joi, 6 noiembrie 2014

Move your fucking ass and change your fucking mood.

Sunt destul de dezamăgită de mine. Am devenit o păpușă care se ghidează după niște sentimente superficiale și nimic mai mult. Mereu îmi spun că eu nu vreau să depind de nimeni, iar pe când reușesc, îmi creez din nou aceleași condiții pentru a ajunge la mâna cuiva care să mă poată ghida și controla. Cât de normal e? Chiar trebuie să îmi fac rău? Chiar trebuie să uit de mine și să am aceste mici piedici de-a lungul drumului? Chiar trebuie să mi se demonstreze că sunt o neserioasă, o dezorganizată și o proastă? Nu înțeleg ce are băiatul ăsta... Ba da, știu. Mă bagă-n seamă, mă apreciază, mă place, nu mă da la oparte, mă face să râd și îmi oferă mai mult decât atenție. Am ajuns să îl îndepărtez pe lup din cauza lui. Cine ar fi zis? Lupul poate să fie înlocuit... Ba chiar uitat câteva ore pe zi, doar din cauza acestui specimen. Sunt supărată pe mine. Pentru că vreau să-l îmbrățisez în fiecare seară. Pentru că îmi place și mă simt bine când stau la povești cu el. Pentru că... îmi dedică mie tot timpul și are răbdare cu mine... Sunt penibilă... mă simt rău și nu mai pot. Dă-mi puterea de a mă ține cu capul pe umeri... dă-mi puterea de a ține zidul la nivelul la care e... unul jalnic de mic... dar ca pe parcurs să pot să îl urc. Haide, te provoc! Fă-o, Eve, mișcă-te și arată că doar de tine depinde și că poți să te scuturi de praf și să continui. Închide ochii și strânge din dinți. Nu doare. Nu va durea. Și nu vei simți nimic. Ești tare. Poți să treci mai departe, acum, mereu și oricând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu