Acu o săptămână a fi trebuit să sărbătorim 4 ani în care mi-ai fost alături, Blogdan.
Îți mulțumesc mult, și fără tine și posibilitatea de a mă descărca, uneori agresiv, alte ori prea iubitor, nu aș fi fost la fel de întreagă ca acum.
Totuși... nu pot să scriu nimic frumos azi, nimic care să mă facă să îmi amintesc peste ani, că te-am celebrat cu o super postare la aniversarea a acestor 4 ani împreună.
Oare de ce tu taci? Tu de ce nu te plângi? Oare de ce mă asculți și nu te plângi? De ce nu spui nimănui că te bat la cap și că sunt o proastă? De ce... de ce... de ce...? Când voi fi ca tine?
Lacrimi încearcă să curgă dar nu prea se poate. Sunt plictisită de aceleași tâmpenii și scârbită de aceleași prostii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu