sâmbătă, 5 iulie 2014

Volley...

L-am văzut azi. Cât a trecut? Mult prea mult. L-am văzut ultima dată în 8 martie.
Mi-a făcut moftul, a venit cu mine. Ne-am jucat cu mingea amândoi. A fost plăcut. Relaxant. Am râs o grămadă. Mie mi s-a părut super ciudat... prea puțin am fost doar el și cu mine.
Au apărut ceilalți, dar asta parcă ne-a unit mai mult să dovedim ce putem.
Nu eram împreună, într-o echipă, însă fiecare mișcare era controlată și atent supravegheată de celălalt în timpul jocului. O privire plină de apreciere sau câte un zâmbet bine plasat după fiecare mișcare bună.
Gânduri bune și o apropiere imensă emoțional, cel puțin din punctul meu de vedere.
Când am ajuns acasă, am simțit că totul se învârte în jurul lui și că vreau să trăiesc să-l mulțumesc pe el și să îl impresionez pe el.
S-a lovit la un moment dat. Nu au trecut 2 secunde până să observ că ceva nu-i bine. Priviri îngrijorate la fiecare câteva momente, să văd cum se simte, și să am grijă să nu îl alerg prea mult.
Ne-am auzit apoi și vocea-i era dulce și caldă.
Mi-a spus că pleacă la somn mai repede decât de obicei. Mi-am arătat părerea de rău și l-am învoit.

De dimineață vroia să mă facă să recunosc că sunt îndrăgostită. Nu știu cât de cu știintă a spus-o, însă, privirile de azi cred că au zis tot și nu au lăsat nici un dubiu.

Omul ăsta.... mă face să trec de la o zi la alta cu mai multă competitivitate și cu mai multă dorință de a excela.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu