luni, 7 decembrie 2015

Weird feelings

Plângea, plângea cu lacrimi șiroaie. Voia alinare și știa că în acel moment nimeni nu ar putea să o ajute. Absolut nimeni. Cu excepția unui loc. Un loc care ar fi liniștit-o și ar fi îmbrățișat-o. Și-a pus căștile în urechi ca să nu-și mai audă gândurile. Să fugă de ele și să își amuțească mintea. Și-a luat un bilet spre liniștea ei. Îi curgeau lacrimile și deși simțea cum toată lumea se uita la ea ochi mirați și prejudicioși, nu-i păsa. Se concentra doar pe liniștea pe care o va simți, în sfârșit după ce va fi ajuns ''acasă''. Vedea doar imagini șterse. Se simțea tot mai împăcată cu fiecare kilometru care o făcea să fie mai aproape. A coborât din tren și pașea cu pași grei și repezi spre locație. Părea un om beat, dacă o vedeai de departe. Se clătina și nu-i păsa de călca în vreo băltoacă și se uda leoarcă. Urcă ulița dinaintea liniștii. Urcă acele 5 scări. Trecu printre morți, dar nu îi păsa, era în siguranță acolo. Știa asta. Se așeză pe betonul rece și simți cum toată povara că i s-a luat de pe umeri. Simți, în sfârșit, cum fu cuprinsă în brațe. Acele brațe ce de prea mult timp nu o mai înconjurau.

''Benvenuta, figlia mia.''

Se lăsă ușor pe pământ și închise ochii. Liniște.


Dacă vreodată voi dispărea, mă vei găsi acolo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu