uneori

uneori... uneori când ești debusolat... uneori, atunci când te uiți în oglida băii de la școală... fața aia specific ''școală'', dar privind mai atent, în timp ce-ți speli mâinile... observi altceva. observi că parcă lipsește ceva. observi privirea obosită. și când îți treci măinile ude să-ți răcorești fața, realizezi că, uneori, ai nevoie de un moment doar al tău. că te simți mai bine singur. realizezi, că, uneori, ba chiar în ultimele ore, nu ai adresat nici un cuvânt nimănui. că poate, uneori, este mai ușor să fii singur. să nu trebuiască să explici nicio expresie, niciun comportament, reacție. degetele reci ți le treci peste tâmple... una din melodiile preferate îți răsună în căști.
''da, e mai simplu. câteodată iubesc singurătatea.''
câteodată e bine să fii tu cu tine. să-ți mai limpezești mintea...

puf

well... e bine să știi să-i reziști lupului. și să știi când să te oprești. cel mai mare noroc probabil e acela că Puf e cel care este și că nu a reacționat într-un mod negativ. că-ți este alături. și că te acceptă.
am învățat multe, sunt sigură. ''timpul parcă nu mai are răbdare cu  lumea''. e drept. trece mult prea repede totul. de la o săptămână la alta, prea multe se schimbă, dar probabil toate sunt în favoarea fiecăruia, pentru formarea lui. vorbind cu Puf, am înlăturat orice urmă de nelămurire. încrederea pe care o am în el și cuvintele lui au reușit să acopere cumva o mare parte din golul pe care l-am simțit ieri.
cu timpul, cu ajutorul lui, vom acoperi totul. împreună. așa cum noi știm mai bine. numai noi. nu uita, te iubesc. și sper ca pe viitor să pot redirecționa corect acest sentiment.

nu cred că am ceva de spus... aș putea doar să mă plâng și te să vreau lângă mine.

da, lacrimile trebuie să curgă de fiecare dată când te aud, nu? suntem atât de obișuiți una cu celălalt, încât...

incapacità di resistere al lupo.

încerc să înțeleg. cu toate ca nu e nimic de înțeles. iar dacă aș întreba lupul despre acest lucru, s-ar feri să-mi zică adevărul. s-ar ascunde, așa singuratic, dar totuși atât de blând cum e el. nu știu ce am văzut aseară. știu că fiecare parte a corpului mi-a reacționat. mâinile-mi erau de gheață... si parcă se îmbinau cu pielea lui. nu înțeleg nimic. gestul prin care au început toate - simplul fapt că s-a așezat mai mult sau mai puțin lângă picioarele mele. ok, și? eu cred că lupul știa el ce știa... sau a vrut să fie egoist? sau nimic din ceea ce m-aș gândi eu vreodată... mâna mea pe umărul lui cred că i-a oferit singuranța. siguranța sprijinului meu. simplul gest cu care a reacționat.. prin lipirea obrazului pe mâna mea... a oferit la rândul lui singuranța. că are oare nevoie de un pic de atenție, dar orgoliul și firea nu l-or fii lăsând? nu vreau nici să-l etichetez greșit, dar nici să-mi scape vreo variantă.
e banal să-ți sprijini mâna pe umărul cuiva și apoi să pretinzi că a fost într-adevăr ceva. dar energiile pe care le-am simțit, nu știu dacă-mi permit să cred că avea nevoie de mine, mai mult decât își va permite, probabil, vreodată să-mi zică. cert este faptul că, dacă nu-mi prindea mâna, și dacă nu aș fi simțit atâtea prin acea mână caldă... aș fi uitat până dimineața ideile mele prostești.
îl împiedicau atâtea să-mi fie aproape... dar, parcă pentru moment, am vrut amândoi să credem altceva..
apoi... judecând situația, mi-am dat seama că el e fratele meu. că ar fi vrut probabil să mă ia în brațe și să mă ferească de toate relele, dar, nu a făcut-o. de ce? poate pentru că se baza pe mine să înțeleg, sau poate chiar spera să nu înțeleg nimic. o soră poate să-și mângâie fratele, nu? să vrea să-l știe aproape, să știe că e fratele ei, care nimeni vreodată i-l va lua.
eu pur și simplu asta am simțit. normal, suntem oameni, și întodeauna vrem mai mult. și da, vreau mai mult. vreau ca în fiecare zi să mă trezesc, să-l văd, să-mi înfund capul în pieptul lui, vrând să înspir din parfumului lui cât să-mi ajungă pentru toată ziua, apoi să-i urez o zi plăcută, și să aștept cu nerăbdare să-i urez seara noapte bună. atât. să mă simt zilnic atât de copilă, precum seara trecută. incapabilă de a mai face ceva, decât să-i stau alături.

i think i need you right now

anul acesta m-am băgat în prea multe, nu? îmi doresc să fie în jurul meu acele brațe... să mă odihnesc acolo, pitită... să-i simt răsuflarea pe gâtul meu... abia aștept să adorm

he's gone.. because of the khriptonite...

câteodată, suflețelul de copilaș, se atașează de anumite prezențe, total imoral, total fără logică, total fără rost. câteodată. simt, că, o parte din mine nu s-a maturizat deloc, și a rămas la aceeași vârstă de atunci... nevoia aceea continuă de o prezeță constantă, care să aibă grijă, să protejeze copilul... să fie înstare să-l îndrume pe copil. să îl mângâie... să-l lase să-i plângă în brațe, să-i fie atât de aproape, să poată să-l strângă mereu în brațe. de asta are nevoie. cineva destul de isteț, cât să vadă dincolo de ea, de copilaș, să îl ridice mereu. știu, cer imposibilul. nimeni nu poate să joace rolul eroului tău în viață... acel erou pe care oricare fetiță îl are când e mică. am pur și simplu nevoie... n-am crescut încă. nu-s pregătită pentru viață. poate deaia m-a prins totul atât de nepregătită...pentru că poate speram ca într-o zi, el va reveni.. precum eroul care niciodată nu moare, dispare pentru scurte perioade.. dar, 11 ani e mult.. nu s-a mai întors.. oricât am plâns.. khriptonita e de vină? e atât de greu să recunoști că nu ești întreg.. că ai crescut pe jumătate. că astfel nu vei fi niciodată întreagă. poate deaia am fost atât de sălbatică atâta timp.. poate deaia nu știam ce să fac.
sunt doar scuze... fiecare trebuie să se descurce singur.. acel lucru nu trebuie să aibă nici un rol. toate înjurăturile, toate bătăile.. ar fi trebuit să mă învețe minte, că trebuie să fiu tare, că, imi lipsește mai mult decât ar trebui. pur și simplu, înteleg că trebuie să mă iert pentru toate comportamentele și reacțiile ciudate.. că sunt datorate acestui lips.. dar e fair să cred că asta e sursa? deaia mă atașez ca o proastă. deaia mă agăț de fiecare firicel... vreau doar.. să fiu ținută în brațe... ok? și să pot să fug în brațele cuiva. să pot să izbucnesc în plâns...

uneori am doar nevoie de tine. am nevoie să-mi spui că sunt specială pentru tine. să-mi povestești ceva. nu vreau să te sâcâi, dar serios, nu vreau și nu-mi place să mă neglijezi. nu vreau să mă simt nesigură lângă tine. te rog.. am nevoie de tine.
nu vreau să caut afecțiune în altă parte. să iau la mișto alți băieți și să mă joc cu ei, discutând lucruri care aș vrea să le aud de la tine, să le simt de la tine. știu că lipsește puțin, tocmai deaia.. doar ai grijă de mine.. vreau ca această postare să mi se pară cea mai mare prostie pe care am zis-o.. până la urmă nu încape nici un fel de îndoială, nu? trebuie să îmi controlez apucăturile ăstea de disperată. love you!

cum e oare să te simți închis în propria minte? să vrei să-mi spui mulțumesc, și în loc de asta să mă scuipi? cum e să fie altceva la control și să pună stăpânire pe tot corpul în momentul în care vrei să manifești o faptă de tandrețe? vrei să știi părerea mea sinceră? te înțeleg perfect... dar dacă e să privim lucrurile rațional, you're my worst enemy. nu mai cred că ești înstare să-ți revii...cred doar în sfârșitul tău.

entities

căldura-mi este e învadată de acest sentiment ce e aparent rece. dar rece deobicei e interpretat nu ca un sentiment bun. acest rece e un rece blând, plăcut. palma-mi le răsfiră pătura perfectă. inspir. parfum de rece, parfum de liniște. ridic degetele și mă trezesc cu aceste entități în posesie. mă privesc oarecum speriate, știind că destinul lor se află în mâinile mele. aleg să le las înapoi jos, desigur, nu le-aș putea niciodată reuni cu surorile lor. dar ele mi-o iau înainte, și-și aleg singure destinul înainte ca eu să apuc să mă împotrivesc. ele decid că vor să se unească cu mine, să facă parte din mine. înainte să le pot mulțumi, ele sunt deja eu. parte a căldurii mele, îmi pătrund prin piele, topite de plăcere, absorbite de dorință. întodeauna am stricat tot ce am atins. apropiu să privesc albul pur. inocența naturii. aș vrea să pot atinge, dar aș distruge iar peisajul. mâna mi se așează singură. știe deja drumul, știe procesul. arde de nerăbdare ca entitățile să o pătrundă. expir. mi-aș dori să fiu într-un alt loc. înfundată în acest pur. să devin una cu ele.

s-ar putea să fi găsit motivul schimbării... de mult nu am fost la locul meu. acolo unde copacii mă iau în brațe și unde iarba mă mângăie, îmbinându-se cu vântul, fiecare pe câte un obraz.

această postare e de dragul vremilor vechi. de dragul a cum scriam. și de dragul meu. dar în special de dragul acestui anotimp care mereu mă face să mă simt întreagă... dar și ca un copil. nu cred că e anotimpul în sine. e apa sub diferitele ei forme, care mă încântă de fiecare dată.

fallen alien

pot să știu oare până când voi avea acest sentiment de fiecare dată când îmi pronunți numele? sau de fiecare dată când ai grijă de mine și mă cerți pentru că știi ce e mai bine pentru mine... nu că nu mi-ar place. vreau doar să știu cât va dura plutirea asta... știi ceva? nici nu mă înteresează, să dureze cât trebuie. să fie atât cât trebuie să fie. iubesc să simt că ții la mine... i know... nu știu cum de pot să fiu atât de plutitoare.. dar i like it. să se fi terminat cu perioada de depresii? probabil de depresie, da! de enervare? nu! mă enervează în continuare lumea înconjurătoare... dar știi ce? dacă un extra-terestru ar citi între scrierile mele în căutarea unui peisaj al omenirii nostre... ar fi puțin înșelat... pentru că, cu toate că des mă enervez, nu pot să mai redau aceleași realități... i mean, nu mai pot să-mi permit să spun că aici jos nu poți avea pe nimeni... sau că nimeni nu te înțelege... pentru că tu o faci... so, ar însemna să te jignesc. or,  tu ești unul... restul, ratații, porcii de bărbați... promit să le dedic o postare cu prima ocazie când mă calcă vreunu pe nervi. hmmm... sorry, alien... :)

little me, near you.

biiine, ne-am dat arama pe față. i-am arătat secvențe din aceste pagini... nu mă recunosc, și nici nu știu de ce ți le-am arătat. poate pentru că-mi doresc să mă cunoști cu adevărat. să cunoști tot ce cuvintele mele nu pot spune, decât expuse pe o amărâtă de foaie de hârtie. ideea e că au trecut 2 zile de când ai plecat. îți simt lipsa deja, dar cred că mă concentrez mai mult pe momentul următor în care ne vom revedea. știu că va trece cât de cât ceva timp până atunci, dar cineva apropiat ție mi-a spus cândva: ''dacă sunteți sortiți să fiți împreună, oriunde ați fi, va dura această legătură.'' îi mulțumesc acestei ființe, deoarece în fiecare moment în care apar gânduri negre, vocea ei îmi răsună în cap. acum că știu că există o mare probabilitate ca peste luni să vezi aceste postări, mă blochez... mi-e cumva să scriu... nu vreau să fiu prea banală. să fac pe tânara îndrăgostită.
zilele astea eu am simțit că am trecut la alt nivel. tot mai mult și mai mult. mă întreb cât de mult poate evolua relația asta? gosh, am impresia că fac prea pe dulceaga, așa-i? hmmm... i'm such a little one when you are near me. or listening me. or speak with me. or everything.
îți mulțumesc foarte mult și pentru vacanța de iarnă care mai bună de atât nu cred că putea să fie. pur și simplu am simtit că fac parte din familie, a fost un sentiment extraordinar, o atmosferă incredibilă, și o familie foarte iubitoare. ultima lună au intervenit multe schimbări și realizări în ceea ce ne privește.
ca să completez descrierea stării mele actuale, momentan mă zbat pentru alegerea potrivită în privința unei facultăți. mă bate gândul acum pe medicină... e până la urmă visul meu de mică... se poate că voi face aces pas înainte? i wonder....

de ce trebuie să curgă iar? de dor? sau din cauza faptului că mi-am dat seama că mi-ar fi mai ușor fără cei cu care am crescut? ce om pot să fiu? cum de pot să iau această atitudine fată de familia mea? câteodată nu mă înțeleg. ar trebui să tac și să îmi văd de treabă. vorbesc într-un mod prea aiurea. oare îmi imaginez că undeva, singură voi fi mai bine? eu lupul singuratic într-o țară nouă? suuuper, cred că voi fi. doesn't matter. good night.

no idea.

i have no fucking idea if it's true... dar, ceea ce ai spus aseară. despre plecarea aia.. well, ești al meu. țin la tin la tine foarte mult. dar, dacă asta crezi că e ceea ce vrei și ceea ce  îți place să faci... eu îți sunt alături. te voi ajuta cu tot ce pot. pe bune. până la urmă, de ce nu aș fi sinceră? ceea ce îmi displace cel mai mult e faptul că noi oamenii suntem foarte foarte egoiști, ne gândim doar la noi și avem impresia că totul ni se cuvine. totul este doar pentru noi și totul trebuie să ne acorde toată atenția. te voi sunsține. pe bune. momentan nu prea am starea necesară pentru a-mi așterne sentimentele. am să revin. poate în momentul în care voi fi sigură că vrei să faci asta. cine știe? poate am luat-o eu în serios și nu era așa.

crush

trezești în mine instincte nebănuite. ești doar un om mic speriat, fără soartă. nu ești capabil de absolut nimic. și cu cât mai fricp îți este, cu atât înnebunești mai tare. nu îmi pot da seama cum te poți comporta așa. ameninți, dar ce crezi că rezolvi? doamne, cât mă poți enerva! sper doar să aibă alții grijă de tine. sper să primești ceea ce meriți. eu nu o să mă pătez pentru tine. poți să faci ce vrei. arunci cuvinte urâte, cuvinte care nu ar trebui să fie nici pomenite într-o casă normala, doar pentru că ai avut o viață de căcat încă de când erai mic. nu ai reușit niciodată să te pui în valoare. și tot eu sunt analfabetă? ai să vezi. chiar dacă și acum mă invidiezi pentru ceea ce am și ceea ce fac, îți promit că dacă apuci, ai să mă vezi strălucind și vei fi doar o pată a trecutului meu. tot ce-mi doresc e să țin minte totul ca pe viitor familiei mele să nu permit acest lucru. esti un adevărat monstru!

how many times... *

de câte ori fiecare dintre noi am avut în cap planuri mărețe, sau planuri de schimbare, sau planuri de orice natură? câți dintre noi au avut voița necesară pentru a duce la bun sfârșit măcar jumătate din acele planuri? câți dintre noi au spus ''nou an, nou început?'' și apoi au continuat așa cum o făceau până atunci? well, am început anul într-un mod foarte bun. am avut persoane de toate felurile lângă mine, și am realizat câteva lucruri. cel mai important e că întodeauna vom fi înstare de tot ceea ce ne propunem, cu condiția să vrem cu adevărat. se spune că niciodată nu e prea târziu pentru a face, sau învăța ceva.. eu consider că dintr-un anumit punct de vedere mi-am dat seama foarte târziu de anumite lucruri, dar în schimb, mă bucur că am realizat. probabil dorința de mai mult mi-a indus-o aceeași persoană, se știe, de fiecare dată când vorbim pompează voință în mine. iar cealaltă persoană pompează puterea. cele 2 părți se completează și mă fac să merg cât mai departe. de asta, trebuie să continui, și să îmi construiesc planurile de viitor, să nu mai las absolut nimic să mă tragă în jos. dar ce faci când pe de-o anumită parte cei dragi te trag în jos? printre lacrimi scriind această postare... asta pentru că am invocat partea care-mi dă puterea... mă întristează puțin lucrurile, dar pe dimineața voi fi ok. nu trebuie să am nevoie de ajutorul nimănui. trebuie să mă străduiesc singură. nu? maybe not... eu zic că trebuie să am încredere în ei. chiar am, nu se pune problema să nu, dar trebuie să continui să mă las ajutată, altfel s-ar putea să pierd lucruri importante.


chiar nu-mi pasă cine-mi citește postările. pe bune, în ultimul timp nici nu m-am mai îngrijit de modul în care le scriu. mă descarc, am nevoie să scriu pentru a fi ok, pentru a nu trebui să le spun altora ce am pe suflet, ca să nu par atât de slabă pe cât sunt, și să nu fiu nevoită să izbucnesc într-un moment sau altul. în acest caz îmi pasă doar de mine. poate să mă critice oricine. mă simt precum în mintea mea, nimic nu poate să între. oricât și oricine ar citi astea, toate rămân la mine, sunt un nimeni în această multitudine de informatie.

noapte bună!

sunt sigură că există lume care să o ducă mai rău decât mine, și că mă plâng aiurea.. dar sincer, nu mai vreau și nu mai am chef să suport căcaturile ăstea de toate zilele... nu mai vreau să trebuiască să îmi bat capul cu aceleași lucruri sau să repet aceleași lucruri mereu. urăsc faptul că nu sunt respectată și că celor la care ar trebui să țin cel mai mult mă chinuie cel mai tare. repet.. știu că există probleme mai mari... dar sunt așa de sătulă...

fanciullina

zăpadă, însfârșit ai venit.
ninge de ieri dupămasă continuu... e foarte frumos afară.
ieri.
fulgii mă mângâiau pe față, eram eu cu mine.

"sunt singuratic de felul meu, așa că...''
so, zice că e singuratic. dar din sigurătatea lui am învățat  multe. nu neapărat doar din singurătatea lui. din el. din respectul pe care îl are față de vorbitor. sau în cazul de față, față de mine. niciodată nu mă întreabă mai multe decât sunt dispusă sau pregătită să îi dezvălui. și acum, gândindu-mă la ieri, nu neapărat că regret faptul că spuneam ''eu cred asta'', ''eu fac'' eu mai știu eu ce.. i-aș oferi totul pe tavă. cu toate că îmi doresc să mă cunoască, sunt sigură că ar aprecia mai mult dacă l-aș lăsa pe el să afle ceea ce are nevoie să afle. nimic mai mult. și ar trebui să adopt acest comportament în general.
it's funny how he changed my live.
i mean.. o schimbat multe, nu doar el, e drept.. am mai avut un ajutor în schimbarea radicală prin care trec.
și, ideea e că mă provoacă foarte mult. nu trebuie luat într-un sens aiurea, ci îmi face mintea să lucreze. probabil dacă m-aș vedea, mi-aș da palme. sunt sigură că admirația pe care o am față de el și ochii cu care mă uit, nu sunt doar în interiorul meu.
e la fel ca și cu bro.. mă simt ca o fețită. mă simt ca în iarna trecută. când îmi simțeam fericirea copilăroasă radiind din ochi și îmi sălta inimioara aia mică cât timp eram cu el. normal, cu ''singuraticul'' nu e same. e ceva mult mai simplificat. nu-l poți pune la nivelul sentimentelor pe care le am față de familie, oricât de important ar fii, deocamdată, nimeni altcineva față de familie nu merită mai mult de la mine. but, it's still the feeling that i'm a child when I'm with him. oare ăsta să fie un semn că țin la cineva destul de mult? că mă simt ca un copil când sunt lângă el? până acum sunt 4 persoane. both of my broth's, lil' crocodile and mr. lonely...
știi.. mă gândesc, sunt glumele acelea ce le tot facem noi.. dar promit să nu vreau mai mult de la el. vreau doar sentimentul acela de copilă și sprijinul lui, dar mai ales ajutorul lui. pe bune, orice ar părea, mai mult nu aș vrea și nici putea să cer. am deja ceva care iubesc, sper ca el să știe asta și să nu creadă nici un moment nimic altceva.


I wonder...
sunt egoistă să cer acel moment de copilă?

oare de ce nu te cred? ... hmm, cine stie. vom vedea. sper doar sa imi faci o surpriza... hmm.. nu-s deloc convinsa.

si daca vorbesti serios, ce ma fac? pfff.. incep sa realizez ca s-ar putea sa fie adevarat totusi. asta este.. poate ne vedem candva cumva.. and i miss you more and more.. ah, nu o sa ma plang. o sa iasa bine. si va fi asa cum trebuie.

bine, deci e adevarat. nu e nimic. trecem si peste asta. increderea e totul. cat timp avem asta, avem totul.

be careful, little lamb

pur și simplu trebuie găsit un echilibru. trebuie să am grijă ce scot pe gură, ce arăt sau ce fac. supăr o grămadă de lume și nu îmi dau seama în timp. și și dacă nu îi supăr, fac glume proaste pentru care se simt nașpa. am momente sunt atât de sătulă de mine... trebuie să învăț să mă port. trebuie să mă țin de promisiunile pe care mi le fac, și să mă accept mai mult. să fiu ceea ce vreau să fiu. să reușesc să port o conversație pe același ton cu toate că sunt supărată. să îmi calculez cuvintele în orice împrejurare. faptul că sunt obosită nu mă privilegiază cu nimic dacă spun căcaturi sau râd ca o cretină. îi supăr... trebuie să am grijă de ei și să încerc să nu mai atrag atenția. trebuie să îmi ating țelurile, dar mai înainte de asta, trebuie să le definesc cu exactitate.

angry...

cât mă pot enerva.. pe niște lucruri atât de mici. în fond, de ce ne pasă? de ce e rasa umană așa de păsătoare pe de-o parte și atât de nepăsătoare pe de alta? chiar e nevoie să îmi stric eu nervii pe așa ceva? e nevoie să mă străduiesc să înțeleg și să educ? ... nu știu ce naiba..  sunt atât de supărată. vreau să îmi treacă. dar mai ales, cu toate că e un gând tâmpit.. vreau să scap de ea. dar nu neapărat fizic. vreau să scap de partea aia ce mă disperă.

wating..

cine ar fi crezut? să stăm împreună de rev? ok, puteam să duc.. dar.. încă 10 zile după? damn it. mi-o luat-o mintea complet razna. vaiiii, să treacă timpul. știam eu că va fi o zi bună. știam eu că am de ce să zâmbesc. de azi.. stiu sigur. și de azi. am încredere. ceva mi-a demonstrat total că pot să am încredere.. sper să nu mă înșel. dar, nici nu am cuvinte. miss ya & waiting for ya.

ce scump.. ”de rev te vreau cu mine” .. un lucru simplu, o afirmație simplă. dar sincer m-au trecut toate frigurile.. ai spus-o pe un ton ce mi-a ajuns destul de departe..

want to be better

curg șiroare de fiecare căcat de dată când îmi recunosc că țin la tine sau când recunosc orice copilărie de-a mea. că îmi parfumez câteodată, când mi-e foarte dor de tine, încheietura. și o miros tot timpul. parfumul ce l-ai lăsat înainte să pleci. sau că adorm de fiecare dată cu capul pe bluza ta. sau că te visez des. sau că îmi umplu gândul de tine mereu și mereu. sau când faci ceva și îmi dau seama că chiar ți la mine.. sau.. mai vrei să spun? mi-e foarte dor de tine. mi-e dor să îți stau în brațe și să fii lângă mine. dar nu îmi permit să spun asta. mi-am asumat riscul. mi-am spus că nu te voi stresa. mi-am spus că nu voi fi o pacoste. și că nu îți va părea rău că am rămas împreună chiar și în aceste condiții. vreau să fiu destul de bună pentru rolul pe care îl ocup.

depressed?

ce pot să spun? doar că momentan am o cădere morală și nu îmi pot permite să o spun la nimeni. trebuie să pretind că toate sunt bune și frumoase. nu știu de unde această cădere.. vroiam doar să mă plâng.. ne mai auzim.. pe curând

maybe in love?

hei.. am revenit. îmi pare rău că am lipsit atâta timp, m-am gândit destul de des să scriu, dar nu s-a ivit ocazia. ideea e că oficial îmi merge bine. am avut recent o cădere din care acum încet încet ies. "cădere" însemnând că m-am dezorganizat puțin și nu am mai fost la zi cu toate cele. în schimb, cu dragul meu, merge totul perfect. mi-e tare dor de el. mă face să zâmbesc foarte des, abia aștept să intru să îi aud vocea, să închid ochii și să îmi imaginez că e lângă mine. am adormit de câteva ori în timp ce îi auzeam vocea.. zâmbesc tot timpul când e vorba de el. îți mulțumesc scumpul meu. deocamdată ar trebui să îți urez noapte bună acum. abia aștept să ajung în pat să te am lângă mine..

thanks for the memories

şi are rost să plâng? nu, nu cred. chiar deloc. cu toate ca is printre cele mai fericite si mai norocoase persoane. totul merge de la bine la foarte bine. a fost cea mai interesantă vară. cea mai neaplănuită şi cea mai cea. mă bucur că am scăpat de "lanţurile" ce mă ţineau până acuma. îmi promit să nu mă mai las vreodată să pic în astfel de lanţuri. îmi promit să continui să trăiesc şi să nu mai las absolut nimic între mine şi fericirea
mea. îi mulţumesc celui mai drag şi celui mai scump om. cel care m'a scos din rutina mea, cel care m'a ajutat să văd lumea în modul lui. ce ai făcut tu pentru mine e mult mai mult decât am făcut pentru tine, până acum
dar promit că în continuare te voi respecta şi iubi indiferent de orice. am să îţi fiu recunoscătoare toată
viaţa. nu am cuvinte pentru tine. mă gândesc la tine şi pur şi simplu lacrimile îmi curg pe obraji. sunt atât de fericită! mulţumesc pentru cele mai frumoase cuvinte, pentru cele mai frumoase şi sincere sentimente
şi cele mai dragi amintiri. mi'ai dat putere să orice. ai să vezi. vreau să te fac mândru. vreau să mă fac mândră. dar mai există câteva persoane cărora le datorez faptul că vara asta a început bine..familia. îţi mulţumesc pentru tot, crocodilule'
nu e cea mai draguţă postare, am vrut să surprind sentimentele pe moment. am să revin cu una aşa cum ţi se cuvine. până atunci, rămas bun.

never say sorry for what you feel, it`s like apologising for being real

Him: in data de 12 plec :| astazi mi-o luat mama biletul
She: super, ora?
Him: pai trebuie sa plec la targu mures in seara aceea caci de acolo iau avionul , pe la 1 plec la targu mures
She: la 1 noaptea sau la amiaz?
Him: 1 noaptea
She: practic 11 e ultima zi
Him: dap :(
She: bucura`te :*
Him: dc?
She: ca pleci, te duci la ai tai insfarsit, nu fii fraier, profita de zilele cat mai stai aici, fa tot ce iti place si cu cine, da sa nu iti para rau ca pleci
She : sa iti para bine ca te intorci, sau sa astepti sa te intorci
She : dar familia e mai importanta ca orice
She : >:D<
Him: bine zici :*
Him: de aceea te iubesc eu pe tine :* tot deauna spui lucrurile potrivite la momentul potrivit :*:*:*
She : :* dragul de tine :*
She : asa ma bucur ca te duci, si nu vreau sa sune urat, chiar ma bucur pentru tine
Him: iti multumesc ingerash

eu iti multumesc tie. m`ai invatat multe lucruri. m`ai facut sa vad lucrurile dintr`un unghi diferit, dar mai ales m`ai obisnuit cu zambetul tau sa iubesc viata. sa nu mai las nimic sa ma doboare asa usor, si ca uneori altii nu prea merita, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ii lovesti inapoi. trebuie sa ii lasi in pace, dar tu sa iti continui drumul. poate nu ai facut`o constient, dar personalitatea ta a facut`o cu siguranta. esti cu siguranta o persoana pe care nu o sa o pot scoate din cap vreodata. iti multumesc pentru tot. promit sa raman si doar prietena daca e nevoie. as fi norocoasa doar sa te am in jurul meu. iar daca candva vor evolua lucrurile intre noi la mai mult decat acum, voi fi probabil cea mai fericita persoana de pe lumea asta. esti un baiat extraordinar.
p.s. nu o sa uit niciodata faza de acu 2 seri:
 "multumesc"
pentru?
".. ca esti tu"

asta nu mi`a mai spus`o nimeni pana acum..thank you again and enjoy your stay in UK, but come back soon, and don`t forget us.

must to be here for you

trebuie să fii puţin prost să îţi fie frică de ceva ce cunoşti.ştiai foarte bine că va pleca. ştiai că nu va ţine o veşnicie. acuma faci dramă. te aştepţi să fie cu ochii şi cu mâinile pe tine tot timpul. u're such a stupid! ar trebui să  îţi revii şi să îţi dai seama că îl îndepărtezi făcând căcaturile astea. mai ţii minte? tocmai tu ziceai că ai putea să îl vezi peste puţin timp zâmbind cu o alta şi nu te'ar deranja. revino'ţi. nu e sănătos pentru niciunul ceea ce faci. pleacă în 4 săptămâni, chiar vrei să strici totul? chiar vrei să ţină minte asta ca o relaţie nu tocmai reuşită? îţi bag picioarele în gât dacă strici tot! vezi'ţi de treabă, auzi? eşti cea mai rea parte din mine şi nu accept să ieşi mai tare de atât, ba mai mult, vreau să dispari când e vorba de el. din momentul ăsta voi fii ceea ce trebuie să fiu. nu o să fut cea mai tare vară din viaţa mea, pentru câteva zile de emo pe care le voi regreta oricum în puţin timp.

Live the moment.

so, totul merge bine. în primul rând, vreau să îţi urez La mulţi ani draga Blogdan. am mai împlinit un anişor împreună. îţi mulţumesc că mi'ai fost alături şi că m'ai ascultat mereu.
în schimb, vreau să îţi spun că a fost super aseară. şi e super în general. ştiam că vara asta va fii una bună. s'a întâmplat aseară. a fost bine. dar am învăţat să îmi controlez puţin sentimentele. nu îl iubesc, şi nu sunt obsedată de el. ţin deja la el. sunt 3 ani că ne cunoaştem, şi acum a fost să fie. totul merge perfect. sunt aproape sigură că vom rămâne prieteni buni. cu toate că momentan abia aştept să îl văd zilnic, nu simt nici o reţinere, nici un regret pentru momentul în care va pleca. de la bun început ştiam că aşa va fii, mă bucur că şi my heart a priceput'o şi nu s'a lăsat. mă bucur, pe bune, mă simt foarte bine. nu ştiu, nu am idee ce va fii mâine, dar cumva, undeva, ştiu că nu mă va lăsa baltă. sunt prea multe lucruri în mijloc, şi, i'am spus că nu pot vedea mai mult decât un prieten în el. am povestit aseară, o grămadă, mă simt bine cu el, dar suntem prieteni, ceva mai mult, dar e o relaţie bazată ŞI pe prietenie, ceea ce e foarte interesant. sunt chiar pregătită să îl aud spunând lunile următoare că a găsit o tipă, vreau să îi dau sfaturi, vreau să îmi povestească cum e, şi vreau să fie bine. nu ştiu de ce simt aşa. nu ştiu de ce e aşa. dar pe bune că mă bucur.
poate, cândva, peste câţiva ani o să fim cei mai buni prieteni, sau poate nu o să ne mai căutăm, dar nu contează. tot ce contează este să trăim prezentul. ştiu că nu prea are noimă, nu e nimic poetic, şi nu e nimic din ceea ce scriu eu deobicei, dar vreau doar să îţi mulţumesc pentru că ai fost primul şi pentru că ai avut grijă. în faţă nu pot să ţi'o spun, dar într'o zi ai să vezi postarea asta.

T.

să îţi spun un secret? azi am zâmbit pentru prima dată atunci când te'am auzit. îţi mulţumesc că îmi faci ziua mai frumoasă :]

june.

sono davvero felice. felice come non sono stata  mai più. forse perché sono insieme alla famiglia. forse perché ho capito alcune cose. cose di cui forse prima non me ne rendevo conto.
bun, adevarat. ma simt bine. vacanta asta, chiar daca am inceput'o de putin timp m'o facut sa imi dau seama de anumite lucruri. pe langa asta. am avut parte de o saptamana minunata si de persoane minunate. vi ringrazio!

şi oare aş fi prea egoistă să îmi permit să vreau să mă ţi în braţe?

aş spune prea multe dacă aş recunoaşte că zâmbesc doar când te văd?

Phatetic.

"e atât de patetic felu' în care îţi pasă. felu' în care umbli ca un căţeluş. felu' în care nu poţi face 2 paşi fără persoana respectivă. patetic! alt cuvânt nu te defineşte. nu poţi mere până la magazin dacă nu vine, nu? nu poţi dormi dacă nu p vezi o zi, nu? nu poţi să te simţi liniştită dacă nu ai ţinut'o o zi in lesă. haha, jur, eşti cea mai penibilă persoană. habar n'ai cum să te porţi, cum să te mişti, cum să gândeşti. jucăria tuturor. dar mai ales a ei. te poate învârti şi mişca după bunul său plac. tre să te implici tu aşa, că altfel nu se poate. nu ii distractiv dacă nu îi acolo. lasă că îţi arăt eu ţie. o să vezi. o să îţi demonstrez că poţi şi fără ea. ai putut atâta timp şi acuma te'ai înmuiat mai tare ca dracu. ce ai păţit totuşi? tu te vezi? te observi cum te porţi? eşti RIDICOLĂ! "


şi cam atât a avut de spus vocea din capul ei. 

want to be free

dacă este ceva ce urăsc mai nou, acela este să mă las purtată de sentimente. să mă las inundată şi chiar cucerită de ele. să mă las să fiu geloasă, să iubesc, să cred, să plac.. e aiurea. nu mai vreau să simt nimic. vreau să se termine durerea asta constantă idioată şi totodată să nu'mi mai pese deloc de nimic din ceea ce nu ar trebui. e aiurea tot. e varză mintea mea la momentul acesta.. dar facem tot posibilu' să o recuperăm. doar.. vreau să se termine.. şi cel mai mult.. să te las şi pe tine şi pe mine libere. asta nu e viaţă.

i'll be back soon

păăii.. nu ştiu cam ce o să scriu.. vreau doar să spun că în momentul ăsta, gândesc diferit, poate din cauza că am stat la poveşti cu o altă persoană. poate pentru că am ieşit fără ea, poate cine ştie. ştiu doar că în secunda asta gândesc omenesc. gândesc ca  mine. sunt de părerea că aş putea accepta orice şi că nu e treaba mea.. decât să îmi fac rolul de prietenă. vaiii.. abia aştept să îmi revin la vechiul stil de a scrie, de a gândi, de a povesti. sper să mă vindec.

făşii

încercări ce'şi pierd rostul în momentul în care mi te imaginez lângă altcineva. pot accepta să nu fi a mea, dar e atât de greu să accept că ai putea fi a alcuiva. de s'ar sparge omul în bucăţele.. dar nu, omul e făcut să poată să suporte orice. asta dacă vrea. dacă  nu.. oricând oriunde, se poate destrăma. să se piardă irreversibil. tot ceea ce nu înţelegeam când citeam o carte, acum înţeleg. despre durerile ălea tâmpite.. da, gaura aia ce se formează înăuntrul tău, chiar în stomac.. fix ca în povestea care o iubeam atunci. se pare că până la urmă se aseamănă cu multe. ce urmează? să te întorci şi să ne căsătorim? haha! pe bune. nu va semăna atât. gata! vreau să termin odată să nu mai simt chestia aia. e aiurea. e prea aiurea de dureroasă şi încă nu pot să cred că am căzut. când o să mă ridic, am de ridicat.. ziduri grele, care să nu mai lase pe nimeni să pătrundă, viaţa, pe mine, dar mai ales zâmbetul şi distracţia. ceea ce eram eu. să termin cu perioada asta emo. da, e uşor când vorbeşte partea asta din mine.. e prea uşor.. până o să apară cealaltă care din nou va fute filmu. dar ce ar fi să nu o lăsăm? ce ar fi să o ducem de nas şi ca nimeni să nu o mai poată aduce la suprafaţă. să'i dăm nişte bombonele şi să o ţinem pe curu ei undeva în adâncuri. hmm.. păi.. o să revin, cu câteva episoade emo.. câteva momente din astea în care mă gândesc la ea, nu că ar fi puţine, dar cam de azi.. nu va trebui să mai afle nimic de genu' ăsta. "nu, nu am plâns", "nu, nu îmi pare rău, mă bucur că a fost" , "nu, nu vreau să se mai repete, prefer asta", "vai ce mă bucur pentru tine" .. e doar un exerciţiu. nu o să o mint, trebuie să mă  mint pe mine destul încât să o cred pe bune, aşa nu mă poate acuza.


şi ca să conclud această ieşire...

Fâşii mi se rup de pe pielea'mi moartă
te pierd pe tine,
dar mă pierd şi pe mine
cuvinte de alint îmi alunecă pe gât.
dacă asta, atunci cine sunt?
se prăpădesc dealurile
plăpânde erau, acum fumegânde
o durere ce o cântă
de'a fi doar a lor..
străpuns de săgeata ta,
profunzimea ta,
se'aşterne acum un voal greu,
din spatele căruia vreau de acum
să te privesc.
aşa frumoasă cum eşti,
tu eşti aceea ce vrăjeşte, nu eu,
comoară primită precum pierdută,
nu'i bai. speram să aibă atâta minte
să nu se'ntoarcă de acum la vechiul
pirat.

somebody I used to...

chiar dacă acum lacrimile curg şiroaie, sunt sigură că curând voi râde de aces lucru, dar mai ales, mă voi numi proastă că am ajuns în halu ăsta. am sacrificat multe, şi totuşi am ajuns groaznic. tânjesc mereu după asta. şi în momentul în care îmi amintesc de ceva frumos, oricare ar fi acela... de la un zâmbet, o poză, sau cel mai frumos, chipul tău dimineaţa când te trezeşti şi eşti lângă mine. de fapt, erai. nu vreau să mă gândesc ce efect ar avea să îţi mai văd faţa aia în vreo dimineaţă aproape de mine. chiar nu percep cum am ajuns aici. e atât de aiurea.. încât pot să jur că e una din postările alea pe care o să ajung să le urăsc.. şi sigur atunci şi felul în care m'ai făcut să ajung. dar cred că sunt fericită. sper să fiu fericită. dar mai ales, să fim fericite. să putem să râdem apoi şi să zâmbim mereu.. să putem să plângem în braţele celeilalte că cine ştie ce s'o întâmplat. ai dreptate. mă bucur, într'un fel sinucigaş că ai ales aşa. sunt sigură că e alegerea corectă. hai să nu mai minţim lumea. hai să plutim împreună. să ne ajutăm una pe alta şi să ne facem viaţa mai frumoasă. e patetic. cealaltă parte se zbate în mine şi îmi fute tot filmu. nu vrea să mă lase să fiu siropoasă. dar bine face, partea aia aş vrea să o am mereu.
dar niciodată. niciodată nu o să uit singura persoană care m'o acceptat aşa cum îs. care m'o suportat.. şi cred că în felul ei, m'a iubit. şi m'o schimbat. mult. foarte mult. cândva o să îţi mulţumesc. crede'mă. o să trec peste. promit. e o varză totală în capu meu. dar.. nu cunosc motivu.. dar vreau să presupunem că va fi aşa cum ar trebui să fie. să o facem ca un joc. te iubesc. mă iubeşti.. dar ca atunci când eram mici şi nu vroiam să recunoaştem că placem pe cineva. şi să ne ascundem. chiar şi una faţă de alta. dar, o să fie mai bine. deja mi se pare extrem de banal. deja aş vrea să şterg tot. dar ar însemna să mă şterg pe mine şi să uit că pot fi şi aşa. că am iubit vreodată. că am fost iubită. că... te'am atins vreodată.


