vineri, 13 aprilie 2012

făşii

încercări ce'şi pierd rostul în momentul în care mi te imaginez lângă altcineva. pot accepta să nu fi a mea, dar e atât de greu să accept că ai putea fi a alcuiva. de s'ar sparge omul în bucăţele.. dar nu, omul e făcut să poată să suporte orice. asta dacă vrea. dacă  nu.. oricând oriunde, se poate destrăma. să se piardă irreversibil. tot ceea ce nu înţelegeam când citeam o carte, acum înţeleg. despre durerile ălea tâmpite.. da, gaura aia ce se formează înăuntrul tău, chiar în stomac.. fix ca în povestea care o iubeam atunci. se pare că până la urmă se aseamănă cu multe. ce urmează? să te întorci şi să ne căsătorim? haha! pe bune. nu va semăna atât. gata! vreau să termin odată să nu mai simt chestia aia. e aiurea. e prea aiurea de dureroasă şi încă nu pot să cred că am căzut. când o să mă ridic, am de ridicat.. ziduri grele, care să nu mai lase pe nimeni să pătrundă, viaţa, pe mine, dar mai ales zâmbetul şi distracţia. ceea ce eram eu. să termin cu perioada asta emo. da, e uşor când vorbeşte partea asta din mine.. e prea uşor.. până o să apară cealaltă care din nou va fute filmu. dar ce ar fi să nu o lăsăm? ce ar fi să o ducem de nas şi ca nimeni să nu o mai poată aduce la suprafaţă. să'i dăm nişte bombonele şi să o ţinem pe curu ei undeva în adâncuri. hmm.. păi.. o să revin, cu câteva episoade emo.. câteva momente din astea în care mă gândesc la ea, nu că ar fi puţine, dar cam de azi.. nu va trebui să mai afle nimic de genu' ăsta. "nu, nu am plâns", "nu, nu îmi pare rău, mă bucur că a fost" , "nu, nu vreau să se mai repete, prefer asta", "vai ce mă bucur pentru tine" .. e doar un exerciţiu. nu o să o mint, trebuie să mă  mint pe mine destul încât să o cred pe bune, aşa nu mă poate acuza.


şi ca să conclud această ieşire...

Fâşii mi se rup de pe pielea'mi moartă
te pierd pe tine,
dar mă pierd şi pe mine
cuvinte de alint îmi alunecă pe gât.
dacă asta, atunci cine sunt?
se prăpădesc dealurile
plăpânde erau, acum fumegânde
o durere ce o cântă
de'a fi doar a lor..
străpuns de săgeata ta,
profunzimea ta,
se'aşterne acum un voal greu,
din spatele căruia vreau de acum
să te privesc.
aşa frumoasă cum eşti,
tu eşti aceea ce vrăjeşte, nu eu,
comoară primită precum pierdută,
nu'i bai. speram să aibă atâta minte
să nu se'ntoarcă de acum la vechiul
pirat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu