[...]
''Ok, atunci te sun când plec către casă și tu-mi spui ora exactă.''
''Ce bine ne înțelegem. Exact cum preferam.''

''Alo, hei, ai fost ironic?''
''Nu, categoric nu. Mi-este perfect asa.''


Două ore mai târziu, îl sun. Ne întâlnim în fața blocului lui. Îi dau CD-ul:
''Închide ochii și întinde mâna.''
''Nu.''
''Te rog...?'' apoi el își închide ochii. ''Te rog să nu-i deschizi până nu îți zic.'' El dechide un ochi, neîncrezător, o privește, apoi îl închide la loc. ''Ok.''
Ea îi pune în mână o punguță de hârtie, călduță. ''Nu-ți deschide ochii, da?''
Ea fuge câțiva pași mai încolo. Îi spune să-i deschidă, apoi îl salută și se pornește spre casă.

Brr Brr Brr..

Alo? Da?
Te rog să vii înapoi.
Nu. Nu vreau să vin.
Te rog?
Nu vreau să mi-o dai înapoi.
Vino.
Ok...

Se duce către locul unde l-a abandonat. Momentul următor o prinde în brațe și o strânge tare. Se trage și se uită la ea, ''Mulțumesc pentru felia de pizza. Să nu mai pleci așa. Niciodată.''
Acum e el acela care pleacă și o lasă gură căscată.


-știm cu toții că nu așa s-a întâmplat... a fost doar visul ei în timp ce mergea cu nenorocitul ăla de tramvai roz.-