familie. atunci existau speranţe. şi sanse.. pentru ea. pentru mine. pentru noi. pentru ceilalţi. şi doar într'un timp foarte scurt, toate s'au schimbat. toate au luat o întorsătură greşită. nimic nu mai poate fii la fel. ea.. tot ce face acum.. e doar să încerce să mă enerveze, să mă provoace, să îmi încerce răbdarea.. eh.. e greu de explicat. voi revenii asupra acestui subiect. până atunci, tbx A.L.