E o zi friguroasă, încă nu știu ce m-a apucat să ies acum afară... nu am mai ieșit de mult la o plimbare, singură... în liniște, să pot gândi puțin. A nins puțin zilele trecute, ceea ce-mi clătește puțin ochii de tot negrul ce l-am văzut zilele astea. Mă îndrept spre locul meu obișnuit... Ies de pe potecă și trec de primul copac, de al doilea, și tot așa mă afund în inima pădurii. Ca deobicei, cățeii dau târcoale prin capul locului, și nu-mi fac griji, ba din contră, ei mă apără. Undeva, la mile depărtare, pierdută în capul meu, mă trezește o senzație ciudată și pătrunzătoare... parcă cineva mă împunge cu sentimentele lui. Mă uit în jur... doar alb... doar pur, doar liniște... Observ niște pași de cățel, tocmai călcând pe ei... Și curiozitatea mă trage să văd unde se îndreaptă. Mă doare capul de mor... nu mai aud nimic. Mă opresc și parcă aș vrea să mi-l smulg... Ce am? Știind că nu voi putea continua plimbarea, mă uit resemnată în direcția pașilor. Mă opresc brusc și realizez că văzusem o pată-n zăpadă. Sentimentele pe care le simt sunt tot mai puternice și capul îmi zvâcnește nebunesc.... Fug într-acolo de îndată ce-mi dau seama că sub pătura albă era un căine. Încep a-l dezveli și observ că-i rănit... însă nu vrea să mă lase să-l văd... nu vrea să mă lase să văd cât de grave sunt și dacă are nevoie de ajutorul meu. Încerc a-l ridica, însă nu mă ajută deloc... nu vrea să mă lase?! Se lasă greu astfel încât să nu-l pot ajuta. Atunci mă întind lângă el la fel de încăpățânată... el rămâne uimit și se face că nu-i pasă... Cu toate că îngheț de frig.. nu vreau să-l las singur, vreau să-l duc acasă, să-l pansez și să mă asigur că poate umbla, apoi, chiar dacă aș muri de dor, dacă asta vrea, îl las să plece.
Cu o ultimă încercare și cu mâinile înghețate încerc să-l ridic dar mă dă deoparte, dă cu ghearele după mine.
- Haide scumpule, ridica-te.
- 'mmmmdfmdmfmmm....'
- Haaaai!
- 'Mnnmm...'
Nu, pur și simplu nu-l pot clinti. Vag îmi dau seama că m-am zgăriat în vreo crenguță în timp ce încercam să-l ridic.
- Ei bine, cu tine rămân, îi spun în șoaptă și apoi șimt cum mă dezmiardă cu limba lungă.
***
Era vânătă de frig deja... 'De ce trebuie să fii așa încăpâțânată? Cu ce te ajută? Termină odată!' Aș fi urlat la ea... dar nu mă înțelegea. Tot ce putea auzi era un schelăit de lup... 'Ce mă fac cu tine, micuțo'?' Ce mă fac cu ea?... SUNT LEGAT, ÎNȚELEGE-MĂ, TE ROG! Te rog.... ridică-te, pleacă, lasă-mă. Nu am nimic.
Încerc să o ridic de pe mine și în această încercare o zgării pe deget. Ea oftează, dar nici nu se uită la rana care sângera... Ce mă fac cu ea?
***
Ce durere de cap... ce amorțeală. Ce vis ciudat.... Lupul mi-e mereu în vise... Cine e el? De ce-l caut continuu? Ce vrea de la mine? .... Ce se întâmplă?
Mă duc la baie și îmi văd fața adormită și obosită-n oglindă... îmi dau o suviță aiurită de pe fată. Mirată văd un siroi vechi de sânge pe inelarul de la mâna stângă....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu