Aparent nu mă pot dezlipi de locul ăsta, a fost și va fi în continuare locul meu de baștină în care mă retrag să îmi spun of-ul. Nu știu ce e de zis... știu că mă voi uita cândva peste asta și mi se va părea ori pueril, ori stupid. Ai răbdare cu tine și sentimentele tale, deși poate ca te vei și enerva citind asta. I got you girl!
E foarte greu să observi, fiind un simplu spectator, cum unii își distrug viața, într-un mod foarte egoist, parcă... Mi-am dorit de atâtea ori să dispari pur și simplu... chiar și aici, pe Blogdan, sunt niste adevărate mișcări și gânduri de ură și poate chiar și violență împotriva ta... dar acum, iată-mă aici, scriind despre tine și despre iminența de a te pierde. Nu pot cuprinde în momentul ăsta în cap toate repercusiunile acțiunilor tale, și implicit ale noastre. E foarte neplăcut să știi că o persoană se stinge, iar acea persoană să fie mereu în stadiul de negare... e și mai greu pentru că nu știi ce să zici... ce să faci... ce să gândești. Azi dimineață am ajuns de la sală și am plâns pentru că gândul s-a strecurat încet-încet în mintea mea... nu știam cum să trăiesc/trăim cu tine... acum, după 18 ani, evident că ne e foarte greu să acceptăm și reversul monedei. E așa de rău, Eve... E atât de rău și de greu... Lucrurile care s-au întâmplat nu le poate schimba nimeni. Oare va ma conta peste câțiva ani dacă ai fost un om bun sau unul rău? Ce ne face oameni buni? Eu știu că tu esti un om bun, pur și simplu știu asta. Te văd ca pe un cățel speriat... și încerc să justific așa toate acțiunile. Știu ca ne iubești, asta o stiu sigur... dar ar putea fi mult mai ușoare lucrurile... m-am tot întrebat de ce ești așa cum ești... probabil că adevărul este ca nu ai cum să fi fericit sau mulțumit în condițiile date... și știm că nu îți plac schimbările... poate că îți este mai ușor să accepți o astfel de soartă, una de autodistrugere, decât să accepți trădarea din gândurile noastre. Poate că nu știm să te apreciem... Cine știe cu adevărat ce trebuie învățat din experiența asta? Nu mă simt împăcată și nu am liniște în inimă acum cu tot ceea ce știu despre tine... mi-e cu atât mai teamă despre lucrurile pe care nu le știu... și despre care nu vorbești. Forever in my heart and mind... who would have guessed?
p.s. nu ți-au plăcut niciodată schimbările... dar ți-ai schimbat atitudinea față de mine în ziua aia la pădure cu o strângere de mână... hai să mai strângem o data mâna și să mai facem o schimbare, te rog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu