Jurnal de bord.

Ei bine, iată-mă aici. Cu un pahar în mână... îl apropii de gură. Îmi lipesc buzele de el și inspir adânc. Vin roșu, dulce. Închid ochii și mi-l imaginez cu privirea țintită asupra-mi, zâmbind. Mă trece un fior puternic. Pun paharul jos și încep a scrie.Mă gândesc la visul de aseară. Visul în care el se apropiase și-și punese 3 degete pe bărbia mea, atrăgând-o către buzele lui. Iar apoi dulcele. Îmi inchid ochii iar, un alt fior cutremurându-mă. Ridic paharul înapoi la gură și încă o mică înghițitură. Știind că acea plăcere, a ochilor lui ațintiți asupra mea, va lua sfârșit odată cu ultimul strop care va goli paharul. Cu ochii încă închiși, simt ochii lui asupra mea. Dar, când să-i deschid, îl văd mai aproape de mine. Scutur puțin capul și continui să scriu. Parcă mă panichez. Nu suport să îl pierd. Mai iau rapid o înghițitură, încercând să-l aduc cât de repede înapoi, în fața mea. Ochii lui pătrunzători și curioși sunt asupra mea. Nu mai deschid ochii. Mă gândesc de fapt la persoana din fața mea. Cine e el? De ce îmi oferă senzațiile astea privirea lui. Mintea mea a auzit deja de atâtea ori descrierea lui, dar, reiau toată descrierea lui și încerc să evaluez situația. Vocea lui este cea care-mi face ziua mai bună. Modul în care de fiecare dată mă face să răd și se bucură pentru asta. Pare scopul lui în momentele mele proaste. Parcă pierd șirul gândurile. Aproape din instinct, mai iau o gură de vin. Simt cum mintea mea e amorțită și fixată pe subiectul universului meu. Nu contează. Aici sunt în siguranță. Am impresia că știu motivul pentru care el a ajuns să conteze atâta de mult. Dar, nu o să uit niciodată cum m-a atins în seara respectivă, acum 1 an. Cum mâinile noastre se jucau și se potriveau atâta de bine, parcă își cunoșteau fiecare mișcare, din obișnuință. Deci vocea, gândurile, râsul, atingerile, tot din el mă face să o iau razna. Mai iau o gură de vin și îmi permit să îmi deschid ochii. Nu-l văd nicăieri. O secundă mai târziu, îi simt respirația lângă ureche, apoi ușor pe lângă gât. Își trece buzele aproape de pielea mea, cât să îi simt căldura mai mult decât aproape. Îl simt cum zâmbește. Sângele îmi pompează în vine nebunește. Nu vreau să dispară nimic din acel moment, îmi duc propria morfină la gură. Îmi ajunge doar un strop pe buză. Mă uit și văd că vinul se terminase. Disperarea mă cuprinde și văd cum totul dispare în fața mea. La ureche-mi susură. ''Oceane...'' suav și lin. Capul îmi vâjâie... nu mai știu de mine, dar adorm și-l visez din nou pe al meu dor, ca o continuare a momentului trecut.