un giorno ritornerò...

şi acum dragul meu cititor, se pare am rămas singuri. se pare că îmi este imposibil să gândesc când nervii pun stăpânire pe mine.. ba chiar deloc nu gândesc. ce o fii cu mine? hmm.. greşesc, ştiu... n'ar trebui să mă mai las pradă nervilor chiar aşa. îmi amintesc zile de acum câţiva ani. îmi amintesc că totul era simplu şi că râdeam în faţă la orice. fie că era ceva grav, fie că era într'adevăr de râs, mă durea în paişpe... dar era mult mai simplu atunci, nu? trăiam încă în lumea Totu'i Vesel Şi Frumos şi chiar mă durea în cot. simplu, nu? toată lumea ar vrea câteodată să se întoarcă la vremile alea în care singura grijă era aceea de a'ţi aminti unde trântiseşi ziua precedentă creioanele sau dacă te duce azi afară ori e încă supărată mama că i'ai spart vaza preferată. chiar nu înţeleg cum într'un timp destul de scurt m'am schimbat aşa şi brusc îmi pasă de ce crede lumea despre mine. am devenit mult prea fragilă şi prea vulnerabilă... acum 2 ani îmi amintesc sigur că aproape că nu aveam sentimente, rar mi se înmuia inima, şi chiar şi atunci nu o prea arătam. nervii nu'şi puneau în halu' ăsta amprenta şi îmi făceam singură dreptatea, indiferent dacă celălalt se alegea cu buza umflată şi cu vânătăi... chiar nu conta, era mai bine, îmi era mult mai uşor să'i trag respectivului un pumn şi să'i arăt că într'adevăr mă enervase. acum, poate dacă nu mai vorbesc cu el îşi dă seama, şi oricum i se rupe pentru că mi'a trece mie cândva. adevărat, am devenit mai dură în alte situaţii, fac mai uşor faţă, dar nici aşa nu e ok. trebuie, chiar trebuie să'mi revin. cu indiferenţa în mod sigur o să câştig mai multe şi nu m'ar mai atinge nimic atât de uşor. sau.. poate s'au acumulat destule în timp, lucruri care n'aş putea acum să le scriu, nici nu mi'ar veni în cap probabil...aş avea nevoie de cineva cu care să stau să povestesc ore întregi.. fără ca cineva să ne întrerupă.. doar să povestim. fie despre mine, fie despre noi, sau despre respectiva persoană. cred că au fost 2 situaţii în care m'am pus lângă cineva să'i povestesc cam tot.. începând de la mici certuri care mi le amintesc de când aveam vreo 4 ani, pâna azi, sau până oricând. şi au fost doar 2 persoane în care am şi am avut încredere.. una dintre ele este o persoană care o avut chiar un mare efect asupra vieţii mele, care mă cunoaşte de îndeaproape încă din perioada în care eram mai "rece" şi mă înţelegea perfect. aş putea pune pariu pe viaţa mea că nu ar scoate un cuvânt în legătură cu tot ce i'am zis în acea seară de vară.. iar cealaltă persoană eşti tu. da.. mai ţii minte seara aia de Paşti? când stăteam în maşină şi ne'am apucat de poveşti? ah, de ai şti cât de bine m'am simţit dupaia.. cât de liberă... şi chiar n'am cuvinte.. seara aia o să'mi rămână mereu întipărită în cap..  iar pentru seara asta... din nou îmi cer scuze.. şi chiar o să încerc să'mi revin.. trebuie doar să mă descarc pe cineva.. îmi trebuie şi curaj să mă apuc să spun ce am pe cap.. şi... probabil iară am scris prea mult. ajunge pentru seara asta.. mersi din nou.. că mă suporţi..