piesa îmi curge în vene. nu ştiu de ce îmi descrie starea.. chiar şi fără să îi fi ascultat versurile. chiar trebuie să găsesc o piesă pentru fiecare moment? ok, te asigur că mereu mă voi gândi la perioada asta când voi auzi piesa.

what i'm going to do

nu ştiu dacă vreau să îmi zici cum să mă port cu tine. nu ştiu dacă te vreau. nu ştiu absolut nimic. urăsc momentele în care rămân singură şi trebuie să mă gândesc la tine. mă enervează că prezenţa ţi'o faci simţită mereu şi că trebuie să adorm să nu mai simt durerea aia tâmpită în piept. trebuie să fiu undeva, cu cineva, să îmi vorbească neîncetat ca să pot să uit de tine 2 minute. m'am săturat. nu îmi place. depind prea mult de tine şi vreau să scap. dar îmi şi place. în momentele în care sunt la tine în braţe aproape nimic nu mă poate atinge. doar tu. partea ta demonică. partea ta căruia îi place să rănească. să îmi zică tot felu' de cuvinte care dor al naibii. încep totuşi să mă obişnuiesc. să nu mai simt imediat durerea cuvintelor tale. dar partea cea mai proastă e că nu cred nici în momentul în care îţi exprimi adevăratele sentimente. e ca un scut, în fond. aşa că, din greşeală, cumva, îmi scapă, mai din răzbunare, mai să vezi şi tu cum e, cuvinte aiurea, care îs jumătate de adevăr.. dar sunt momente în care vreau să suferi. vreau să plângi. şi vreau să fiu aceea ce te ţine în braţe, sau după caz, să fiu eu cea care îţi zice să nu te mai porţi ca un copil şi să îţi ţii gura. îs rea, ştiu. e greu. e aiurea să simţi ceva pentru o fiinţă umană. e aproape imposibil ca cineva să înţeleagă sentimentele altcuiva. oamenii în fond sunt egoişti. întodeauna le'o păsat numa de ei, şi puţini sunt aceea cărora le pasă şi de ceilalţi, iar aceştia nu se vor întâlni probabil niciodată. pentru că destinul  nu vrea ca omul să fie fericit. vrea doar să îl facă să îşi plătească păcatele cu durere.

un mănunchi de cine ştie ce

un mănunchi de oţel cuprind cu ale mele braţe. te privesc şi mă întreb ce nu îmi dă pace. în fond, acum 2 zile visam altceva. vedeam pe altcineva. eram hotărâtă. de ce trebuie mereu să mă schimbi? să îmi schimbi părerea. să mă faci să regret fiecare minut care nu îl petrec cu tine?
de ce bate? probabil degeaba bate. şi tobele bat.
de ce suflă? proabil nu are pentru ce.
de ce vrea în continuare să fie aproape de cealaltă inimă ce incet se prelinge în tot corpul? se scurge încet. iese din cutia toracică. se pierde printre vasele de sânge. în cele din urmă ar trebui să se evapore. să scape. să se transforme în ceva ce să nu poţi atinge şi să nu poţi răni.
e aiurea. nu pot scrie nimic. vezi ce o ieşit? ar trebui să nu mă mai îngrijorez. nu îmi apaţi.

din umbră

din umbră mereu o să fie cineva care o să te privească. să'ţi tânjească după sângele argintiu şi după vinele'ţi plăcute. cioburi de răni şi vrăji de hârtie. cuvinte fără sens. sentimente confuze. inimi împreunate. vieţi inseparabile. moarte sigură. iubire veşnică. căldură în crengile'i vii. iubire'n ploile'i gri. dragostea ciobită. zdrobită, dar neuitată. s'ar putea ca un singur te iubesc să poată rezolva tot. dar durerea din cuib nu dispare. atingerea'i dulce doare. depărtarea o omoară. limba arde. sufletul tânjeste. inima cere. ea vrea. un strop din sângele'i veninos. un strop, cât să o omoare. dar cu preţul de a fii singurul şi ultimul lucru pe care'l simte.
din umbră ea'i coboară. din spate vrea să o cuprindă. dar pe când să'şi aline durerea, se îndepărtează, aceasta văzând'o doar fugind. o siluetă care era oboşnită să o mângăie. să o aiba pe ea. lângă ea. în ea. mereu. zgârie'mi sufletul, omoară'mi cântecul. dar fii doar a mea. acum şi'n pururea.

you know what? lass mich in Ruhe

ea: de fiecare dată când nu vin la tine, mă faci să regret.
eu: .. "de fiecare dată când fac ceva pentru tine, mă faci să regret". Mhmm... e ok, nu te fac să regreţi. "de acum în colo, am să încerc să nu mai fac nimic pentru tine. nici să te simţi bine, nici să regreţi ceva. nici să piezi ceva din cauza mea, nici să căştigi. o să rămân neutră, şti cât îmi place să zic asta."  oke, papa. 


mă gândesc că nu prea îţi dai seama ce faci, sau mă rog. mă iei ca o cârpă mai nou. puii mei, nu vin cu tine afară pentru că am n-şpe mii de chestii de terminat pana sâmbăta viitoare. te sun, îţi zic că am terminat, îmi zici să rămân naibii în casă că nu ai chef de mine? scuză'mă, de când acest tupeu? şti ceva? dă'mi pace până în momentul în care vei şti cum să te porţi cu o persoană. 

chiar m'am săturat să vi, să mă fuţi în ultimu' hal şi să vin tot eu să îmi cer scuze. de unde până unde? aaaa.. scuze, încep să îmi uit bunele maniere. ca istoria să nu se repete, te rog, potoleşte'te şi revino'ţi până mai am răbdare. 

memento mori

scriu cu o seară înainte de ceea ce eu cândva numeam "coşmarul suprem"... sincer, ar putea să treacă ca o zi normală de naştere, aşa cum îmi propusesem..dar, fiinţele astea micuţe cu suflet mare din jurul meu mă fac să o aştept.. bâzâie în jurul meu despre cum o să fie, cât o să îmi placă şi depre cât de tare va fii. sincer, în momentu ăsta nu am nici un fel de sentiment, mor de somn şi o parte din mine, oricât de mică ar fi, este curioasă şi nerăbdătoare.probabil voi reveni cu amănunte.. acum, somn uşor...

să stai noaptea'n pat. în fiecare noapte. să vrei. să speri. să urăşti. să crezi. să uiţi. să plângi. să doreşti.
să caiuţi. ah, da ăsta e cuvântul. să cauţi. un mod de a omorî. un mod de a ucide. nu simplu, cât mai complex. cât de minuţios.
ochii albaştri plini de lacrimi. limpezi. umezi. curaţi. şi totuşi, acei ochi urăsc.

I hate me.

îmi ating trupul rece ca luat de sub zăpadă. unde cândva era un chip, acum există doar ţurţuri. lacrimi îngheţate. lacrimi pe care am preferat să le vărs afară undeva, in iarnă, decât la tine în braţe. dar, îmi spui, "degeaba plângi", asta mă face să plâng şi mai tare. nu mi se pare corect faptul că plâng ca un copil.. mă deranjează, dar când privesc în urmă, şi observ toate acele lucruri care nu credeam că am să le fac, lucruri care nu credeam ca am să le zic. un dulce "te iubesc" îmi atârnă pe buze. aş vrea să mă întorc, să te pot săruta şi să ţi'l pot transmite. să ţi'l dăruiesc doar ţie. sufletul acela de care pare'se întodeauna am aparţinut, sufletul de care m'am legat, şi sufletul de care al meu suflet mereu va tinde să să'l ajungă. mda, cine ar fi crezut, cine m'ar crede că sub acest chip, sub aceste aparenţe se poate afişa un astfel de sentiment pentru un astfel de fiinţă. fiinţă care mi'a deschis ochii din multe privinte, fiinţa care m'a făcut adesea să vărs lacrimi, fiinţa care mi'a demonstrat ca pot fi rănită, iubită, plăcută, tinută în braţe, dar şi fiinţa pe care am rănit'o cel mai des din simpla frică de a nu o pierde. fiinţa pentru care, oricât de mândră aş fi, aş reuşi să fac cam orice, din păcate. nu găsesc un nume potrivit ţie, nimic nu merge, nimic nu te defineşte, la naiba, jur, nu vreau să citesc ce am scris mai sus, ştiu că aş şterge tot, şi într'un eventual moment de neîncredere nu mi'aş putea aminti cât de tare a fost totul, cât de viu. nu'mi pasă cine şi ce vede, cine sau ce crede, nu îmi pasă deloc, chiar vreau să îmi amintesc de momentele cu tine şi îmi pare rău pentru toate, chiar dacă spui că faci doar rău, crede'mă, nu e aşa. acum vreau să trag cortina imaginară dintre noi, să te pot privi ca acum mult timp, inainte ca buzele să se întâlnească, înainte chiar să te lovesc, înainte de a descoperi că nimic nu ne poate despărţi. ştiu că mereu, acel fir inimaginabil de puternic, nimeni nu va reuşi să îl rupă, ştiu că şi după ce o'm muri, o'm ajunge în acelaşi loc.  aishiteru, aşa mă aveai în tel, nu? o să îmi fie dor de asta. bă, mă urăsc, şi mă voi urâ şi mai mult după ce o să văd ce am scris şi ce au făcut lacrimile ăstea tâmpite din scutu ăla tâmpit ce l'ai distrus .. oricum, îmi promit ceva, nu voi şterge această dovadă că, toate acestea au existat.


mi'a fost pur şi simplu scris să ne întâlnim, dacă nu ne'am fi întâlnit în acea zi, ar fi fost oricare alta, deoarece, este un singur fir, care în ziua în care prima s'a născut a început să formeze viitorul, în dulcea aşteptare a celeilalte, iar în momentul următor în neştiinţă un altul s'a tras din el, s'a format, sau cine ştie ce proces a avut loc, dar acel fir nu poate fi rupt, se uneşte şi apoi, din simplele greşeli omeneşti, se subţiază, formând 2 fire. sigur, în timp se regenerează, şi nimic nu poate sta în cale. se numeşte destin. mereu va fi un singur fir, mereu aceeaşi destinaţie, chiar dacă pe căi diferite, tot acolo vom ajunge. 

want you back.

şi apoi gândul îmi zboară la el, şi îmi curge o lacrimă. îmi amintesc de trecut, încă una. încerc acum să mă bag în poveşti cu o fostă foarte buna prietenă şi de'a lui şi de a mea, lacrimile se înmulţesc. îmi amintesc de o îmbrăţisare, de un sfat, de un umăr de'a lui, lacrimile deja nu mai pot fi oprite. sunt foarte tristă. mă plâng ca o babă şi nu mai văd ce scriu. în fond, blogul pentru asta l'am făcut.. pentru ca nimeni să nu fie silit să mă asculte, să îmi spună "te'nţeleg", chiar dacă nu e aşa. ochii, zâmbetul, tot. îmi bag pula. nu mai suport. aş vrea să pot să îi fug într'o zi în braţe, să nu mai vreau să îl las, să îmi zică că e bine, să mă sărute pe frunte şi pe când aş deschide ochii toate acestea să fii fost doar un coşmar. dar nu ar fi posibil, nu? dacă acum 6 luni era ceva, nu înseamnă că acum mă voi trezi brusc şi el va fi lângă mine. ce căcat de proastă îs. vreau să mă opresc naibii din plâns.. nu văd ce scriu. mă disper. puii mei. te iubesc. îs cea mai mare cretină. scuză'mă că te'am lăsat să pleci.

Noapte bună. şi i'am simţit vocea în spatele meu.

laş.

şi apoi laşitatea de care dai dovadă în momentul în care şti acel adevăr, acel lucru care te deranjează şi de care eşti perfect conştient, dar fugi. fugi pentru că eşti cel mai laş, cel mai pueril şi imbecil. şti foarte bine despre ce este vorba. dar este atât de greu să accepţi, nu? cred şi eu. mai bine fugi şi te ascunzi aşa cum obişnuiai să te ascunzi după poalele lui mămica acum nu prea mult timp. faci toate astea doar ca să iţi fie mai bine. să te protejezi de mediul înconjurător.să te aperi de "afară" şi de restul, nu? mda, eşti banal. şi patetic. şi toate cele. şi tu şti asta. vei încerca să fugi şi de acest adevăr? fii tare şi gata! ce'i aşa de greu? suferă. acceptă adevărul. fii şi tu om.


în cazul în care cineva citeste această postare, este de menţionat că nu sunt genul de persoană care să critice chiar aşa laşitatea la alţii, dar la mine, problema se pune altfel, aici eu sunt cea criticată tot de mine. mulţumesc. 

i really want to run away

ai avut vreodată dorinţa aia puternică de a fugi de toţi si toate ? să vrei să fi singur ?  dar nu doar pentru acuma, ci pentru un timp mai lung, chiar cu costul de a nu avea pe nimeni căruia să te plângi, să fie acolo să te strângă în braţe şi să te mângâie pe păr. dorinţa de a rămâne tu cu tine şi cu jucăriile tale de pluş, ce au fost mereu acolo, mereu, fiecare lacrimă cazută pe perinuţa pe care o ai de când erai doar o copilă, când plângeai pentru că nu îţi cumpăra o altă jucărie... să te plimbi prin pădure, să simţi prezenţa tuturor copacilor care te înconjoară.. care te privesc întrebători, aşteptând să te arunci la umbra unuia si să plângi, şoptindu.i ce ai păţit, întrebându.te de ce tu şi de ce trebuie să se întâmple toate astea. să poţi pleca, fără să şti unde, să nu te caute nimeni, să mergi unde te duce gândul, să fi una cu vântul, să fi purtată asemeni unei frunze în acest sfârşit răcoros de anotimp târziu... apoi  să te întorci parcă ghidată de parfumul de acasă, să te arunci în pat gândindu.te ce ar fi fost dacă.. sau imaginându.ţi tot felu de chestii care la momentul respectiv ar părea cel mai bun lucru de făcut.
da, vreau să fug. de mine, de el, de voi, de ea, de noi, de toţi. de ce ?  probabil de frică. frica aia ce se ascunde în fiecare, şi uneori nu vrea să ne mai lase să adormim seara...

wanna scream, but i want it for you

degeaba, indiferent de orice ar fi fost, indiferent de tot ceea ce este, m'am săturat să mai ţin în mine. mi'aş dori să nu mă mai ţin atât de departe de tine, să încerc să accept unele lucruri şi să te fac să mă ierţi. în momentul ăsta mi'aş dori să zbier şi să urlu din toată puterea. mi'aş dori ca inima să urle de durere odată şi să nu mai ţină şi ea durerea în frâu, aş vrea să mă cuprindă toată durerea pe care am cauzat'o şi să mă facă să scâncesc de durere, să pic şi să nu mă ridic zile, dar să revină totul la normal. aş vrea ca de fiecare dată când te iau în braţe să îţi spun cât de rău îmi pare şi că vreau să te am. vreau să mă rup de tot şi toate. şi să mă destram în bucăţele dacă nu te voi mai avea vreodată, iar dacă, prin absurd vei reveni, vreau ca durerea adunată în tot timpul ăsta să rămână în suflet şi să'l port după mine până'n mormânt. vreau să ţip. dar vreau să o fac pentru tine. aş vrea să fiu strivită sub propria'mi prostie şi netrebuinţă.




da, de data asta nu ştiu ce să zic,  să fie probabil din cauza că nu am mai scris şi însfârşit mi'o revenit ceva în mine care chiar vrea să ţipe dacă nu îmi găsesc timp pentru mine, pentru Blog şi pentru restul lucrurilor care mă fac cu adevărat fericită.


      

forgive

există mai multe feluri de iubire, logic toţi ştim. dragoste faţă de familie, faţă de prieteni, faţă de parteneri, faţă de lumea întreagă, faţă de o pasiune, în fine, şti foarte bine ideea.
ce vreau să spun acuma sincer, habar n'am, dar ştiu că cu asta vroiam să încep. ca fapt divers, momentan vreau să zic că îmi pare extrem de rău pentru simplul fapt că te'am lăsat baltă. îţi promit că nu am încetat din a te gândi zilnic, dar pe ceea ce dau eu vina este lipsa de timp. de linişte. de mine. de tăcere. de profunzime. tot ce există acum sunt, stres, nervi, nebunie, neîntelegere. aşadar, cu coada' ntre picioare îmi doresc cu multă putere să revin la tine. m'am schimbat, recunosc, cu regret. dar ceea ce cu adevărat vreau este să îmi revin. aşa ceva nu prea se mai poate. zilnic îmi zic,  ''normal, azi ajung acasă şi scriu'', dar nu, eu dorm, eu îmi fut nervii pe căcaturi, eu argh.. groaznic.
vreau, şi îmi fac o promisiune că voi acorda mai mult timp pentru tine şi mă voi strădui să îmi pun gândurile în scris ca până acum şi să spun ce mă doare. altfel, probabil toţi vor avea de suferit. îs o mare tâmpită, te rog spune'o şi tu.

Noapte bună dragul meu Blogdan.

p.s. te rog iartă'mă.  

so tired.

mi se întâmplă destul de des să întâlnesc o persoană ciudată în baie. normal, începutul sună aiurea, dar nu e ceea ce crezi. e simplul fapt că, cândva când mă uitam în oglindă întâlneam o persoană care avea aceleaşi trăsături ca mine, dar avea ceva diferit, ceva ce nu prea pot descrie. dar cu timpul se pare că acea persoană s.a schimbat. şi nu în bine. adică persoana aia nu mai are nici măcar o mică asemănare cu mine, înafară de orbitele albastre deschis ce nici ele nu mai au aceeaşi culoare de altă dată. acum persoana ce mă priveşte pare foarte, dar foarte supărată, poate chiar chinuită. dacă cândva expresia aceea a fost dragută, fină, curată, pură, acum se pare că există doar una încordată, fără urmă de puţină înţelegere, obosită. o da, cu siguranţă obosită, pungile de sub ochi îţi pun puternic amprenta asupra expresiei idioate a feţei. oricum, bănuiesc că ai înţeles ideea. oricum, eu nu vreau să cred că chestia aia sunt eu. pentru că aia e oboseala şi tot ce e mai rău din mine ieşit la suprafaţă. aia nu pot fi eu. aia nu accept să fiu eu. aş vrea să redevin ce am fost odată, să pot zâmbi la orice chestie mică, să mă pot bucura pentru orice, dar acum când încerc să zâmbesc, văd doar cea mai falsă expresie posibilă. aş vrea să nu mă mai enervez aşa, aş vrea să am răbdarea nedoborâbilă de cândva şi toate alea, o să încerc, dar totuşi, vreau să.mi promiţi că îmi vei fi alături.  

mă întreb..

mă întreb cât de intenţionat mă loveşti cu acţiunile tale. mă întreb cu ce căcat am greşit. mă întreb cât va dura până voi accepta situaţia asta. mă întreb cât îţi va lua să realizezi ceea ce faci. mă întreb.. eu sunt cea oarbă?
sau oare lumea şi.a închis ochii în ceea ce te priveşte şi nimeni nu te vede? exagerez eu? greşesc eu? te iubesc eu? te vreau eu? vei fi al meu? ah, în fine, e târziu, delirez, mă duc să te visez.

noapte bună.
      

qual'è il significato?

la urma urmei ce înseamnă cel mai bun prieten? aş vrea ca cineva să.mi poată răspunde exact, dar fiecare are propria definiţie, propria experienţă, propriile sentimente. în fond de mult timp mi.am dorit să pot rămâne singură să văd cum mă descurc, chiar dacă au fost momente de criză, momente în care eram pe altundeva cu mintea, dar mi.am dorit.o, nu  ? bun, păi uite, chiar dacă blogul ăsta a devenit un loc unde mă plâng mereu de cât de groaznic îmi merge, iar în viaţa de zi cu zi ştiu să ţin în mine şi să pară că nu mă prea doare, mie.mi convine. în fond, cum am mai spus.o, mai repet, ce scriu aici, scriu strict pentru mine, să mă uit la mine peste ani să.mi dau seama ce a fost în căpşorul ăla mic de copil tâmpit, nu ca acum, că mă uit cu 3 ani înainte şi habar n.am cine eram sau ce vroiam, asta nu vreau să se mai întâmple. acum, în schimb, tot ce vreau e să ies din asta, aşa cum îmi propusesem. de ce? să îmi arăt că nu.s o căcăcioasă plângăcioasă şi că mereu voi putea continua. doar deaia. să arăt că nu depind de nimeni şi că pot trăi aşa cum vreau. voi continua şi fără să îmi găsesc propria definiţie la acel cuvânt. prietenie. vor mai exista persoane care.mi vor fi aproape o luna, două, un an, 3 ani, dar asta nu înseamnă că atunci voi şti care e sensul cuvântului. m.am săturat să mai caut. mi.am promis cândva că ultima persoană pe care am considerat.o cel mai bun prieten, va fi întradevăr ultima pe care o voi numi aşa. chiar înainte să înceapă tot, mi.am spus că va fi ultima persoană în care îmi voi pune încrederea, şi pentru moment, aşa va fi.
chiar dacă cândva consideram prietenii vitali, şi sincer nici acum nu mi.am schimbat părerea, câteodată, când nu alegi grupul potrivit, prietenii nu fac decât să te doboare, chiar dacă nu fiecare dintre ei, dar încetul cu  încetul se va rupe tot.. şi vei avea mai mult de suferit.  

un anişor.

La mulţi mulţi ani Blogdan. ai făcut un an. un an în care m.ai suportat, pe mine şi problemele mele, pe mine şi pe nervii mei, pe mine şi pe toată lumea care gravita în jurul meu. îţi mulţumesc că mereu ai fost disponibil, m.ai ajutat şi mereu m.ai ascultat [cu toate excepţiile de rigoare, când îmi doream să am la îndemană un caiet şi un creion să pot scrie până ajung la tine, dar acolo nu eşti tu de vină, sigur] îţi mulţumesc pentru că eşti cel mai bun prieten. nu trădezi nimic. nu scoţi nici o vorbă, nu te poate mitui nimeni. în fond, nimeni nu mă poate lovi prin tine. eşti mereu în faţă şi probabil nimeni nu m.ar putea lovi. chiar nu ştiu cum să îţi mulţumesc, ştiu doar că nu am de gând să te abandonez vreodată.

in the end.

în fond, niciodată n.o să poţi obliga pe nimeni să te iubească, sau să te suporte, cu atât mai puţin să.ţi fie prieten.

faptul că mă mai zbar, probabil e o mare prostie, dar această prostie încet încet se stinge. în fond, nu consider că e greşeala mea. eu nu cred că trebuie să rămân fidelă cuiva care mă evită cu atâta uşurinţă.eu am încercat, sincer, nu m.am dat din prima bătută, chiar dacă era destul de tentant să o las baltă. dar, nu, eu încerc de fiecare dată, chiar dacă şansele sunt mici. în fond, a fost o perioadă frumoasă, la urma urmei ne.am distrat şi în fine am ţinut unu la altu. indiferent de ceea ce a cauzat această mare ruptură, eu sunt mândră că am făcut parte din Ei. viaţa merge înainte, mai sunt mulţi mai buni sau mai răi decât ei, viaţa nu ne.a fost probabil scrisă împreună.

îţi mulţumesc.

"nu te mai vreau
nu mai eşti al meu
nu te mai sufăr
aşa sunt eu. "

şi la urma urmei asta e tot ceea ce îmi umblă acum prin cap. nu mai vreau nimic de la tine, nu te mai vreau pe tine, nu mai vreau nimic din ce.ţi aparţine, nu vreau să aud de tine.
tot ce am văzut în tine se pierde în uitare, tot ce am iubit, tot ce am admirat, totul piere. unde naiba ai plecat, atât de departe cu amintiri cu tot? acele amintiri ce nicicum nu pot să.mi revină. dor mult prea tare şi parcă fără tine dispar, se pierd, se monotizează. nu mai au nici un rost. în fond, a fost mult prea bine cât a fost. mi.ai luat copilăria, iubirea, încrederea şi le.ai târât pe o suprafaţă atât de aridă şi de tăioasă, încât s.au jerpelit de tot, şi nu a mai rămas cam nimic din ele. sper doar să nu îţi mai stau în cale.

srry.

îmi pare rău că aparent te.am abandonat, crede.mă n.am făcut.o, zilnic mă gândesc să scriu, dar pur şi simplu nu apuc. în schimb, am ceva material fircălit pe un caiet. revin în curând, mi.e dor de tine.

again.

o aşeză pe pat. o întinse pe spate. o mângâie tandru. o dezbrăcă uşor. o sărută cu pasiune. o dorea mai mult ca oricând.

...

o sărută şi ieşi din cameră. ea tocmai petrecuse cea mai frumoasă noapte din viaţa ei.. dar totuşi, ca deobicei, gândurile negative trebuiau să'şi croiască loc prin mintea ei, trebuia un gând aiurea să ii fută chefu' . ideea genială? că poate el doar asta dorea.. să o aducă în pat. dimineaţa nici nu va mai vorbi cu ea. rămase sezută cu o perină în braţe. îi venea silă. de ea, de tot, de gândurile alea. de el, de tot. se aşeză pe o parte şi încercă să adoarmă, dar lacrimile îi curgeau şiroaie. o secundă după el întră în cameră. încercă să nu'i ofere atenţie. el se întinse lângă ea, îşi dădu jos cămaşa şi o puse pe ea. o întoarse, o admiră, îi adulmecă încă o dată parfumul abdomenului şi îi încheiă cămaşa. îi era mult prea mare. dar o adora cum arăta în ea. se simţea util. simţea fluturaşii ce'i zburdau în stomac. era atât de frumoasă. dar.. îi sărută lacrimile şi bănuind cumva despre ce era vorba, se aşeză la ea în poală şi o strânse tare tare în braţe. o lua apoi la rândul lui  în braţe şi îi şopti la ureche că e cea mai frumoasă şi că niciodată nu trebuie să'şi mai facă astfel de griji. cu lacrimi în ochi îi spune că vrea ca ea să fie singura pe care să o îmbrace cu cămaşa lui dimineaţa.


STUPID THING. iară mă apucă. îi ruptă de undeva. e chiar o parte dintr'un gând mai vechi. doar o parte dintr'un vis de mult pierdut.     

what i.ve done?

şti care.i faza? că atunci când eşti singur şi nu ai cu cine să povesteşti despre problemele tale, eşti obişnuit, nu ţi se pare deloc aiurea, stai, îţi trece şi gata. dar atunci când totuşi ai cu cine povesti şi ai încredere în cineva, te cam doare când nu vrea să audă de tine, nu crezi? bă, ce mai contează totuşi, se pare că pe orice sun, cu oricine vreau să vorbesc, toţi îs ocupaţi, toţi au treabă. pula mea. asta este. o.i fi făcut iară eu ceva.   

apus.

la urma urmei toate apun. fie e vorba de soare, de fericire, de cel mai bun prieten, de singura persoană pe care o iubeai, de viaţă, de cel în care ţi'ai pus toată încrederea, fie orice ar fi. sau, cu puţină răbdare, şi cele mai naşpa lucruri trec. dar chestia e că în cazul lucrurilor frumoase, da, gândeşte'te, acestea din urmă apun mult prea repede. apun chiar prematur. diferenţa este că ele nu mai răsar. problemele întodeauna vor răsări. dar, crede'mă, cel mai bun prieten, nimeni, nimic, niciodată nu va mai fi ca el. NIMIC. îţi jur. orice lucru care'l iubeşti va apune. asta e viaţa, trebuie să lupţi ani pentru a avea zile fericite. iar eu, acum, sunt la apusul vieţii mele. nu, nu mor. nu mă pot exprima calumea. ideea e că acum se pare că apun toate. tot ce preţuiesc se stinge, tot ce iubesc piere, tot ce am este călcat în picioare. deci da, e un apus, dar cu un nou răsărit, ştiu asta, eu o să continui, la urma urmei, ştiam că nimic nu durează veşnic..     

morph.

îi crescuseră doza de morfină. eu tocmai aflasem. o vedeam acolo întinsă în patul acela de spital, în fond nu mai era ea. aflasem că deja de câteva luni o ţineau cu morfină.. iar acum, când era în faţa mea, acum când ştiam, nimic nu mai era de făcut. de ce naiba nu am putut afla mai repede? să pot vorbi cu ea. să pot să' i spun ceva. eram aproape fără speranţă, ceva îmi spunea că era ultima dată când o vedeam respirând. dar nu trebuia să gândesc aşa. era greşit, trebuia să am încredere. dar văzând'o acolo în starea aceea, încrederea şi speranţa nu'şi mai aveau locul. eram acolo de 2 ore.. eram obosit. eram.. trist? da, probabil ăsta era cuvântul. îmi aşezasem capul pe pat şi o luasem de mână. după câteva secunde mi'am ridicat capul.. încerca să'şi deschidă ochii. da, acum se uita la mine. confuză. tristă. aiurită. total pe-dinafară. mă uitam plin de speranţă dar dupa 2 minute lungi ca naiba, fixat de aceeaşi privire goală şi totuşi îndepărtată, mi'am dat seama că nu mă recunoştea. pentru ea nu eram acolo, sau cel puţin eram departe. mult prea departe ca să mă poată auzi, mult prea departe pentru a putea măcar atinge mâna ce o strângea acum pe a ei.  


iar acum, eu ştiu că e într'un loc mai bun. steluţa aceea de pe cer aseară mi'a zâmbit.   



[scuze pentru această postare.. poate nu trebuia să o scriu. sau poate nici nu trebuia să mă mai gândesc la asta. da' ceva m'o făcut să mă gândesc la asta destul de insistent. îţi mulţumesc totuşi.]

vitezomanul.

îi plăcea viteza. nu degeaba şi'o luat o motocicletă. nu degeaba o ajuns sub un tir cu ea. nu degeaba o continuat să meargă cu motocicleta. nu degeaba aluneca cu un Ford cu 205 la ora prin 90 şi ceva. nu degeaba a fost firea care a fost. eu cred că ar fi preferat să moară în alte circumstanţe. eu cred că i.ar fi plăcut mai mult să fie strivit de o maşină pe o autostradă.. şti, şi nu zic asta din răutate, crede.mă, ci doar pentru simplul fapt pentru că şi eu aş prefera să mor aşa. să ştiu că mi.am gustat viaţa. sună aiurea postarea asta, ştiu. dar nimeni n.o să înţeleagă pentru că nimeni nu e fiica lui. eu cred că lui i.ar fi plăcut ca toată viaţa să o petreacă gonind prin fel de fel de locuri. eu ştiu asta. eu îs complet sigură. eu.. asta simt.

dar cel mai important, Nu degeaba iubesc viteza.

îmi place viteza. mă face să mă simt bine. iubesc să.mi simt pletele.n vânt. iubesc bătaia vântului asupra mea. iubesc să simt că toate rămân pe loc iar eu fug. iubesc la nebunie caruselele. iubesc chestiile astea care te fac să.ţi stea inima.n loc, chiar dacă, sincer câteodată mi.e frică. sincer, nu vreau să apuc momentul în care dacă o iau la goană cu ceva să existe posibilitatea de a face infarct din cauza înaintării în vârstă. puii mei, nici gând. eu o să mor încercând să fac bungee jumping sau să sar cu paraşuta, sau cine ştie. da n.o să mor nici de bătrâneţe, nici de cancer. o să mor zdrobită. bă, sincer, par puţin, de fapt, puţin mai mult dusă de acasă, dar eu asta cred. în fond, nu scriu asta pentru nimeni, nu vreau, nu mi.e gândul că va citi cineva, eu scriu pentru mine. 

până atunci, zboară cu mine, 
nu lăsa lucrurile pe mâine. 
zboară departe
ţine.mă aproape
zboară şi ia.mă cu tine
tine.mă bine.  

până mâine să nu lăsăm nici un loc nestrăbătut
până maine să socotim că în viaţă nu am pierdut
nici un loc, nici o trăire, nici o emoţie
nimic din ce poate fi trăit 
de orice om cât mic cu un zâmbet tipărit.

să zburăm deasupra lor
să ajungem până la nori
să le arătăm tot lor
că mai este timp până.n zori.  

acum ia.mă de mână
şi ţine.mă bine
am pornit într.o călătorie
din care nimeni nu ne poate opri.  

little conversation 2

• ce vezi în ochii mei? 
• poate inocenţă?
• inocenţă? de unde îţi rezultă o asemenea trăsătură? 
• din adâncul adâncului ochilor tăi. se pot citi atâtea în ei...
• cum poţi vedea tu aşa ceva în spatele unei asemenea persoană? care nu gândeşte, nu face ce trebuie, răneşte, nu.i pasă.. 
• asta crezi tu. dar tu nu te vezi. plus, a nu gândi, nu înseamnă că nu eşti o persoană bună.
• iar tu nu mă cunoşti
• tu nu te vezi. tu nu te poţi privi. tu nu te'ai văzut nici atunci în troleu.. lângă orbul ăla. cum îl priveai, cum erai atentă la el, să nu'l dea nimeni jos, cu câtă grijă te mişcai, cu cât talent ai uitat de necazurile ce te doborau cu 5 minute înainte, cât ţi s'a schimbat expresia feţei, cât de aproape îi erai. vrei să continui? crede.mă, tu nu te vedeai.
•  nu cred.. de fapt, îmi amintesc. aş fi vrut ...
• ai fi vrut să.l strângi în braţe. spune'o. 
• da, asta aş fi vrut. mi'a căzut foarte drag. 
• şi asta în 7 minute petrecute împreună. şi tu mă întrebi unde văd inocenţă? ai dreptate, nu văd doar inocenţă, văd şi bunătate, înţelegere, iubire, sprijin. nu eşti aşa cum crezi. degeaba. nu vei fi o scorpie niciodată.
•  mersi, n'ajuţi deloc.
• asta eşti tu. eu vreau doar să te vezi, să te cunoşti. 

are totuşi dreptate.. de ce nu pot fi o scorpie? 

fie ce'a fii.

fie e anotimpul, fie e că mi'am revenit, fie nu ştiu, dar am ajuns înapoi la aceea stare de mă doare fix undeva, aşa bine ca în momentul în care am făcut cunoştiinţă cu dragul meu blog. sincer, mi se rupe de majoritatea. am ajuns să ţin totuşi mult mai mult la cele persoane care merită, în rest, fie ce'a fii. nimic, nimeni nu mă mai convinge atât de uşor ca acum 4 luni, în culmea sensibilităţii şi vulneralităţii mele, de fapt nu mă mai convinge deloc. fac totul după buna mea voinţă. şi nu îmi păsă dacă la alţii le place sau nu, e mai sănătos pentru mine. ce m'o făcut să mă trezesc sau să'mi revin, nu ştiu. poate arcul ăsta de răutate şi nepăsare de care dă dovadă lumea.
ştiu foarte bine ce m'a făcut să devin atât de vulnerabilă şi de slabă - a fost el care vini. vidi. vici. a apărut, m'a vrăjit [nici acum nu'mi dau seama cu ce.] şi a plecat. acum e lapte vărsat. sincer, nu'mi mai pasă.
prea curând nu se va mai întâmpla aşa ceva. să permit ca cineva să treacă preşul inimii mele. din nici un punct de vedere.        
acum parcă mă axez mai mult pe fiinţele astea cu care convieţuiesc în colibă şi cu încă câteva personaje destul de importante.

fuck this stupid moments.

bun, revenind la perspectiva din primele 2-3 postări, spun că sunt o persoană foarte rea, aiurea, banală, proastă. şi toate astea pe puţin spus. de ce? oare de ce pot spune asta? păi doar pentru că să zicem că mă cunosc. şi mă urăsc din n puncte de vedere. încet încet dispar şi acele puncte care cândva le apreciam la mine. nu mai există acea veche eu, s.a cam dus naibii, odată cu timpul.
ok, chestiile ăstea mici ce gravitează în jurul meu se numesc prieteni, sau mă rog, de faţadă cel puţin aşa se intitulează. cu toate că deobicei îmi sunt alături, eu dau cu picioru în ei şi dupaia tot eu plâng. prostia mea pare să nu cunoască limite. nu mai sunt nici ambiţioasă, nici tipa plăcută de toată lumea, nici aia care stătea să deseneze ore întregi, nici aia care le râdea la toţi în faţă, nici aia care să fie tare. nu mai pot rămâne impasivă la orice. toate mă pot lovi. şi normal, orice ce cuvânt mă străpunge. am ajuns unul din cele mai mari jeguri din istorie, poate chiar in top 10. mă pot simţi mândră, nu?
nu mai pot accepta pe oricine, nu mai plac pe oricine, nu mai am încredere în nimeni. am devenit o sălbatică. da, adevărat, şi înainte eram o sălbatică, dar o sălbatică bună. acum, nici măcar jarul nu pot spune că a mai rămas din vechea eu. chiar dacă încercam cândva, şi cândva corpurile din jurul meu gravitau pentru mine, acum, nimeni, nimic. doar întuneric. şi oare de ce? hai să îţi spun eu: pentru că îi dau deoparte fără să îmi dau seama. plec de lângă ei, atât fizic, cât şi psihic.
m.aş bate. mi.aş da pumni. dar mândria şi prostia nu mă lasă să fac nimic. conştiinţa aia proastă nu mă lasă să pun capăt la tot. doar gândul că poate corpurile ar suferi daca aş pune capăt..

good bye.

hey, ce e cu piesele astea? de ce le asculţi? pentru tine oare mai înseamnă ceva ele? oare vechiul tu încearcă să'şi facă loc pe lângă tine şi încearcă să urle cu toată puterea? ce'ţi trezesc ţie aceste piese? ce vrei oare să spui? şti, mă îngrijorezi. aş da orice pentru vechiul tu. mi'aş dezgropa sentimentele ce treptat le'am îndepărtat de la mine acum vreo doi-trei ani. te'aş strânge în braţe. ar fi ciudat, nu'i aşa? oare de câte ori te'am luat în braţe de bună voie? o dată? niciodată? sincer nu stiu.. vocea lui Em îmi pătrunde adânc inima şi'şi croieşte rapid cale spre suflet.. acum el urlă. da, Em urlă. te strigă. te vrea înapoi. vocea lui face totul, fiecare cuvânt mă străpunge tot mai asculţit şi mai dureros, scoţând la iveală n gânduri şi amintiri. ca atunci cand mă luai şi mă fugăreai prin casa, gâdilându'mă şi râzând împreună, sau atunci când ne dădeam pe gheaţă şi te'am făcut să cazi, ca atunci cand m'ai aruncat în lac, ca atunci cand ţi'am zis că am mâncat flori de la tanti k, că m'a prins şi urma să mă bată şi te'ai apucat de râs şi mi'ai spus să nu'mi fac griji. atunci cand te'ai dat cu mine pe topogan. cât de fericită eram că te'am urcat pe topoganul ălă. atunci cand ai pus un peşte mare în vană. atunci când am fost la pescuit şi am pescuit numa broaşte. atunci când.. vocea lui Em dispăruse, imaginile, amintirile, copilăria, fericirea au disparut. caietul din faţa mea avea două pagini scrise în plus.. iar pete amare mărunte pătau majoritatea cuvintelor. o altă piesă..acum urletul vechiului tu era animalic, vroiai să iesi, dar prea târziu, tu a pus stăpanire pe creier din nou, in totalitate. adio, frăţiorul meu mai mare întodeauna mai mic.

Happy B-day !

La mulţi mulţi ani  ! îţi doresc tot ce e mai frumos şi mai bun, nu cred că are rost să ne povestesc povestea. istoria noastră e încă scurtă, dar are tot timpul din lume înainte, îţi promit. vor mai fi atâtea şi atâtea momente petrecute împreună, peste ani ne vom aminti de prostiile de acum şi vom râde fix ca acum. bă, în schimb cred că are rost să îţi spun cât de mult ţin la tine şi că eşti cel mai bun prieten pe care'l poate avea cineva.. poate mult prea bun pentru cineva ca mine.. eşti o persoană foarte calumea. eşti hmm.. nu o să fac nici poveşti de dragoste aici, nici mare tam-tam. tu şti foarte bine. nu cred că trebuie să'ţi spun, iar dacă te îndoieşti de ceva, sau nu şti atât de bine cât cred eu, te sfătuiesc să mă întrebi. şi'ţi voi răspunde cu cel mai mare drag. eu, tot ce pot să fac, ce'mi stă în puterile de om extrem de simplu, e să'ţi fiu alături mereu.
 eu.. Te Iubesc Extrem De Mult  ! ! !  La mulţi ani  ! ! !



postarea asta e varză.. tocmai pentru că aş fi vrut să fie perfectă şi să'ţi spun cât de important eşti, dar sincer, nu mi'ar ieşi niciodată în destule cuvinte, sau în cuvinte potrivite ceea ce simt pentru tine. eşti pur şi simplu persoana care mă ajută să pot trece mai departe, pe cuvânt.  

de ce crezi.

de ce crezi că toate astea îţi sunt dedicate ţie?
când sunt versuri scrise în momente ale zilei,
când nici un firicel de gând nu se apropie de tine.

ce te face să te crezi atât de important?
ce te face să crezi că însemni ceva pentru mine?
ce te face să crezi că mă meriti?

last time you...

îţi aminteşti când a fost ultima dată când, într'o seară, chiar răcit fiind, ti'ai dat jos geaca şi ai pus'o pe ea? sau când ai plimbat'o prin ploaia roz-albuie de petale ale primăverii? ultima dată când ai uimit'o? ultima dată când ai strâns'o în braţe şi i'ai spus cât de mult o iubeşti? ultima dată când ai stat treaz chiar şi rupt fiind doar ca să o priveşti cât e de frumoasă? ultima dată când i'ai dăruit ceva fără nici un motiv? ultima dată când ai sărutat'o fără a'ţi mai putea lua buzele de pe ea, dorindu'ţi cât mai mult din gustul ei şi din fiorul primulu sărut? ultima dată când ai renunţat la ceva ce'ţi place doar pentru a putea'o ţine în braţe? ultima dată când ti'ai petrecut degetul peste pielea ei fină, în urmă lăsănd un scurt geamăt şi dorinţa de a te avea tot timpul lângă ea? când i'ai propus ceva nou, ceva ce şti că ea iubeşte? când ai lăsat'o ultima dată să aibă grijă de tine, să te răsfeţe, să te facă să uiţi de probleme? când îi dai ocazia să te iubească? spune'mi la câte dintre astea ai un răspuns satisfăcător. spune'mi, iar apoi îţi vei da seama singur de ce ea nu mai este ceea ce cândva îţi doreai cu atâta putere.    

angel sin.

''oare un înger poate greşi? oare el poate să se spele de păcate aşa de uşor? oare dacă un ...''

mi se părea că ai chip de înger. eu aşa te vedeam. ca un înger. dar acum realizez ceva: nu aveai aripile albe. le aveai pătate de sânge. fiecare cuvânt frumos, fiecare sărut, fiecare îmbrăţişare, fiecare promisiune, tot ce făceai, picta albul imeculat cu alte dâre. cu cât timpul trecea, se formau şi cheaguri de sânge. aripile'ţi erau deja roşii cu şiroaie de sânge curgând în urma ta. oare chiar erai un înger? nu, erai orice altceva, iar când ai plecat, eu eram plină de sânge.. eu eram aceea care s'a minţit singură, cea care a greşit. iar tu? tu erai din nou alb, erai din nou curat. ce ai făcut? ţi'ai dus aripile la curăţătorie? le'ai dat cu înălbitor? ce naiba ai făcut, vreau să ştiu, să pot să mă curăţ şi eu de tine şi de păcatul tău. să'mi torn înalbitor pe inimă, să nu mai fie roşie. să rămână albă, să nu mai poată iubi.
''da, dar aşa, cândva va mai fi pătată de păcatul altcuiva.''
nu'mi pasă, vreau doar să uit că cineva cu chip de înger a reuşit să păteze urma inocenţei şi a purităţii unui copil.
   

ice.

şi oare şti ce faci tu? înmoi sloiul de gheaţă ce acoperă întregul organ vital. ce'l acoperă şi înconjoară cu zeci de straduri. fiecare cuvânt dezgheaţă încet-încet un strat. un alt cuvânt, un alt strat. şi ca ce chestie? să faci cale liberă unui altu care n'o să aibă nici pe departe intenţiile şi gândurile tale, şi care iar îşi va bate joc cu brio de acel organ mărunţel, care se miceşte oricum de fiecare dată în care primeşte o lovitură de genul ăsta, şi de chestia aia mică din cap care permite oricui să intre şi să nu mai iasă sperând la o greşeală, la orice ce să demonstreze că nu s'a înşelat din nou.. iar apoi să mă întorc la tine cu sloiul mai puternic şi mai gros decât înainte, tu dezmorţindu'l şi data viitoare? nu, nu e corect.       

prostule.

eşti cel mai mare dobitoc. dar te iubesc.

p.s. nimic, dar nimic nu m'ar face să îmi pară rău pentru că n'am avut timp să mă îmbăt ca o scroafă şi să ai tu grijă de mine. mă bucur că ţi'am fost de ajutor. în schimb, sper să te fi învăţat minte, chiar dacă ştiu că n'ai făcut'o.
 p.p.s. e ultima dată în care vorbesc aşa cu tine. îmi pare rau că am vorbit aşa. m'ai enervat. şi speriat. şi.. de păţeai ceva.. ah, şti tu.           

thk u, a.

bun, dar în cazuri ca ăstalalt.. mă bucur că sunt realistă. că nu mă las aşa purtată de cuvinte. chiar dacă din partea cuiva care şi'a lăsat puţin inima să vorbească.. sau poate imaginaţia să plutească. şi care totuşi nu'mi vrea răul. dar mă bucur că nu vreau să'l cred. şi astea mulţumită existenţei ei în viaţa lui. îţi mulţumesc că eşti tu acolo pentru el. sincer. 

posibil să nu şti să visezi?

în cazuri ca ăsta, îmi pare rău că sunt realistă. 

când sunt aici, trebuie să am limite, trebuie să ştiu când să mă opresc. e ok. m'am obişnuit, dar când visezi? când visezi n'ar trebui să ai limite. ar trebui să profiţi şi să'ţi porţi mintea în toate locurile posibile. cu toate persoanele imposibile. cu toate locurile nevăzute. cu tot. să nu te abţii de la nimic. dar nu, nu pot. eu trebuie să am limite şi bun simţ până şi în vise. până şi când mă gândesc la ceva. ''nu, nu mă pot gândi la asta, nu e corect/bine/sănătos'' , ah. mă plictiseşti, fraiero'. atâta bun simţ. pentru ce? pentru cine? de ce'mi pasă? cine ar putea şti ce gândesc? de ce nu pot să fac şi eu pe tipa adolescentă care se îndrăgosteşte de vedete? de ce nu mă pot gândi la cineva cu care n'aş avea nici o şansă să mă întâlnesc, calculând imediat că şansele sunt 0 şi nu merită? e obositor. e aiurea. dacă nici să visez nu ştiu, îs un nimic.         

idea.

bă deci mainainte toată lumea o luat'o mai mult sau mai puţin în glumă.. hmm.. dar gândeşte'te cât de tare ar fi să'mi apară toată ceata aia de plozi/prieteni aşa pe neanunţate în faţa uşii cu un sac de 5 kg de cartofi, cu un cofrag de ouă, cu 2 sticle de suc şi să zică, ''no, serus, am venit''. bă deci ar fi foarte tare frate. bună idee. bă chiar ar fi mişto.

little conversation.

• nu te mai recunosc. 
• câteodată nici eu nu mă mai recunosc.
• şi ai de gând să faci ceva în privinţa asta?
• da.
• ce? 
• vreau să'mi amintesc că eu nu eram aşa.
• vei reuşi ? 
• da.
• eşti sigură ? 
• normal.
• aş vrea să te cred.
• şi eu aş vrea să mă cred. tu ai putea să mă ajuţi şi să crezi în mine. 
• adevărat. 
• ai să mă ajuţi ? 
• mă mai gândesc. vreau să văd că faci primul pas.
• să ţi ochii deschişi.
• cu siguranţă.   

 nu, chiar nu mă mai recunosc. :[

• 
  

since 2004.

în timp să'i urez un sincer la mulţi ani persoanei care a fost atât de detreabă şi m'a suportat încă dintr'a 5a când eram nimic altceva decât o biluţă zâmbitoare care habar n'avea că trăieşte, înafară de cum o cheamă nu prea ştia nimic, iar ea era o tipă blondă, cu ochii albaştri, cu trening roz la primul nostru impact. apoi într'a 6a când începusem să prind formă de lăcustă, şi cumva cumva realizam că exist. în a 7a când vai mie aveam deja 13 ani şi eram foarte cul. deja eram ceva mai către fiinţă umană din punct de vedere al mentalităţii. în a 8a eram ceva mai coaptă, dar eu o văd ca cea mai idioată, perioadă. pur şi simplu n'o pot descrie. o luasem razna total, mă certasem cu dânsa. dar ea încă lângă mine a fost toţi acei 4 ani de gimnaziu, oribili, totuşi acolo am început să trăiesc. uite, s'a terminat gimnaziu, uite că m'a părăsit, banchet, încă un pusi după care a plecat. lacrimi, stare aiurea şi mai ales razna cu totul. normal, aici apare Făt frumos, dar în această postare nu vreau să'i acord lui atenţie [nicio supărare, bro, ok?], apoi cumva cumva, trecem peste perioada aceasta, ea din nou îmi întinde o mână, şi ne continuăm anii de căsnicie.. liceu, fiţe, chestii, socoteli, am rămas aceeaşi, dar totuşi am prins formă aici. am început să realizez, chiar dacă încă sunt în proces de formare, anu' trecut m'am dezvoltat cel mai mult, însfărşit seamăn a persoană. a9a am trecut'o doar în prezenţa ei virtuală, dar draga de ea, apare de ziua mea în uşă, urmată de o scurtă separare, după care de o vară super tare, frate. şi aşa, pe foarte scurt, încă ne continuăm căsnicia, avem 6 ani împreună. de doare'n paişpe de tot ce trece, noi tot împreună. mersi că mă suporţi, şi cu plăcere că te suport. te enervez, mă enervezi, who cares? 


bă, te iubesc. şi mersi again, si te aşteptăm acasă. 

old times.old friends.

în timp ce pletele'mi fluturau la adierea vântului,  aveam alaturi prietenii de odinioară. părea totul ca acum nu mult timp, dar totuşi deajuns încât să'l facă să pară mult. parcă totul devenise trecut iar noi eram cei de atunci. zilele petrecute împreună cu ei mi se derulau în faţa ochiilor, eram absenta acestei lumi. un zâmbet lung îmi picta faţa. brusc, au revenit sentimentele şi gândurile de atunci. brusc, am început să înţeleg ce şi de ce făceam atunci. brusc, îmi doream înapoi vechea gaşcă, vechile obiceiuri, vechii prieteni, vechile jocuri, vechea eu. brusc, i'am văzut holbându'se la mine cu priviri întrebătoare. şi tot atât de brusc, i'am luat pe amândoi în braţe. logic, frunţile lor se încreţiseră un strop mai mult, dar la rândul lor m'au strâns în braţe. nu'mi pot imagina gând le străbătea mintea niciunuia dintre ei, dar nici nu'mi pasă. mă bucur că erau acolo. mă bucur că am putut să'i strâng tare în braţe şi probabil am învăţat ceva.. să am grijă de ceea ce am în prezent şi să nu mă plâng de ceea ce nu am. aşa trebuie să fie. şi aşa trebuie să preţuiesc prietenii şi legăturile pe care le am acum. multumesc pentru azi. 

i wish..

nu'mi place ce văd. mă deprimă. dar nu că eşti supărat. nu pentru că'ţi văd lacrimile în ochi, nu pentru că asculţi melodii triste. nu pentru că te macină ceva. ci pentru că nu sânt lângă tine. cu greu rezist să'ţi spun că vreau să te iau în braţe. de ce? pentru că'mi eşti prieten şi pentru că ţin la tine. pentru că vreau să plâng cu tine. şi pentru că mi'ar face plăcere să plâng cu tine. nu m'ar deranja nici să plâng o ora cu tine. nu m'ar deranja nici să'mi plângi în braţe iar eu să încerc să te liniştesc. nu m'ar deranja nimic. mă deranjează doar că nu'ţi pot fi alături. asta e tot. vreau să fi bine. vreau să pot face ceva. vreau să te văd zâmbind. vreau..  mă înţelegi? aş vrea să poţi, dar nu. nu vrei să mă laşi. aşa'i? n'ai putea întelege. aşa fac prietenii, se susţin.

la seconda lettera.

quando gli scrivetti per la prima volta, non c'abbi il tempo di pensare, ma la seconda volta mi domandai se dovevo dargli del tu o del lei. ormai erano quasi 9 anni passati. cosa dovevo fare? come dovrei cominciare la lettera? forse a dimenticato me, trovando qualcosa di più buono. qualcuno che lo amasse davvero quando l'aveva accanto. qualcuno che lo pensasse più spesso, non solo una volta all'anno e manco allora. cosa dovevo scrivergli di esser stato a quel punto accanto a me? hmm.. lui desiderava che io continuassi a vivere così? oppure egli volle che io viva felice a con quest'altro? che volle egli? non lo so! purtroppo non posso saperlo. non me l'ha mai detto. purtroppo io non ho potuto chiedergli scusa per ciò che ho fatto e pensato. non ho potuto dirgli niente di tutto ciò che penso ora e voglio. ora sono più grande. sono sicura che posso comprendere tutte le cose che lui avrebbe voluto che io le faccia. se almeno sapessi che cosa lui volle per me.
basta piangere per oggi. basta essere superficiale. sai, mi sento proprio male quando mi accorgo che ti penso quasi mai. mi fa piacere quando ti ho nella mente e sai benissimo che è stato un bel momento per me quanto ti sentivo lì, proprio accanto a me. e parlavo a bisbaglio perché sapevo che tu mi avresti sentita. bellissimo momento, vero? beh, ti prometto che verrò presto a trovarti. no! sbagliato! a vederti no! a sentirti vicino sì! a dirti che cosa ho combinato e che mi manchi un mucchio. un bacio grande grande papà.

e senza accorgermelo, gli scrivetti pure la secoda lettera. sì, ed io le diedi per il tu. perché? perché era è sarà per sempre il mio vero e unico padre.

aş vrea să cred.

aş vrea să cred că a fost doar un coşmar.
aş vrea să cred că m'am minţit singură, decât să dau vina pe tine.
aş vrea să cred că totul se va rezolva.
aş vrea să cred ce mi'ai spus aseară.
aş vrea să cred că nu era din cauza alcoolului.
aş vrea să cred că am acţionat eu greşit.
aş vrea să cred că nu trebuia să plec.
aş vrea să cred că o fost totul o greşeală.
aş vrea să cred că nu a fost vina mea.
aş vrea să cred că vântul bătea pentru mine.
aş vrea să cred că mai bine rămâneam acasă.
aş vrea să cred că era mai bine pentru tine dacă nu existam.
aş vrea să cred că soarele nu va mai apune niciodată.
aş vrea să cred că am doar o zi proastă, atât.
aş vrea să cred că vom fugi din nou în ploaie.
as vrea să cred că e o prostie ce fac.
aş vrea să cred că îs obosită şi deaceea gândesc aşa.
aş vrea să cred că lumea nu e rea.
as vrea să cred că trăim veşnic şi că viaţa e mereu frumoasă.
as vrea să cred şi multe altele..
dar şti prea bine că nici măcar eu nu mă pot minţi într'atât încât să cred.

bine te'am găsit, viaţă !

deşi obişuiam să trec pe stradă fără să văd nimic. fără să ascult nimic. fără să'mi pese de nimic. totuşi am început să observ, să admir, să cunosc.. tot. îmi dau seama că până acuma chiar eram total pe altă planetă. nu existam. eram un nimeni nicăieri. dar ceva s'a întâmplat. ce? hmm. greu de spus exact.. m'am maturizat? am crescut? hmm.. nu ştiu, serios. dar nici nu'mi pasă. totuşi am realizat că exist. când mă trezesc, ochii'mi aluneca pe geam, la cer.. când ies din casă fiecare privire mi se'ndreaptă spre gardul viu si către grădina din faţa blocului, căutând noi crenguţe. oriunde m'aş afla, de acum admir culorile, contrastele, nuanţele. verdele plantelor nu mai are acelaşi verde şters, urât, comun, ci are zeci de nuanţe şi umbre. copacii nu mai ocupă locurile degeaba, ei înfrumuseţează peisajul. totul are un sens. o culoare proprie. un loc special. un miros. un zâmbet cuibărit pe faţa mea.
nu'mi plăcea primăvara, pentru că era fleaşcă după iarnă.
nu'mi plăcea vara, pentru că era cald. în iulie îmi era dor de colegi.
nu'mi plăcea toamna, pentru că frunzele făceau mizerie.
îmi plăcea iarna pentru îmi găseam un anume loc în frigul ei, mă alina.
acum? acum trăiesc. mi'am dat seama că viaţa nu se rezumă la atât, ea trebuie trăită. mi'am dat seama că nu trebuie să am încredere în oricine, dar că pot să primesc pe oricine lângă mine oricând. am învăţat că am un prieten adevărat în care am încredere orbeşte şi că cu el alături se poate merge înainte orice s'ar întâmpla. iar apoi, mai sunt şi ceilalţi prieteni, cei care mă sustin, mă fac să râd, mă ajută, mă mai cicălesc, îşi mai bat joc de mine, dar sunt prietenii mei. :]]

pacefull.

însfârşit în siguranţă. însfârşit linişte, iubire, pace, plăcere. la suprafaţă pare pustiu, dar ştiu şi simt că e plin aici. plin de bucurie şi bunătate. rar mai trece cineva prin calea'mi depărtată. aplecând puţin capul în semn de salut, şi apoi hoinărind în continuare ca orice suflet singur pătrunzător în acest loc. îţi mulţumesc, al meu părinte ce'mi oferă iubire şi un loc primitor şi cald mereu. apoi, înţelegere pentru orice necaz. îţi mulţumesc că'mi strângi singurătatea'n braţe şi că oricare ar fi problema, mă asculţi răbdător, cuminte, la al tău locşor.

thank you.

chiar dacă mă bucur de faptul că am pe cineva alături, câteodată am impresia că eu ar trebui să rămân singură.. să nu ştie nimeni de mine.. să pot sta în locul meu preferat fără ca nimeni să ştie. să pot să fiu pur şi simplu singură. mă simt bine când îs singură. dar totuşi, când se întâmplă să rămân singură, exista cineva care ţine la mine. şi oricâtă ceaţă ar fi, reuşeşte să treacă prin ea şi să mă găsească, fără greutăţi. e totuşi singurul care contează. sai, ti voglio un carro di bene, pentru că'mi eşti alături.
chiar dacă cândva, de cele mai multe ori credeam că visez, că nu poate exista o persoană căruia să'i pese atât de mult de mine, tu mi'ai deschis ochii şi m'ai făcut să am încredere în tine. iar dacă ăsta este într'adevăr un vis, îmi doresc să ţină cât mai mult.

mi manchi.

s 'adorm la tine în braţe ştiu c 'aş fi fericită. oricât mă doare acum prostia asta, eşti tot ce 'mi doresc ca să scada ambele dureri.. şi cumva adorm visând la tine.. dar mă trezeşte ceva.. simt cum nişte mâini fine îmi ridică capul cu grijă şi îl aşează pe ceva.. apoi parfumul tău mă inundă, mă pătrunde şi găsesc puterea de a 'mi deschide ochii.. da, mă aflam la tine în braţe.. îmi ridicai puţin o mână şi îţi ridicai bluza puţin cât să dezvălui o mică parte din trupul tău perfect. mă apropiai şi 'ţi sărutai corpul.. tu mă strânsei tare de tot în braţe în semn de recunoştiinţă şi încredere. pusei şi eu la rândul meu mâinile în jurul tău şi te strânsei cât putui, dar fiind atât de slăbită, îs sigură că pentru tine a fost doar o atingere.. te doream.. îmi era chiar dor de tine.. mă sărutai pe frunte şi îmi soptii că mă iubeşti şi că orice ar fi, vei fi acolo pentru mine.. apoi un sărut îmi închise ambii ochi pe rând şi ştiam că atunci când mă trezesc vei fi acolo. aş fi oprit momentul acesta pentru o eternitate.. dar m 'am lăsat dusă de somn, murmurând la rândul meu un  ''te iubesc''.

ai încredere..

hmm.. degeaba, nu? degeaba încerc să protejez ce iubesc.. aşa'i? ce naiba să mai fac? e greu să lupţi.. dar totuşi e mai greu să te laşi învins.. eu n'o să renunţ la tine pentru nimic în lume.. totuşi câteodată trebuie să accepţi că vreau să am grijă de tine.. şi că nu'ţi vreau răul.. e aiurea, ştiu.. dar sincer, îţi vreau tot binele din lume.. învaţă doar să ai răbdare..
of, habar n'am ce o să pot să'ţi spun mâine. n'am reuşit încă să'mi pun gândurile în cuvinte.. aş vrea doar să ai încredere în mine.. chiar nu o fac ca să te supăr.

love ya ! :*

sorry..

 chiar m'am săturat..
eram cu căştile în urechi şi totuşi un zgomot se auzea peste vocea lui hayley.. oh, nu din nou, urlete, certuri, scandal, minciuni!
nu vreau să mai aud aşa ceva. zău.. sau zău dacă mai rezist.. bine, dacă chiar e, logic că rezist, pentru că deja în 8 ani, nervii mi's destul de întinşi astfel încât să suporte aceleaşi prostii.
poate fi posibil că în locul în care se presupune a'mi fii casă, mă simz ca într'o închisoare, sau pur şi simplu să n'am o familie? se poate ca să ajung "acasă" şi să mă închid în cameră că altfel chiar nu suport atmosfera? se poate ca, cu cineva care se presupune că ar trebui să aibă grijă de tine, de fapt să te facă o cârpă? şi nu neapărat fizic, dar mai ales mental, unde îmi dau seama că şi el o avut o foarte mare contribuţie la stima de sine şi la încredrea în mine. e normal, nu? să distrugi un copil în asemenea hal? hmm.. greşesc, nu e doar unul, sunt trei, idiotule.. 3! îţi dai seama ce ai făcut? şi totuşi toată dragostea şi afecţiunea faţă de tine, ce şi'au făcut cu greu cale în sufletul meu mic de copilul care eram atunci, acum se strecoară cu paşi repezi câte un firicel de ură.. fiecare zi care trece, sterge câte o săptămână din timpul petrecut cu tine. amuzant, nu?  m'ai distrus, m'ai făcut să nu'mi mai iubesc nici familia care mi'o mai rămas, tot ce ai încercat să faci bine, se şterge uşor.. şi crede'mă, îmi pare foarte rău.. scriu asta cu lacrimi în ochi pentru că mă dezamăgeşte şi mă descurajează mult situaţia.. nu mai vreau lacrimi, certuri şi stare de rău, crede'mă, nu mai vreau. atâtea amintiri îmi crapă la rândul lor ura, dar nu pot să te mai las să mă loveşti.. crede'mă, apreciez tot ce ai facut, îmi pare rău că s'a ajuns până aici, dar e deajuns. aş vrea doar să'ţi dai seama ce ai pierdut, şi nu zic de mine, ci de cea pe care cândva o iubeai şi pe fiul tău... e păcat.. de tine, în primul rând, că erai un băiat bun, şi binecrescut.. praf s'a ales... PRAF! şti bine că nu cred în aşa ceva, şi nici tu, dar sper să aibă god milă de tine când te va judeca, sper că va înţelege mai bine ca mine de ce şi cum ai făcut.

hope so..

hey.. eu sunt cineva.. chiar nu cred că ar conta cine.. un simplu om între atâţia mulţi alţii contează că s'ar putea să'mi fi revenit însfârşit.. contează că pot din nou să văd punctele bune a unei situaţii şi că sper că aşa voi continua.. mi se pare aiurea să stai luni întregi să îţi plângi de milă, dar totuţi nici nu şti care e motivul.. doar pentru că eşti futută sus din cauza unui motiv nedefinit să le strici zile întregi la cei care încearcă să'ţi fie aproape şi TU! da, chiar tu, îi dai deoparte şi le întinzi nervii cu tot felu'de lucruri inutile. hmm.. bravo ţie, scumpo'.. dar acum, ai tot timpu' din lume să te revanşezi, să le fi aproape şi să le arăţi că te'ai întors.

azi a plouat prima dată, azi îs în toane bune, de azi se vor schimba multe, de azi poate voi reuşi să revin şi la capitolu' scris calumea, nu doar chestii de'am pula.. azi toate merg bine..

după acest lung somn, am lăsat în urmă laşitate, prostie, indiferenţă, răutate şi alte alea ce m'au condus şi reprezentat în tot acest timp.. şi, bine v'am regăsit..

file dintr'o poveste.

Atâtea cuvinte alese
Pe pagini scrise atat de dese
Altora n'are cum să le pese
Câte nopţi am aici culese. [28.II.'11/22.54]


Noaptea asta chiar mi frig
Braţele ce deobicei mă înconjurau,
lipsesc lăsând doar o urmă de durere..
Seara asta am cam dat cu picioru' în tot..
Seara asta mi'aş dori să fiu altcineva..
Seara asta aş vrea să uit că exist
Seara asta e o seară mult prea aiurea..
Seara asta.. mi'aş dori să fiu în alt loc..
Seara asta mi'aş dori să fiu poate chiar sub cerul înstelat..
Seara asta chiar nu mai are nici un rost..  [09.II.'11/22.30]


Atât de diferit lumea s'aşterne
Sub lumina flăcării eterne.. [08.II.'11/16.02]


Flacăra vie a lumânării se stinge
un înger încet păşeşte în casa
îndreptându'se spre masă..  [25.II.'11/00.10]

.

nu, n.am murit, îs încă aici.. din păcate.. nu prea am mai avut timp de nimic, nici măcar să dorm sau să ies pe afară.. lucrurile merg cam prost pentru căăăă... nu ştiu... s.ar putea să fie şi faptul că nu am mai scris de mult. şi ceea ce am scris nu e nu ştiu ce mare lucru.. o să îmi transcriu 1 sau 2 din caiet.. dar sincer, îs jalnice.. povestim în curând, promit.