"..stiu ca tot timpul ajungeam in aceeasi situatie..
..fugeam , eram alta persoana , aratam diferit ..si mereu eram la intrarea intr-un restaurant si ma duceam la aceeasi masa
si ..tot aparea un tip..dar puteam sa vad ca si lui ii se tot schimba fata
...la un momendat o ajuns sa arate ca o papusa..foarte freaky ..
and.. chiar si pe k and numai stiu exact cu cn mai eram
si stiu ca ... ma gandeam ca ...am inselat in aceeasi zi cu 2 persoane
si parca ceva urma sa se intample
si am fugit"
Să fie ăstea semnele care ne spun că orice am face, oricât ne vom schimba și orice am vrea să facem, am ajunge la aceleași persoane, aceleași feelinguri, aceleași situații, chiar și în aceleași locuri?
Să fie că ni se dă impresia că putem controla totul, pe când, de fapt, suntem controlați?
Uhm, mă opresc o secundă să analizez situația, să văd dacă mă gândesc bine, dacă am prins idea, dacă am interpretat bine. Nu mai aud nimic în jurul meu și mă concentrez pe acest gând. În momentul în care mă pregătesc să scriu, primul lucru pe care-l aud e versul de mai jos, și mă întreb:
Make it any sense? ''i'm not a stranger, no, i am yours.''
Dacă tipul e întradevăr cel care mi-a venit în cap în momentul în care a început să-mi povestească?
Dacă faptul că ea ajungea mereu acolo semnifică că, într-adevăr la el va ajunge?
Dacă faptul că tipul ajunge să arate ca o păpușă e doar modul în care subconștientul ei îl maschează pe el?
De ce? Pentru că mintea ei l-a perceput mereu ca o mască, ca ceva ce nu putea străpunge, ceva care tot timpul era ascuns.
Sunt aproape sigură că e vorba de el. Iar piesa pe care o ascult mă face să cred că am dreptate.
And, uhm, nu pot să mă duc mai departe cu gândul...
Am trei piese, diferite, dar mi se pare că toate trei au răspunsul.
http://www.youtube.com/watch?v=qukOp7BdI48
http://www.youtube.com/watch?v=OJkqkWIpFAI
http://www.youtube.com/watch?v=M0xNVAy1gkQ&feature=endscreen
Am să găsesc punctul comun. Dar el este răspunsul. Sorry.
UPDATE:
Sunt într-o rochie neagră. Mă văd fugind de toată lumea, de frică să nu mai fiu rănită. Mă trezesc și nu știu unde mă aflu. Vreau să fac tot posibilul să aflu ce e bine de făcut și ce nu. Sunt închisă undeva. Cred că sunt în capul meu. Nu pot să-i dau un cuvânt formei. Cimitir de amintiri, se aude ceva urlând. But every tombstone, it's a face. A fake one. All of them are staring at me. I can't do anything. I'm so down. I'm in a cemetery and i can't escape. It's late night and the gates are closed. But the gates of hell are open, come. Încă nu înteleg de ce se holbează toți la mine. Parcă pietrele prind viață. Parcă încep o transformare. Ele se ridică și prind înfățișări de chipuri umane... chipuri pe care eu le-am întâlnit de-a lungul vieții. Faces i thought were friendly to me. Ceva îmi atrage atenția chiar înaintea mea, doar că e îndepărtat. Îi văd ochii sclipitori. Se apropie... Apoi, curând acel lucru prinde o formă, și-mi dau seama că e din ce în ce mai aproape de mine. Apoi, îngrozită de mine însămi realizez că pașii mei sunt cei care se apropie de umbra lui. Nu mă pot controla. E ceva de care am fugit toată viața, iar acum propriile mele picioare mă duc către el.
He's smiling and he's proud.
Pentru o secundă chipul i se schimbă cu ceva ce cândva am iubit. O secundă singură... apoi inima-mi tresare. Brusc, nu mai era el. Era o mască pusă în loc. O mască ce mă privea direct, gol, fără să clipească,dar zâmbea.
Încerc să-mi dezlipesc privirea de la el și la fel de brusc, îmi dau seama că sute de măști se uită la mine.
***
O văd în mijlocul unui cimitir, căzută pe genunchi. Are o rochie lungă până-n pământ. Părul lung ce acum îi atinge iarba, prins cu o fundiță roșie. Se uită speriată-n jur. Încerc să mă apropii, însă curând o aud țipând. Nu mai înțeleg nimic. Ce face ea acolo. Se întoarce și îi văd chipul îngrozit. Ochii imensi. Parcă ar vedea ceva.
***
Când mă străduiesc iar să mă uit la el. Un țipăt îmi iese pe gură. Ochii lui se topeau și-i curgeau peste zâmbetul perfect.
To be continued...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu