deşi obişuiam să trec pe stradă fără să văd nimic. fără să ascult nimic. fără să'mi pese de nimic. totuşi am început să observ, să admir, să cunosc.. tot. îmi dau seama că până acuma chiar eram total pe altă planetă. nu existam. eram un nimeni nicăieri. dar ceva s'a întâmplat. ce? hmm. greu de spus exact.. m'am maturizat? am crescut? hmm.. nu ştiu, serios. dar nici nu'mi pasă. totuşi am realizat că exist. când mă trezesc, ochii'mi aluneca pe geam, la cer.. când ies din casă fiecare privire mi se'ndreaptă spre gardul viu si către grădina din faţa blocului, căutând noi crenguţe. oriunde m'aş afla, de acum admir culorile, contrastele, nuanţele. verdele plantelor nu mai are acelaşi verde şters, urât, comun, ci are zeci de nuanţe şi umbre. copacii nu mai ocupă locurile degeaba, ei înfrumuseţează peisajul. totul are un sens. o culoare proprie. un loc special. un miros. un zâmbet cuibărit pe faţa mea.
nu'mi plăcea primăvara, pentru că era fleaşcă după iarnă.
nu'mi plăcea vara, pentru că era cald. în iulie îmi era dor de colegi.
nu'mi plăcea toamna, pentru că frunzele făceau mizerie.
îmi plăcea iarna pentru îmi găseam un anume loc în frigul ei, mă alina.
acum? acum trăiesc. mi'am dat seama că viaţa nu se rezumă la atât, ea trebuie trăită. mi'am dat seama că nu trebuie să am încredere în oricine, dar că pot să primesc pe oricine lângă mine oricând. am învăţat că am un prieten adevărat în care am încredere orbeşte şi că cu el alături se poate merge înainte orice s'ar întâmpla. iar apoi, mai sunt şi ceilalţi prieteni, cei care mă sustin, mă fac să râd, mă ajută, mă mai cicălesc, îşi mai bat joc de mine, dar sunt prietenii mei. :]]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu