Noapte bună... al meu dor.

Mă străduiesc de ceva timp să scriu. Din cine știe ce motiv nu reușesc. Și încerc să scap de fiecare dată. Seara asta nu. Seara asta vreau să recunosc că sunt îndrăgostită până peste cap și că omul ăsta îmi dă tot universul peste cap. Că zâmbesc când aud de el. Că mă motivează orice-mi zice și că-mi dă de gândit orice face. Că fiecare acțiune de-a lui mă pune-n mișcare. Pentru că ieri seară pe vremea asta, stomacul meu și-a luat picioarele-n spinare și a fugit. Fugea prin trupul meu și căuta o cale de scăpare.
Înainte de asta, am fost tot cu gândul la el, și la influența pozitivă pe care o are asupra mea.
Voiam să scriu despre toate schimbările pe care le-a provocat și lucrurile simple care le-a spus și în mintea mea au prins amploare. (e.g. ''Nu am de ales.''
Da, într-adevăr. Suntem trenulețe pe șine și nu putem să ne abatem de la drum.)
Orișicum, nu țin minte ca cineva să mă fi putut da peste cap cu o singură privire, așa cum o face el.
Iar modul în care privirea lui era ațintită asupra mea seara trecută...
Nu am putut să întrețin contactul vizual prea mult timp. Mi-era teamă să nu vadă prea multe. Ei bine... privirea aia a ajuns până-n sufletul meu. Și niciodată nu va mai ieși. S-a imprimat al naibii acolo, și nimic, niciodată, în nicio circumstanță nu va putea să o șteargă.
Într-o zi, curând, voi putea să mă uit în ochii tăi și să nu îmi mai dezlipesc privirea dintr-acei ochi. Să mă apropii ușor, și să las energiile dintre noi să facă totul. Zi în care îți voi arăta cât de mare m-ai crescut.
- Acum e rândul tău.
- Ce să spun?
- Orice.
- Nu... nu... știu... l-l-l-l-lucrez și doar atât.
- Ești destul de mândră de chestia asta, o zici cam des.
- Nu...
- Uită-te la mine.
- Nu pot.
- Cum nu poți?
- S-s-sunt timidă.
- Tu? Ahahaha.
- Da.
- Într-adevăr, toți voluntarii sunt timizi.
- Nu... de aceea m-am apucat de voluntariat să scap de asta.
- Ne știm de mult timp.
- Știu... dar....
- Keep talking.
- Ce să... crede-mă... nu pot.
- Continuă.
- Ce mă bucur că s-a întors...
Apoi, episodul cu trandafirul. Dar hei... poate a fost doar o impresie. Poate nu voia să ți-l paseze ție...
Cine știe... poate... într-o zi vei afla că ți-ai ratat șansa vieții, sau că te-ai înșelat amarnic.

I wonder...
It's really that possible? I will be the last one to say your name for the last time?
I can't immagine someone else to do it.
Even if now there are some persons that should say your name again and again...
Why I am thinking about it? ...
I'm an awful daughter, I know. But, believe me, sometimes I think I'm going crazy and I really miss you.

stupidity over all.

Suntem atâta de penibili. Lipsă răbdare, lipsă gândire, lipsă raționalitate, lipsă bun simț, lipsă libertate.
Astea-s doar putine din trăsăturile pe care le dobândim în momentele în care ni se dă atenție, și mai ales, importanță.
Oare când vei fi capabilă să păstrezi un echilibru în viața ta? Să nu fie totul o aparență susținută de o cupolă de sticlă care se sfarmă în momentul în care deschizi gura.
Nu îmi dau seama când vei înceta... Ai lansat ideea, lasă omul să o digere și să se hotărască.
Termină cu prostiile și s-ar putea să câștigi în cele mai multe cazuri.
Tine-ți gura înainte să gândești și aproape că nu va fi dată pe care să o mai regreți de acum.

4 years... and a fucking mood.

Acu o săptămână a fi trebuit să sărbătorim 4 ani în care mi-ai fost alături, Blogdan.
Îți mulțumesc mult, și fără tine și posibilitatea de a mă descărca, uneori agresiv, alte ori prea iubitor, nu aș fi fost la fel de întreagă ca acum.
Totuși... nu pot să scriu nimic frumos azi, nimic care să mă facă să îmi amintesc peste ani, că te-am celebrat cu o super postare la aniversarea a acestor 4 ani împreună.
Oare de ce tu taci? Tu de ce nu te plângi? Oare de ce mă asculți și nu te plângi? De ce nu spui nimănui că te bat la cap și că sunt o proastă? De ce... de ce... de ce...? Când voi fi ca tine?
Lacrimi încearcă să curgă dar nu prea se poate. Sunt plictisită de aceleași tâmpenii și scârbită de aceleași prostii.

Asta e unul din momentele in care nu pot sa dorm... mome tele alea ciudate care le regreti diminteata si care ar fi fost mai bine sa le eviti.
Dar vezi? Sunt prea slaba sa le suport singura... prefer sa le duc cu cinceva, sau sa le incarc in spinarea altcuiva.
Era destinat trimiterii si imaprtasirii cu altcineva, dar m-am abtinut si razgandit.

Patience, it will be worth for it.

Consider că nu suntem lăsați baltă, și că, îngerașul păzitor intră în acțiune doar atunci când e absolută nevoie.
De ce cred asta?
Mă întrebam dacă mâine, când vine, ar trebui să iau în considerare apropourile, instinctele și dorințele fizice. Nu știu dacă au trecut 10 minute până să simt o durere profundă și surdă în spatele stomacului. Ghici ce? Momentul acela din lună când nu te poți urî mai tare. Dar ghici ce? M-am bucurat. Am ajuns la concluzia că... atunci când trebuie să luăm o decizie ce e crucială pentru viitor și pentru situația din perioada următoare și care ar atrage asupra-și lucruri nepotrivite, este acel ceva ce intervine.
Cine știe de ce nu trebuie să o fac. Stau cuminte, așa trebuie. Așa voi fi.
Poate... curând... Poate... buzele celui iubit le vor înlocui pe cele care ar fi trebuit să fie mâine, sau poimâine, sau în perioada următoare.

Volley...

L-am văzut azi. Cât a trecut? Mult prea mult. L-am văzut ultima dată în 8 martie.
Mi-a făcut moftul, a venit cu mine. Ne-am jucat cu mingea amândoi. A fost plăcut. Relaxant. Am râs o grămadă. Mie mi s-a părut super ciudat... prea puțin am fost doar el și cu mine.
Au apărut ceilalți, dar asta parcă ne-a unit mai mult să dovedim ce putem.
Nu eram împreună, într-o echipă, însă fiecare mișcare era controlată și atent supravegheată de celălalt în timpul jocului. O privire plină de apreciere sau câte un zâmbet bine plasat după fiecare mișcare bună.
Gânduri bune și o apropiere imensă emoțional, cel puțin din punctul meu de vedere.
Când am ajuns acasă, am simțit că totul se învârte în jurul lui și că vreau să trăiesc să-l mulțumesc pe el și să îl impresionez pe el.
S-a lovit la un moment dat. Nu au trecut 2 secunde până să observ că ceva nu-i bine. Priviri îngrijorate la fiecare câteva momente, să văd cum se simte, și să am grijă să nu îl alerg prea mult.
Ne-am auzit apoi și vocea-i era dulce și caldă.
Mi-a spus că pleacă la somn mai repede decât de obicei. Mi-am arătat părerea de rău și l-am învoit.

De dimineață vroia să mă facă să recunosc că sunt îndrăgostită. Nu știu cât de cu știintă a spus-o, însă, privirile de azi cred că au zis tot și nu au lăsat nici un dubiu.

Omul ăsta.... mă face să trec de la o zi la alta cu mai multă competitivitate și cu mai multă dorință de a excela.

''Mă așteptam să-mi spui că ți-e dor de mine, însă se pare că m-am înșelat.''
N-avea farmec să îți spun tot ceea ce îți te aștepți să spun.
''Avea farmec să îmi spui mai mult decât mă așteptam.''
Aparent sentimentul e reciproc.
[...]
''Vreau să am eu așteptări mai mari.''
Eu ți-am zis-o deja în al doilea mesaj. E rândul tău.

Dragul meu, într-o zi aș vrea să pot înțelege...
Și adormi cu veșnicul gând la el și totuși cu speranța că dimineața el îi va fi dat o replică.
Somn ușor, you... only you...

Yeah you, just try to be good. Let's show them. Let me show you that you can do it. That you aren't so fucking stupid. Let's try.

Zi-mi...

Mood...

Zi-mi să arunc totul la gunoi. Zi-mi să las jumătate din viața mea în spate. Zi-mi să mă răzvrâtesc față de cel ce m-a crescut. Zi-mi să uit toate nopțile în care l-am visat lângă mine. Zi-mi să uit primul sărut... primul vis în care a făcut-o. Zi-mi să închid ochii în fața tuturor principiilor pe care le-am dobândit de ani în coace... de când l-am întâlnit. Zi-mi să mă calc în picioare și să îmi rupt sufletul în bucăți. Zi-mi să plec de lângă vocea ta... azi... nu mâine. Acum. Spune-mi să uit toate jocurile și joculețele. Zi-mi să uit tot ce am trăit. Zi-mi să uit... acea dulce atingere. Zi-mi că odată cu nepăsarea ta.... am ajuns eu de piatră. Zi-mi că de azi nu mai am voie să o simt.
Zi-mi asta... și o voi face numaidecât.

Strange... strange me...

 Mood...

Ceva mă sperie. Ceva mă face să mă simt ciudat. De ce?
Se despărți de prietenii ei, și mergea... Cu fiecare pas, se detașa tot mai mult de lume și ploaia începea să îi cuprindă trupul. O ploaie rece... Era o senzație ca și cum o certa că de mult nu s-a lăsat învăluită de atingerea ploii... Cu fiecare pas... tot mai mult fiecare strop o învălua.... fiecare strop îi făcea mintea să o ia razna. Apoi.... apoi normal că a apărut el, invadându-i mintea... Nu a durat mult, până să îți imagineze că în ploaia aia rece, ar apărea din spate și ar cuprinde-o în brațe... că ar săruta-o pe gât și că apoi nu și-ar mai dezlipi privirea dintr-a ei... 
Secunda următoare mi-am dat seama că mă apropii de casă... și totul începea să dispară...
O frică m-a cuprins. Ceva îmi face rău... ceva mă doare... nu vreau să ajung acasă.... vreau să stau în ploaie să îl gust din priviri ca o nebună în mintea mea. Dar atât... m-am obișnuit fără el zilele astea... m-am obișnuit cu un el care e doar în mintea mea și care mă iubește pe mine... mă vrea pe mine... și se gândește la mine. Nu... nu vreau să mă bat de realitate... mi-e frică să compar cele două ființe... el nu-i așa cum mi-l imaginez eu... iar eu nu exist pentru el. Vreau să nu mă lovesc de realitate. Azi... mai mult ca oricând, realitatea va întâlni visul și va durea. Azi, mai mult ca oricând... o să dispară tot ce-am vreodată am visat.

Should I keep you?

Mood...

Ce mă fac cu tine? Nu, nu vreau să dramatizez. M-am gândit cum ar fi să pic odată de fraieră. Să realizez că de fapt, e totul un joc de cuvinte. Că am picat în plasă și că tu, de fapt, râzi de mine.
Dacă tu ești o minciună, vreau să mă doară. Vreau să mă sfâșie în bucăți bestia care se hrănea cu sentimentele față de tine. Vreau să văd cât de mult pot să rezist. Să văd cât de mult sânge poate să curgă din inima aia. Știi de ce? Pentru că nu cred că mă poți răni! Nu ești în stare! Nu... ai... cu... ce... să... mă... lovești.... Dacă vreau, de azi nu mai exiști în mine.
Dar nu... te păstrez la căldurică...

Îți place să crezi că ești importantă. Îți place să consideri că ești liderul lor, că ești pilonul familiei, că esti o stâncă și totodată o pernă când vine vorba de prietenie. Îți place să îți dai importanță. Că așa ești tu, proastă! Da, m-ai auzit bine, proastă am zis! De ce? Pentru că tu ești ''curajoasă'', da, fix curajoasă. Ție îți plac provocările. Ție îți place să te bagi în chestii care te fac să îți depășești limitele... fain bă... nu ești capabilă de nimic. Nu ești în stare să fi sinceră față de persoana ta. Nu ești capabilă să accepți cine ești sau să schimbi ceea ce nu îți place. Bravo, într-adevăr, ești un model.

I shall let the butterflies go... for a moment.

Piesa asta imi răsună în cap...

Oricum... Aveam ceva important de făcut de dimineață... M-am trezit mult prea târziu. M-am trezit după ce s-a terminat visul. Mintea mea nu a vrut să mă trezească.... știa că o să mă simt rău toată ziua. Dar asa... Vai... he kissed me once again. I see it coming. Simt chestia asta tot mai puternică și visele devin cât se poate de reale și se fac tot mai dorite. Nu mă odinesc noaptea în ultima perioadă... și am găsit motivul. Îl visez continuu și adrenalina crește în somn în așa fel că reușește să consume toată energia care se presupune că o dobândesc odihnindu-mă. Trebuie neapărat să îmi revin și să nu mai fiu așa lunatică perioada asta. Măcar până trec examenele. Vai vai...

p.s. a fost un mod perfect de a-mi începe dimineața... he just kissed me.

Să recunoaștem...

Mă mint. Așa e. Sunt înnebunită după el. Încerc, și încerc să scap de senzația asta și să pretind că e un oarecare prieten. Chiar dacă atunci când scriu îmi permit să mă gândesc la el... ei bine, în rest mă străduiesc să las asta să se vadă cât de puțin posibil. Ce are? De ce să mă ascund cu mine? De ce să pretind că nu simt nimic? Poate da, poate are și ea dreptate... sunt îndrăgostită de el. Întreaga lume se învârte în jurul unui singur cuvânt de-a lui. În jurul propriei lui persoane. În jurul amorțelii pe care o simt în fiecare dimineață când mă cad înapoi în realitate după un vis cu el. Urmează, curând, să îl văd. Să îmi dedice timp. Ieri mi-a făcut ziua mult mai frumoasă zicându-mi asta. Abia au trecut 24 de ore de când mi-a spus că ne vedem curând. Mi s-a părut mult mai mult... drept e... nu am avut timp să mă gândesc la asta... însă... acum că vine seara... acum că îl aștept....

little conversation 4

• zic că ar trebui să te calmezi....
• așa-i?
• da, așa cred.
• ce fac greșit?
• tânjești după atenție.
• da...
• și, chiar dacă până acum nimeni nu zice nimic... s-ar putea ca în scurt timp să o faci de oaie.
• ai dreptate...
• cu ce crezi că greșești?
• poate cu faptul că mereu vreau să mă apropii de oameni, că nu las lucrurile să meargă de la sine și abia aștept să racolez un nou prieten.
• altceva?
• păi... pur și simplu nu-mi văd de viața mea... fac orice să am atenția și admirația oamenilor... nu o fac intenționat... se întâmplă... și uneori îmi dau seama prea târziu.
• acum e târziu?
• tu ce crezi?
• cred că încă poți recupera ceva, și poți să-ți salvezi și demnitatea. fii ceva mai reținută. gândește-te la el... te va ajuta.
• iar el? de ce el?... nu...
• ba da. datorita lui ai învățat că uneori mai trebuie să taci, ori, acum e momentul să apelezi iar la el.
• o să pic rău de tot. 
• ba nu. știi bine că atunci când îți permiteai să te gândești la fiecare lucru ca și cum ar fi calculat de el, nu ai căzut, ba din contră, asta te aducea la suprafață.
• iar el...
• potolește-te. calmează-te. dă-ți timp, dar dă-le și celorlalți timp. să te cunoască, să te accepte și să vadă cine ești. dar mai întâi, e nevoie să știi tu cine ești.
• am să mă străduiesc.
• fii mai modestă!
• până azi credeam că sunt.
• nu cred că ești.
• nici eu nu mă mai cred.

Watch her...

- "Auzi mă, chiar o vorbit de mine?"
- "Huh?"
- "Ea mă, a vorbit de mine vineri?"
- "Cine mă?"
- "Ea mă... "
- "Ah, Eve?"
- "Da. "
- "Pai am făcut mai mult mișto de ea, nu că ar fi vorbit ea mult."
- "Ah... bine."

- "Deci... a fost doar mișto, nu? Nu o vorbit de mine."
- "Ce mă? "
- "Ea mă. Nu? Zi doar."
- "Cine? Ah, iar ea? Ce-ai pățit de ești așa curios?"
- "Vreau să știu."
- "Contează?"
- "Îmi zici sau nu?"
- "Haha, nu."
- "Ce prost ești bă."

- "Ce ai?"
- "Nimic."
- "Ce ai mă?"
- "Ți-am zis că nimic. "
- "Ce? Of, știu eu. Te-ai ofticat că nu ți-am răspuns."
- "..."
- "Ce ai mă? Pe bune? Își place de ea?"
- "Nu."
- "Nu pe naiba. "
- "Nu mă."
- "Ce căcat îți poate plăcea la ea?"
- "Ce?! Tu chiar nu vezi? "
- "Ce să văd?"
- "Ție nu-ți place?"
- "Eve?! De ce mi-ar plăcea? Nu ai văzut cum..."
- "Nu te apuca să te legi de aspectul ei. Zi-mi dacă-ți place ea."
- "Îi merge capul. Da'..."
- "Ești tâmpit. Nu vezi. Să-mi bag picioru'. "
- "Ce ai mă?"
- "Chiar nu vezi cum se poartă? Cum radiază starea de bine din ea? Cum e atentă la tot și nu-i scapă nimic. Se lasă să cadă de fraieră doar ca să te facă să zâmbești. Cum îi pasă de tot, și se face să nu. Apoi, e jucăușă, și fiecare conversație poate avea măcar dublu sens. Știe ce face. Înțelegi? Nu. Nu înțelegi, chiar nu poți să vezi dincolo de aparențe. Da mă, m-am pierdut în ochii ei de-un albastru impecabil. În zâmbetul ei timid și în modul ei de-a fi."
- "De când vorbești tu așa? Ai chef de mișto-uri?"
- "Uită-te la mine mă, sunt eu cu fața de miștouri la ora asta?"
- "N-ai cum să vorbești serios."
- "Tu doar uită-te la ea, fraiere. Și va fi a mea."

9 hours of him. he's just mine.

Refuz... refuz să cred că el nu simte nimic pentru mine. Refuz să cred că nu observă cum ne înțepăm unul pe altul tot felul de cuvinte. Aseară a fost pur și simplu cea mai drăguță și relaxantă conversație pe care am avut-o, din punctul meu de vedere. Am zâmbit mereu, iar motivul a fost el. Se prostea clar ca să mă facă să râd. Zâmbesc chiar și acum când îmi amintesc de el. Ce să mai zic de fiorii care mă trec? Toată seara a fost un apropo la ceva, chestii micuțe pe care amândoi le-am intuit și interpretat de la celălalt.
"I am annoing?"
Pause. No, you are not.
"Of course I am."
No, you aren't.
"Așa sunt eu. E necesar să mă suporți.''
Nu mă deranjează. 
''But you love me. It isn't a must, but you do.''
Nu am mai zis nimic, ce să zic? Era să-l contazic? Nu aveam ce. Iar el nu a continuat.

Te las, poți să o faci.
''Multumesc, ești o drăguță.''
Mulțumesc, întodeauna sunt.
''Mai puțin acum.''

Ești răutăcios.
''Eu? Răutăcios? Nu. Te tachinez doar.''
Mă tachinează... de ce m-ai tachina, ființă?

''Cred că ți-am demonstrat ce pot și ce nu.''

''350.''
Nu. 348.
''?!''
Ai spus că mai ai 350. Mai ai 348.
''Dar dacă eu aș spune 17, tu ai spune 20?''
Nu. Atunci ar fi perfect.
Cine știe dacă am răspuns potrivit. În sensul că, dacă am intuit bine subiectul. Dar 17 e mai mult decât destul, să recunoaștem.

Ieri mă pusesem să dorm de amiaz. M-a sunat fix înainte să adorm. Am sărit din pat și am recunoscut că mă gândeam la el. Timp de 9 ore m-a făcut să râd de la primul moment la ultimul. Eu... pur și simplu... nu am să o zic. Dar are dreptate.

Nanaan aaaaa naaaa all day long.

Astăzi m-am dat de gol... sau sunt ei prea atenți. Au făcut mișto de mine, dar mi-a plăcut. Doar gândul că ar putea sa îmi acorde ceva mai multă atenție sau ceva mă face să mă simt bine. Dar e ok.  Ca deobicei mă port copilărește și ca o proastă lipsită de afecțiune, dar e ok. Așa și sunt. Copilăroasă lipsită de afecțiune. Mai întâi am scăpat numele lui, strigând alt coleg. Apoi o altă colegă mi-a atras atenția despre ceva ce spusesem despre el. Apoi, strigând la un coleg, i-am zis:''du-te să mori tu!'' Iar colegii mei dragi s-au gândit la câte ceva despre el să-mi zică. Eu nici nu mi-am dat seama. Una din colege: ''Dar ai stat mult cu el... hmm... știm cu toții ce înseamnă.'' Am reacționat ciudat, apoi ceilalți 2 au istorisit ceea ce se întâplase până în momentul ăla și au râs de mine. Nu m-am supărat deloc. Chiar ne-am distrat. Ce să mai zic că am primit locul de lângă el la filmul de marți! Well, I am really having fun.

tryin' to escape

Mi-am bătut puțin capul astăzi cu el. În sfârșit, după ce am rămas singură și efectul chipului lui a dispărut, mi-am dat seama că poate fac o prostie. Că mă apropii prea tare de el. Și că de data asta s-ar putea să iasă prost. Acest lucru se datorează că îmi acordă atenție.
Ulterior mi-am dat seama că e o metodă de a încerca să scap de obsesia pentru celălalt.
M-am surprins fiind atentă la chipul lui concentrat. M-am surprins fiind atentă la el în reflexia de la laptop. M-am surprins fiind foarte stresată pentru starea lui și pentru el. M-am surprins fiind mult prea atentă la contactul cu pielea lui. Atât de fină... oricum, e irelevant. S-ar putea să fi găsit motivul. Care e acela? Să îmi demonstrez că sunt încă vie. Că pot să îmi controlez mintea și sentimentele și să neg centrul universului meu. Să îmi demonstrez să pot să mă răzvrâtesc împotriva sufletului meu și că totuși, în același timp, că am tăria de a mai simți ceva. Merită toate astea? Tu ce zici?
Zic să ai grijă. Să nu mergi prea departe. Să accepți și să îi dai la rândul tău atenție, însă cât îți permite o colegialitate îndreptată către prietenie. Stai cuminte. Fii cuminte. CU minte.