luni, 24 ianuarie 2011

yea, i'm in hell - fucking perfect.

nu nu nu..  nu mai vreau. am ajuns la limită. sau probabil şi peste. undeva unde cu siguranţă e greu să ajungi. de ce? da, adevărat.. m'am comportat aiurea de'a lungu' timpului cu unele personaje din viaţa mea, am avut reacţii greşite, sau chiar neacceptabile, am avut de toate, am greşit şi pur şi simplu probabil îmi revine totu' înapoi aşa cum se spune. orice fac nu e bine, nu? atunci de ce să mai trăiesc să mai fac? saaau.. cea mai plauzibilă variantă este: mda, în urma nenumăratelor greşeli, acum vine plata şi am fost trimisă direct în Iad. uuu, ce urât sună, dar mai mult ca sigur acolo am ajuns. şi nu numai, dar se pare că Dracu mă fute toată ziua. mi'o fost dat să'i fiu mână dreaptă, unde poate să îşi bată joc de mine asa cum mi se cuvine. da.. dacă aş şti că e cu adevărat asta, aş accepta tot chiar cu capul plecat fără să mai încerc să supravieţuiesc, aş merge doar înainte aşa cum îmi zice El, şi chiar nu m'aş mai stresa, deloc deloc. mă crezi? nu? sau crezi că exagerez? păi uite, un motiv întemeiat ar fii că stric fiecare viaţă pe care o ating şi nu mi se pare corect, stric tot ce apuc, şi pur şi simplu tot necazu' pică pe mine.. de când îmi pasă? hmm.. probabil face parte din pactul cu ăla de jos. hu hu hu.. draguţ, nu? pare mai mult o poveste de speriat copii, dar, se pare că e adevărat ce se zice.. că în Iad timpu trece mult mai greu.. da ! absolut... trece extrem de greu, iar momentele proste, sau failurile sunt date cu încetinitoru', ba chiar pe repeat. uu, amuzant, hă? cred şi eu, eu chiar şi râd de prostia mea. ha ha ha. 
 
nu nu nu, nu mai vreau să mă întorc acasă.. nu mai vreau să văd.. nu mai vreau să aud, şi nici într'un caz să simt.. asta doare cel mai tare.. să simţi durerea, categoric nu fizică.. e o durere ce'ţi provoacă nişte chestii mici care se strecoară uşor pe obraz şi le place să'ţi arate că n'ai avut dreptate. le place să'ţi demonstreze mereu că eşti o proastă şi doar cu asta ai avut dreptate toată viaţa ta. că e singura afirmatie corectă. e motto-ul vieţii mele. " o da, eşti o mare proastă, iar ai dat greş, hă? ". o merit. pur şi simplu. merit tot. asta este. poate data viitoare o să am mai mult noroc, dacă nu, o să am o viaţă lungă aici, şi toate vor cădea peste mine, ca deobicei. o să pot să plâng zilnic, să'mi bat recordurile zi de zi, ieri o oră, na, azi o oră şi 5 minute. suuuuper. fuck life. fuck me. just fuck.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu