Mă văd aici, cu o foaie albă în față. Ce ar trebui să scriu? Ar trebui să îmi permit să mă plâng sau să mă apreciez pentru realizările mele? De ce am devenit realistă? De ce prefer să nu mă gândesc la cineva, respectând faptul că are prietenă? De ce naiba nu-mi mai permit să visez? De ce am luat totul așa în serios? Mi-e cumva să spun că plac pentru că e luat... e greu să mă gândesc cum e teleportat dintr-o eră cu Gentlemen și Ladies? Dacă aș afla că e vampir? Că de fapt el e același gentleman din secolul trecut. Cel care l-am întâlnit cu mulți ani înainte la un bal mascat? Același par de un negru perfect, aceleași maniere și cu o mască care-i acoperea ochii negrii și adânci. Cred că ochii i-am recunoscut în primul moment... m-a trecut un fior și mi-am amintit când ea l-a văzut prima dată cu un pahar de vin roșu. Probabil să fii fost undeva prin Franța acum mulți ani... ea era frumoasă, într-o rochie minunată, cu buclele-i coborând pe spatele-i drept. Reușise să-și facă rău la gleznă. El, parcă o urmărea, pentru că în momentul următor, era la brațul ei: 'Mademoiselle', a spus el. Și a însoțit-o până la o calească. Tăcut a ridicat-o și a așezat-o. Ea era parcă într-o stare de transă, nu știa nimic, nu înțelegea unde era. Amețită, aude: 'tout ira bien, Oceane'. și apoi o răsuflare pe umărul ei gol. El încă aplecat la urechea ei, șimte-i în răsuflarea-i dulce otrava care probabil îi fusese pusă în băutură.... doar era una dintre cele mai frumoase și dorite domnișoare...
Apoi ceasul sună... și o trezește. De acolo cunoștea ochii lordului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu