Îmi place să îmi spun că sunt o persoană independentă. Îmi place și să reproșez că din cauza altor persoane nu-mi pot manifesta independența. Dar acum... acum mi-o tai singură de sub picioare. Am și persoana potrivită lângă mine care îmi încurajează independența și-mi dă atâta spațiu cât am nevoie. De ce aștept zilnic precum un cățeluș să se întoarcă de la muncă să-mi dea și mie un gram de atenție? De ce toată ziua mi se rezumă la a aștepta acel moment în care el apare acasă ca să pot sa mă dedic lui întru totul? Sunt penibilă rău... once again... ar fi momentul să mă trezesc...