mi se părea că ai chip de înger. eu aşa te vedeam. ca un înger. dar acum realizez ceva: nu aveai aripile albe. le aveai pătate de sânge. fiecare cuvânt frumos, fiecare sărut, fiecare îmbrăţişare, fiecare promisiune, tot ce făceai, picta albul imeculat cu alte dâre. cu cât timpul trecea, se formau şi cheaguri de sânge. aripile'ţi erau deja roşii cu şiroaie de sânge curgând în urma ta. oare chiar erai un înger? nu, erai orice altceva, iar când ai plecat, eu eram plină de sânge.. eu eram aceea care s'a minţit singură, cea care a greşit. iar tu? tu erai din nou alb, erai din nou curat. ce ai făcut? ţi'ai dus aripile la curăţătorie? le'ai dat cu înălbitor? ce naiba ai făcut, vreau să ştiu, să pot să mă curăţ şi eu de tine şi de păcatul tău. să'mi torn înalbitor pe inimă, să nu mai fie roşie. să rămână albă, să nu mai poată iubi.
''da, dar aşa, cândva va mai fi pătată de păcatul altcuiva.''
nu'mi pasă, vreau doar să uit că cineva cu chip de înger a reuşit să păteze urma inocenţei şi a purităţii unui copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu