Sunt momente în care te simți singur. Momente în care crezi că nu ești bun de nimic. Momente în care ar fi mai ușor să lași totul în pace și să pleci. Ar fi mult mai simplu, nu?
Apoi, există acel cineva care te trage sus, nu te lasă să te înneci, nu nu.

Te-ai simțit gol pe dinăuntru toată ziua. Știai că telefonul nu va suna, oricât ar fi să aștepți. Iar și dacă da, nu va fi telefonul pe care-l aștepți. Ești trist, habar n-ai ce s-a întâmplat. Ș-apoi, te gândești, mintea-ți merge teleleu. Pânâ-ți dai seama că ai lacrimi în ochi și te gândești... la el. Acel el care te-a purtat pe culmile fericirii. Acel el care te-a învățaț să zâmbești. Acel el care a fost lângă tine. Acel veșnic el.

Dar tu ce i-ai oferit în schimb?

Eu... eu... eu i-am făcut rău. Nu...

Nu pe naiba. Ai făcut-o voit. Ești o persoană de-a pula. Crede-mă pe cuvânt. Sunt inchisă în mintea asta și o văd mai bine decât tine, cu toate că e clar de la o poștă. 

Eu....


Da, normal, tu. Asta e singurul lucru care contează, tu. Așa-i? Ești egoistă! Și mai ai tupeul să spui că tu ai așteptări mari? Or că ai putea fi deasupra unora. Ești o proastă. Asta ești. Învață CÂND și CUI să-ți deschizi gura.