luni, 9 aprilie 2012

what i'm going to do

nu ştiu dacă vreau să îmi zici cum să mă port cu tine. nu ştiu dacă te vreau. nu ştiu absolut nimic. urăsc momentele în care rămân singură şi trebuie să mă gândesc la tine. mă enervează că prezenţa ţi'o faci simţită mereu şi că trebuie să adorm să nu mai simt durerea aia tâmpită în piept. trebuie să fiu undeva, cu cineva, să îmi vorbească neîncetat ca să pot să uit de tine 2 minute. m'am săturat. nu îmi place. depind prea mult de tine şi vreau să scap. dar îmi şi place. în momentele în care sunt la tine în braţe aproape nimic nu mă poate atinge. doar tu. partea ta demonică. partea ta căruia îi place să rănească. să îmi zică tot felu' de cuvinte care dor al naibii. încep totuşi să mă obişnuiesc. să nu mai simt imediat durerea cuvintelor tale. dar partea cea mai proastă e că nu cred nici în momentul în care îţi exprimi adevăratele sentimente. e ca un scut, în fond. aşa că, din greşeală, cumva, îmi scapă, mai din răzbunare, mai să vezi şi tu cum e, cuvinte aiurea, care îs jumătate de adevăr.. dar sunt momente în care vreau să suferi. vreau să plângi. şi vreau să fiu aceea ce te ţine în braţe, sau după caz, să fiu eu cea care îţi zice să nu te mai porţi ca un copil şi să îţi ţii gura. îs rea, ştiu. e greu. e aiurea să simţi ceva pentru o fiinţă umană. e aproape imposibil ca cineva să înţeleagă sentimentele altcuiva. oamenii în fond sunt egoişti. întodeauna le'o păsat numa de ei, şi puţini sunt aceea cărora le pasă şi de ceilalţi, iar aceştia nu se vor întâlni probabil niciodată. pentru că destinul  nu vrea ca omul să fie fericit. vrea doar să îl facă să îşi plătească păcatele cu durere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu